timpul

2

Se încălzește. Cuiva îi e dor de frig și pleacă la schi. Altcuiva i-au rebegit oasele de la atîta ger și pleacă într-o călătorie romantică în Filipine. Atcineva rămîne în urmă, visînd. Se încălzește. Te gîndești că mai e timp pentru toate. E a cîta toamnă din viața ta? A multa. Trăiești convins că vor mai urma cel puțin tot pe atîtea… Nici nu îți trece prin cap că ar putea să nu fie așa.

În ultima vreme deadline-urile, termenele, scadențele mă fac să zîmbesc. Oamenii își dau, îngăduitori unii cu alții, dar mai ales cu ei înșiși, termene. Peste 2 luni, peste 1 an, la vară, la toamnă, cînd ies la pensie. Peste tot în jurul meu, numai oameni ancorați în propria lor imortalitate. Inconștienții care își calculează propriile deadline-uri în funcție de media speranței de viață plus cîțiva ani. Toți au timp, e timp destul pentru toate. Se vinde la toate supermarketurile, frumos ambalat, la preț de nimic, nu trebuie să ne facem griji că rămînem fără, oricînd putem da o fugă sa luăm cîțiva ani extra, să fie acolo, nu știi niciodată la ce îți trebuie. Chiar daca ziarele sunt pline de anunțuri mortuare, sunt toți numai tipi care au ajuns după închidere, noi suntem prevăzători și nu o să pățim asta.

Așa că ne permitem să amînăm totul. La vară, peste 1 an, cînd o să ieșim la pensie sau chiar cîțiva ani după. Suntem încă tineri. Și mai avem timp. Este atîta timp, atîtaaa timp…

(2008)

Articolul precedentondina Heidi
Articolul următorCu ce mă mai distrez eu
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.

2 COMENTARII

  1. Da, nu suntem constienti de timpul limitat pe care-l mai avem, credem ca o sa traim si noi ca strabunicu’ sau ca alt stramos care se urca sa culeaga merele la peste 80 de ani.
    Constientizarea (rara) micimii si scurtimii vietii noastre, a fapptului ca reprezentam un ceva minuscul in Lumea asta este extrem de trista si dureroasa si atunci ne facem ca uitam, ne luam cu ,,treaba,, ca sa nu ne mai aducem aminte.
    D-aia cine scrie poate sa se uite inapoi cu satisfactia ca lasa o urma postuma, daca mai conteaza caci dupa nimic nu e…
    Bineinteles ca lasa urme si alte indeletniciri, dara scrisul parca-i mai frumos.
    Deci no limits ca ne vine pragu’. Fara optimism nu se poa

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.