zîmbetul Duchenne

(…) Tînărul cercetător (Paul Eckman, n.a) a pus bazele unui între sistem de traducere a emoțiilor sub formă de cifră și tabele. Într-un fel, a descompus mimica în părțile ei componente. 42 de mușchi ai feței sunt implicați în jocul fizionomiei.

Astfel, Eckman a clasificat 19 variante de zîmbet. 18 dintre ele nu sunt autentice – dar sunt, cu toate astea, de mare folos. Le utilizăm drept măști atunci când nu vrem să le arătăm celorlalți întregul adevăr despre emoțiile noastre. Există un zîmbet prin care, cînd suntem deranjați de o glumă proastă, ne arătăm politicoși, un zîmbet în spatele căruia se ascunde teama, un zîmbet forțat, pe care îl afișăm cînd ni s-a făcut ceva rău. Folosim întotdeauna în aceste situații mușchiul zigomatic, care se întinde de la osul malar pînă la buza superioară și trage în sus colțurile gurii. Atunci cînd afișăm un zîmbet fals, intră în joc de fiecare dată alte grupe de mușchi. Oamenii nu ar putea interacționa fără aceste semnale. Dar ele nu au nimic de a face cu bucuria.

Un singur fel de a zîmbi este autentic. Nu este suficientă ridicarea colțurilor gurii, trebuie ca ochii să se închidă parțial, să apară riduri la colțurile lor, iar partea superioară a obrajilor să se deplaseze în sus pentru ca fizionomia noastră să exprime fericirea. Mușchiul inelar al ochilor se contractă. Eckman a numit această grimasă „Duchenne”, în onoarea fiziologului francez Guillaume-Benjamin Duchenne, primul care a descris, în 1862, musculus orbicularis oculi, cel care înconjoară întreg ochiul.

Folosind un sistem de numere pentru mișcările mușchiului, Eckman a putut să demonstreze că zîmbetul Duchenne este singurul care exprimă o bucurie reală. (…) Duchenne a numit aceste contracții „dulci emoții ale sufletului”. El știa încă de pe atunci că nu puteam influența cu ajutorul voinței activitatea acestui mușchi – motiv pentru care majoritatea oamenilor eșuează lamentabil atunci cînd trebuie să zîmbească în fața aparatelor foto. În experimentele sale, Duchenne a reușit să îi facă pe subiecți să se simtă fericiți în alt mod. A folosit conductori fini prin care a transmis mușchilor impulsuri electrice. A reușit astfel să stimuleze mușchii într-un asemenea grad încît subiecții au afișat un zîmbet aproape supranatural de fericit. Fotografiile care însoțesc aceste experimente se află astăzi în Muzeul de Artă Modernă din New York.

Doar 10% dintre oameni își pot controla mușchii feței atît de bine încît să poată produce la comandă și fără un antrenament prealabil un zîmbet Duchenne.
(Ștefan Klein – Formula fericirii)

Cam asta e povestea zîmbetelor Duchenne pe care le-ați mai găsit probabil prin textele mele. Cum recitesc cartea asta am simțit nevoia să împărtășesc. Mai ales că e o carte care vorbește despre descoperiri în neuropsihologie, one of my favourites. Așadar, recomand cu putere, o găsiți cu reducere și transport gratuit aici.