Am emoții mai mari ca la premieră. Poate pentru că în sală se vor afla oameni foarte dragi mie. Habar nu am. Ieri am trecut cu bine și de lansarea oficială, hai că mai e un pic și apoi pot să respir și eu.
Am primit un mesaj de la cineva care a fost în sală la premiera spectacolului: „Am fost ieri în sală, am văzut spectacolul cu mari emoții. La sfîrșit ți-am cerut un autograf și am îndrăznit să te rog să faci o poză cu mine. Spectacolul ăsta m-a făcut praf. 1.pentru că iubitul meu juca în el. 2. pentru că textul era scris de o scriitoare îndrăgită 3. pentru că mesajul a fost unul realist. Fiecare dintre noi s-a regăsit într-un personaj sau altul, într-o situație sau alta, comică sau tristă. Au fost momente din spectacol cînd zîmbeam larg, cu toată gura, în timp ce ochii îmi erau plini de lacrimi. De la început pînă la sfîrșit, a fost un amalgam de trăiri. Ba rînjeam cu toată gura, după care izbucneam în hohote de rîs isteric, ba obrajii îmi erau umeziți de lacrimile care nici nu-mi dădeam seama cînd veneau. Alteori, aveam și zîmbet și lacrimi în același timp.
La sfîrșit, recunosc, am așteptat să fie un moment de beznă, ca să-mi pot șterge fața și nasul cu eșarfa. Nu aveam batistă la mine. Iubitul meu nu m-a avertizat că o să mai și bocesc. Eu am crezut că doar o să rîd. Am luat țeapă. Spectacolul ăsta m-a atins. Poate și pentru că sunt mamă, am un băiat de 18 ani, l-am crescut singură de cînd avea doar 1 an. Piesa ta m-a emoționat adînc. E-adevărat că și rolul Mirelei a fost unul important. E o mare responsabilitate să pui în scenă o piesă cu scriitoarea în viață, și în sală la premieră. Confirmarea unui spectacol bun stă în reacțiile spectatorilor.”
Știrea teve despre spectacol poate fi vizionată aici.
Acuma na, ce sa facem ? Sa omoram scriitoarea care inca ii in viata, ca sa punem pesa ? Asta cu spectatorii care sa confirme, au ba daca pesa ii buna, nu stu ce sa zic. Daca se nimereste ca spectatorii sa fie suta la suta trogloditi ? Ce, romanii stiu sa voterze ce trebe ? Doar 10 la suta voteaza cum trebe. Pe de alta parte, doar 1 la suta din germani nau pus botu la eculubratiile lu Hitler. Prostanii chiar credeau ca Icler ii 1 mare om de stat.
Se alunecă pe străzi, prin întunericul Braşovului oamenii se ţin de mână, să nu cadă, deşi, poate uneori ar trebui să ne lăsăm căderii….de jos, de acolo de unde poţi privi noroiul din noroi, de acolo, de jos, uneori, perspectiva propriei vieţi poate fi mai amplă decât dacă te-ai afla pe Everest…Se alunecă rău şi prin viaţă…câteodată cineva te poate ţine de mână, câteodată, nu. Cu o altă mână în propria-ţi mână, poţi crede la un moment dat, că viaţa, oricât de nesuferită ar fi, poate fi învinsă…Cel puţin vrem să credem că este aşa…Unii din noi, reuşesc, perechi, perechi,… Citește mai mult
mulţumesc din suflet!
🙂