18 august 2015

20

Am visat răul. M-am trezit tremurînd din tot corpul, cu gura încleștată, spunînd Tatăl nostru încă din vis. Nu îmi amintesc decît că acolo era răul, uitîndu-se la mine, foarte concret, foarte palpabil, foarte intens.

Senzația de spaimă care mă împresura și mă paraliza în tot corpul, proximitatea răului în forma lui cea mai solidă – poate o cușcă de unde mă privea un demon?

Am continuat să spun Tatăl nostru și rugăciunea inimii, de cîteva ori. Apoi, cu o luciditate extremă, nefirească, am încercat a-mi analiza visul și cauzele lui. Să fie senzația pe care o port în mine de ceva vreme că am trecut razant pe lîngă ceva rău, destructurant? Că am scăpat, aproape fără să îmi fi dat seama, de un rău camuflat într-un fel de bine? Sau poate poveștile femeilor din grup și propria mea poveste care au răscolit spaime vechi, trăiri, dureri?

Sunt ani de cînd nu m-am mai trezit dintr-un coșmar atît de intens, cu senzații fizice de paralizie și panică. Am respirat și am adormit la loc, temîndu-mă, ca de fiecare dată, că visul se va relua și mă voi întoarce în brațele viziunii.

– Și, acum, ce fac? l-am întrebat aseară.

– You go by. Că cu asta te ocupi tu, fă. Ești specialistă în supraviețuire.

 

(pictură: Sheleg Vikto)

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

20 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Adriana
Adriana
18 august 2015 09:28

„But I don’t wanna survive, I wanna LIVE”.
Solomon Northup, 12 years a slave

cmp
cmp
18 august 2015 11:59

Nu te mai juca de-a ” terapia in grup”, un terapist meserias nu va confunda niciodata compasiunea cu empatia: compasiunea trateaza, dar empatia reverbereaza in mod periculos daca nu e bine strunita

cmp
cmp
18 august 2015 13:23
Reply to  cmp

Nu ti-am scris ca sa te jignesc, ci fiindca tu singura ti-ai pus problema daca nu cumva ai fost influentata de povestile din grup, inteleg ca ai avut o noapte de cosmar, dar a trecut. Numai bine voua !

Magda
18 august 2015 16:15

Petronela, pare-se că experimentezi și tu, Răul, la prima mână. Că e depresie, că e creștere, dumnezeu mai știe. Da, Răul are grade de comparație și dacă azi îți poate fi cumplit de rău, ei bine, crede-mă există undeva acolo foarte cumplit, extraordinat de cumplit, perfect de cumplit pentru ca, mai la vale să apară Înfiorător. La rândul lui, Înfiorător conține grade de comparație. Și tot așa. Ce vreau să zic: schimbă gama, respinge Răul. Apucă strâns balustrada aia și nu te mai uita în jos, printre gratiile treptelor scării de metal pe care o tot urci. Dacă te uiți… Citește mai mult

Ioana
Ioana
18 august 2015 16:51

Da, rugaciunea proactiva nu strica. Mai sunt rugaciuni catre Sf Gheorghe, Sf Vasile. Din pacate Raul e f puternic si cred ca ataca cu usurinta la cea mai mica invocare. Nu e suficient sa te mentii doar pe partea buna, mai avem nevoie de protectie additionala (mai ales ca ai devenit persoana publica iar prin grupul de suport, tu ataci Raul). Eu nu sunt o persoana habotnica dar cred in energii si in invocarea lor (deci cred in puterea rugaciunii). Spor in toate si liniste sufleteasca.

Magda
18 august 2015 17:01

Ioana, răspunsul meu n-are a face cu nicio rugăciune, nicio biserică și nici-un Rău în sensul biblic. Este Răul pur senzorial, răul ca parte a ființării. Răul energetic, da, cam aceasta-i definiția 🙂
Petronela, nu, nu te îndemn către biserici, nicio grijă 🙂

Delia
Delia
18 august 2015 17:04

Munti de iubire, de apreciere si bucurie iti trimit! Esti o puternica! Avui astfel de vise multe pentru cativa ani. MA bucur ca au incetat. Tine-ti pofta de viata in crestere ,minunato!

Mihaela
Mihaela
18 august 2015 18:04

Stii cum sunt astfel de vise. Sa te trezesti ca pe marginea unei prapastii…sa simti rece pe sira spinarii si sa ai ochii mari de spaima. Le-am avut. Imi era frica sa adorm. Au trecut. Le-am gasit rezolvarea si vindecarea. Acum noptile sunt minunate. Iti doresc nopti linistite.

