vieți de mamă

5

Azi-dimineață pe la 6 și un pic, după ce verificasem dacă bigudiul mic s-a trezit și se pregătește de școală, în timp ce mă trânteam cu satisfacție la loc în pat cu gândul că mai dorm o oră jumate, m-a izbit. Plinătatea și desăvârșirea unui moment pe care nu l-am crezut a mai veni vreodată. Sunt în punctul ăla al vieții mele de mamă în care pot să mă culc la loc liniștită. Pot, dar în loc de asta m-am apucat să scriu, să le spun și altora.

Dragi părinți exasperați și obosiți, care nu ați mai dormit dimineața târziu din vacanța dintr-a doișpea. Pe care noaptea vă prinde strângând jucării și făcând ghiozdane, iar dimineața senvișuri. Care stați în trafic la 7 jumate înjurând în gând, nepieptănați, nespălați la ochi, ca să ajungă plodul la școală la timp. Dragă mamă de al cărei sân stă boracul lipit ca rovigneta de parbriz, că trebuie alăptat la cerere, chiar dacă asta nu îți lasă timp nici de un duș mai minuțios. Dragi soți care nu ați mai făcut amor din mezozoic fiindcă puradelul doarme cu voi în pat, că așa zice la cartea de attachment parenting. Există viață după toate astea! Știu că nu vă vine să credeți, că sunteți sceptici acum, dar există. Vine o vreme, cam atunci când nu te mai aștepți și te-ai obișnuit să fii hărtănit de dimineața până seara și de seara până dimineața, când copiii încep de se trezesc singuri, se duc la școală cu troleul, iar dacă le e foame, își pun singuri senvișul, în timp ce voi vă întoarceți pe partea cealaltă dacă asta vă doriți. Asta e vestea bună.

Vestea nașpa e că visul ăsta frumos vine la pachet cu întregul sentiment că nu vă mai prea necesită. V-am lăsat fără job, ha? După 10-11 ani în care scopul tău principal în viață a fost să îngrijești non-stop, ca chioșcul de la gară, de unu-doi-trei mici care au nevoie continuă de tine, te cam destabilizează să vezi că ești concediat și că, gata, se închide la non-stopărie.

Intrarea în adolescență e bruscă. Adică, pentru voi, ca părinți, e ca și cum după Look who ‘s talking începe direct Exorcistul, fără pauză de reclame. Te-ai culcat mamă de copil degrabă iubitor, vesel, ludic și ghiduș și te trezești cu monstrul țâfnos și perpetuu nemulțumit, de îți vine să-l duci la popă sau la psiholog, să scoată duhurile rele din el. Privirile iubitoare și pline de veselie cu care erai obișnuită, mămico, se transformă în uitături zeflemitoare și vag disprețuitoare. Oftaturile de iubire de genitor, în icnituri și pufnituri nemulțumite. Vorbele de dragoste, în replici seci și tăioase de te rănești în ele tot pe interior. O vreme îți tot cauți copilul, dar copilul nu mai e, a crescut, așa că nu îți rămâne decât să te resemnezi. Și o bucată bună de acum încolo, te tot resemnezi. Zilnic. Te resemnezi că nu te mai abordează decât să îți ceară bani, iar când îl abordezi tu tot auzi lasă-mă-n pace, lasă-mă-n pace, lasă-mă-n pace, pe un ton crescător-iritat care îți țiuie în ureche precum heterodina . E un sunet cu care e musai să te obișnuiești, că vei trăi cu tonul și lasă-mă-n-pacele ăsta anișori buni. Și cu trântitul ușii camerei lui dar și a telefonului. Zdrang în meclă.

Sigur, acum ai timp să dormi, să faci amor, să pleci de-acasă la crâșmă sau în vacanțe, fără să mai ticluiești strategii care să necesite bunici, bone, bani și energii risipite. Dacă îți mai vine, desigur, după ce tocmai ai aflat că fumează și cam bea. A,da, și nu prea s-a dus la școală. Și nici acasă nu a venit azi-noapte, dar nu e panică, toți adolescenții fac asta. Bine că nu fumează etnobotanice și nu a rămas (sau a lăsat pe vreuna, dacă e băiat) gravidă, că uite, colega dintr-a opta a făcut deja un avort, iar Cristi dintr-a noua era cât pe ce să fie tată. Și să termini cu dădăceala, că doar pentru că ești părinte nu înseamnă că îți și aparțin copiii pe care i-ai făcut. Ei își aparțin lor înșiși, sunt propriile lor persoane și iau propriile decizii pentru care plătesc cu propriile consecințe, că au citit și s-au informat. Și ce-i cu inepția asta că răspunzi pentru ei până la optișpe ani, societatea e strâmb făcută, copiii ar trebui să fie liberi să aleagă după 16 ani și să fie independenți. Și toată lumea liberă, odată cu ei. Ei liberi să greșească, tu liber să scoți castanele fierbinți cu mâna goală din foc. Ei liberi să facă ce vor, tu liber să plătești pentru ce vor ei să facă. Și așa mai departe, extrapolând, te pricopsești cu tot felul de libertăți negândite.

Dar nu vă impacientați, nu fugiți de acasă, cică trece și asta și mai există viață și după adolescența copiilor, când totul revine la normal, ei ne iubesc din nou iar dependența dintre ei și noi se reinstaurează, numai că în sens invers.

Se cheamă bătrânețe.

5
Lasă un mesaj

avatar
3 Discuții
2 Răspunsuri la discuții
0 Urmăritori
 
Comentariul cu cele mai multe reacții
Cele mai fierbinți discuții

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonează-te  
cele mai noi cele mai vechi cu cele mai multe voturi
Notificare pentru
ioana
Utilizator
ioana

Dupa 16 ani, mai e „prea putin” 🙂 – prea curand isi iau zborul. Sa-ti traisca si sa-ti aduca numai bucurii

O admiratoare
Utilizator
O admiratoare

o mama fericita 😀