what

Ieri am avut privilegiul să-i iau un interviu maestrului Victor Rebengiuc. Care mi-a zis, printre altele, ceva ce mi s-a lipit de sufletul de autodidactă, un lucru pe care îl susțin demult și eu, din motive evidente. Citez: „o diplomă nu îți dă talent, o diplomă nu te legitimează. Opera, talentul te legitimează!” Victor Rebengiuc este unul dintre puținii deținători ai unui titlu (onorific, ce e drept) de Doctor Honoris Causa, fără să aibă diplomă de licență sau măcar de bacalaureat.

Numai cu două zile în urmă, fie-mea cea mare îmi zisese, într-o discuție absolut delicioasă, așa cum sunt multe dintre discuțiile cu ea: nu-mi plac intelectualii care conceptualizează în loc să trăiască. Ăia care trăiesc pentru a ști și nimic mai mult. Pentru ăștia, diplomele și titlurile sunt precum BMW-urile pentru cocalari. Mi-a plăcut maximum treaba asta și am leșinat de mîndrie că sunt mamă de așa copil deștept. Toată viața m-am lovit de oameni care au, în loc să fie. Iar a ști, ca scop în sine, e doar un alt mod de a avea.

Tot fie-mea a mare m-a întrebat ce înseamnă a procrastina, că i se pare un cuvînt nasol. I-am zis că înseamnă a tărăgăna și că are dreptate, este un cuvînt urît, pe care eu refuz să îl folosesc. La fel ca și a achiesa, care este un termen juridic folosit la fel de prost și impropriu ca locație, altă vorbă pe care nu o am în vocabular. Moarte procrastinării, achiesării și locației! Tu-i mama ei de limbă frumoasă pe care o mutilăm! Fiindcă ni se pare că dacă turnăm în ea neologisme, jargoane și vorbe de duh în limbi străine pînă o facem de nedescîlcit, suntem sau cel puțin părem mai dăștepți. Adineauri am citit un text asemenea, dar l-am abandonat înainte de ajunge la jumătate, că toată etalarea aceea fără substanță și ipocrită mi-a strepezit dinții.

A mică are probleme mai lumești în perioada asta. Cum ar fi ce va face ea cu blogul în caz că decedez subit. S-a și gîndit că ea va continua să posteze și să scoată cărți, în numele meu, după ce în prealabil va scotoci hardurile în căutare de texte, iar dacă nu va găsi sau se vor termina, se va apuca ea să scrie. Totodată, ar mai vrea moștenire pagina mea de facebook și toate like-urile mele, tot așa cum într-o zi am venit acasă și le-am găsit pe amîndouă, mult mai mici pe vremea ai, îmbrăcate cu hainele mele și certîndu-se ce anume va moșteni fiecare din dulapul meu cînd mor. Între timp s-au deșteptat și și-au dat seama că nu mai e nevoie să sucomb ca să se îmbrace cu hainele mele. Nu mai departe de azi-dimineață am surprins-o pe a mică plecînd la școală cu doar lenjeria în proprietate, restul fiind chestii moștenite de la mine înainte de vreme.

Cred că încep să mă îngraș. De dimineață, iubitul mi-a strecurat suav în mînă o baterie pentru cîntarul din baie, mort de mai bine de un an. Apoi mi-a zis că știe că azi-noapte m-am trezit să înfulec chocolate mints, că a descoperit urme în bucătărie, la locul faptei. Chiar mă miram de unde, că la ora la care săvîrșeam reprobabila faptă, el mîna porcii la jir. Mai bine îmi spunea în față că încep să semăn cu Milka, vachița mov, din profil. Acum îi zic, precum Măria lui Ion, am înțeles aluzia!