Mihaela
Mihaela
18 august 2015 18:05

„Stiu cum sunt”. Scuze:-(

Silache
Silache
19 august 2015 05:38

Acu din comenturile aste` cred ca tati is la terapie..
rau cu r mic (ca nici macar nu merita sa`l mentionam cu r mare) ii in capu nost
al meu ii gol acu`.. de rau …
ii plin de BINE!!!!!
baga pe gratare cu cartofi natur (mult patrunjal)…
musai un pahar de visinata de casa si pe urma un vinisor sec…

Dr House
Dr House
19 august 2015 16:00

@ PRotar: e correct ceea ce faci(#rugaciune, #God). Creierul tau lupta impotriva lui insusi. E stiinta, nu dau doi bani pe misticisme. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20391859

Teodor C
23 august 2015 00:52
Reply to  Dr House

De ce ar lupta creierul impotriva lui insusi. Nu e putin contraproductiv? La o adica, creierul iti coordoneaza toate functiile, dar iti fute somnul si tensiunea noaptea, doar asa ca e el smecher. Corpul nu face nimic rau impotriva noastra. Creierul nu se joaca joculete cu noi. E bine totusi ca a i visat. Pentru mine e ceva familiar ce visez des, sau destul de des. E bine si ca te ai rugat, zic eu. Probabil ca tre sa fie foarte aware de ceva. vei sti la momentul potrivit.

Blanca
Blanca
19 august 2015 16:15

Ia de aici inca o mantra: „Zi de zi ma simt din ce in ce mai bine, din toate punctele de vedere.” Petronela, esti o femeie nu sensibila, ci ff sensibila, nu le mai pune la suflet, atata…..e drept ca unele pun la solduri, dar la suflet daca tot pui si te consumi, unde ajungi? 🙂 Pastreaza mintea treaza si sufletul cald si iubitor.Probleme avem cu totii, insa atitudinea in fata lor, e cea care ne relaxeaza sau ne panicheaza, ne exaspereaza….ai atatea motive sa zambesti, sa fii voioasa si linistita.

Raj
Raj
23 august 2015 16:39

Io cand eram mititel si prostut, situatie care intre timp sa ameliorat cumva, devenind batran si natarau, ma pisam in pat cand visam urat. Tiu minte ca aveam vio 5 ani si ai mei miau facut cadou de Mos Craciun, ghetute noi si 5 chilotei cu buline negre si rosii. Ca nu care cumva sami fure fratiorii peste noapte chiloteii si ghetutele, mam culcat incaltat si inchilotat cu 5 chiloti. Iam pisat pe toti 5 si creca ma pisam si in ghetute daca dormeam vertical. Cand am muncit in Cuiaba in Mato Grosso (care in traducere insamna matzu gros !),… Citește mai mult

Raj
Raj
23 august 2015 17:00

Acuma nu mai fac pisu in pat cand visez urat, dna Petronela, in schimb ma pis pe pantafi din cauza de prostata, fiind nevoit sa port in permanenta cizme din cauciuc, chiar si la nunti. Va pup cu mult drag !

Andra Rox
Andra Rox
25 august 2015 13:42

Ce m-a surprins placut este ca si la tine functioneaza rugăciunea in mijlocul unui cosmar, ca un telefon care te aduce inapoi din lumea matrix, asa rapid, nu apuci sa zici nici juma’ de Tatăl nostru, caci si eu ma trezeam spunând aceeasi rugaciune. Nu am cosmaruri des, slava Domnului, dar când se intampla stiu, in vis, cum sa scap de ele, acu cateva zile m-am trezit prima oare dintr-unul spunând Înger, Ingerasul meu( stiu ca exista o rugăciune catre îngerul păzitor asa mai pentru adulti, am aflat dupa ce am citit Îngerii de Andrei Plesu, dar nu am fost… Citește mai mult

DM
DM
4 septembrie 2015 10:05

Este doar o tulburare de somn, care intr-adevar este absolut terifianta de fiecare data cand se intampla. Creierul uman este fascinant; in cazul in care se mai repeta, te poti „juca” cu senzatiile si halucinatiile, le poti controla, tu detii controlul!

https://en.wikipedia.org/wiki/Sleep_paralysis

violeta
violeta
29 mai 2017 21:42

Vad ca referitor la acea traire inspaimantatore, ai primit sfaturi gramada, dar adevarul il stii doar tu! In inima ta , tu stii foarte bine cat a fost de real tot ce s-a intamplat acolo si atunci! Si stii de asemeni ca daca nu ai fi inceput sa te rogi intens, adica sa te agati de Dumnezeu, s-ar fi intamplat multe! Stii si tu ca adtfel de viziuni nocturne- trairi interioare apar atunci cand sufletul omului se purifica, trece un prag dinspre rau spre bine, dinspre intuneric spre lumina, este ca o ultima zvacnire a raului de a-ti testa credinta… Citește mai mult