spulberatic

1

Pe Anca Vieru o știu de cînd am lansat la Brașov, împreună cu Mihail Vakulovski, prima ei carte de proză scurtă, Felii de lămîie. Văzusem că tocmai a scos un roman și mă întrebam ce nume e ăsta, Spulberatic, despre ce ar putea fi vorba într-o carte care se cheamă așa. Apoi Mihail m-a rugat să o lansăm și pe asta, așa că am lăsat ce citeam să citesc romanul Ancăi. Care m-a prins de la primele pagini. L-am citit în două zile, pe unde am apucat, eram foarte curioasă cum duce narațiunea pînă la capăt. Mi-a plăcut foarte mult.

S-a scris mult pe tema comunismului, epocii de aur, din toate pozițiile. Într-o vreme, eram sastisită de literatura și cinematografia care părea să nu mai reușească să găsească alt filon de inspirație. Romanul Ancăi, deși se petrece pe jumătate în epoca aia, nu este însă o carte despre epoca de aur. Ci este cartea unui destin neliniștit și a unor mari, îngrozitoare absențe, care își lasă grav amprenta asupra celor din jur.

Povestea este țesută din patru perspective, care încearcă să reflecte cît mai obiectiv personajul principal, Tiberiu Vreme, un inginer frămîntatde un trecut pe care nu-l cunoaște, care i-a fost refuzat de către familia care a vrut să îl și să se protejeze, dar care sfîrșește, așa cum se întîmplă de fiecare dată, prin a-i pecetlui existența. Și nu doar lui, ci și a fiului său, care va avea parte de aceeași tăcere și absență, iar destinul lui va fi marcat implacabil de ceea ce în psihogenealogie se numește nespusul, adică acele lucruri care ne sunt ascunse de către familie și care fac ravagii la nivel de inconștient.

Amant, soț și tată. Astea sunt și perspectivele din care este văzut Tiberiu, amant imaginar de către o fostă colegă de la Institut, îndrăgostită de el, soț al unei doctorițe prea ocupate să creeze fantasme în jurul lui, fără să vorbească cu el niciodată, tată al unui fiu pe care l-a părăsit la o vîrstă foarte mică și care construiește o prezență foarte dureroasă din absența lui.

Mi-a plăcut faptul că nu aflăm niciodată cu adevărat ce s-a întîmplat cu Tiberiu, (nu vreau să dau spoilere, orice aș spune în plus ar strica lectura, ar fi păcat, citiți cartea, e foarte mișto), mi-a plăcut felul în care sunt construite personajele, în strînsă legătură unele cu altele, (deși nu și-a cunoscut bunicul, este obsedat de el și devine el, iar fiul său va cunoaște aceeași soartă, va deveni tatăl, deși abia și-al amintește) și mi-a plăcut să găsesc, spre finalul cărții, explicația pentru numele romanului, care devine astfel singurul nume posibil și mi-a plăcut teribil felul în care este ilustrat modul în care funcționează proiecția, atunci cînd comunicarea lipsește: același weekend în care Tiberiu nu se duce la muncă este interpretat în mod diferit de toată lumea implicată, soție, colegi, femeia îndrăgostită de el, iar proiecția se perpetuează peste generații ducînd la o obsesie amoroasă a fiului lui.

Nu spun mai mult, cartea trebuie descoperită filă cu filă, însă spun că a fost o lectură care mi-a făcut mare plăcere, recomand. O găsiți aici.

Și, am aflat, și prima ei carte a fost reeditată în colecția Top 10, e și ea de găsit aici.

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
O admiratoare.
O admiratoare.
18 iunie 2018 22:28

🙂 Multumesc pentru recomandare!