semn de minte

22

Într-una dintre zilele de la Gărîna, Hartwig Ochsenfeld (gazda noastră alături de minunata lui soție, Elisabeth), unul dintre cei mai hîtri oameni pe care i-am cunoscut, ne-a dus pe Semenic. Eram mai mulți, mașina plină ochi, iar pe dreapta am detectat o eoliană veche și ruginită, un experiment de prin anii 60, pare-se, în care nu ne-am putut abține să ne suim, deși scara interioară era plină de ulei negru și alunecos. Ajunși sus, ni s-a dezvăluit sub ochi o priveliște amuțitoare sub lumina blîndă a apusului. A doua zi, am scris poemul ăsta pentru cele două gazde, poem pe care mai apoi l-am citit în iarba din livada reședinței lor de la Gărîna, Arthouse Wolfsberg cu o cameră ațintită asupra mea.

Îl pun aici, mai mult ca semn de minte, să nu uit vreodată senzația și mirosul de fîn al zilelor de la Gărîna.

Articolul anteriorgo west!
Articolul următorbanatul de care m-am îndrăgostit
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.

22
Lasă un mesaj

avatar
14 Discuții
8 Răspunsuri la discuții
0 Urmăritori
 
Comentariul cu cele mai multe reacții
Cele mai fierbinți discuții

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonează-te  
cele mai noi cele mai vechi cu cele mai multe voturi
Notificare pentru
ela
Utilizator
ela

„polineziano, tu esti frumoasa sau desteapta?”, parca asa era versul tau de la 18 ani, nu? Zic si eu, ca mi se pare nedrept sa le ai pe toate, excesiv.

Raj
Utilizator
Raj

Frumoasa fata, frumos peisagiu, urata eoliana, e rupta-n gura…

Raj
Utilizator
Raj

Dra/Dna Ela, in Seimenii Mici , pe malul Dunarii, am intalnit o cucoana cu nume si prenume romanesti , dar cu trasaturi asiatice. Tot sustinea ca-i romanca si i-am explicat ca e foarte posibil ca un mongol in anul 1241 sa-i fi babardit o inaintasa de-a sa. A zis ca sa-mi fie rusine si ca gura satului o cleveteste ca si-a cumparat masina 9 de spalat si e invidioasa pe ea…

Raj
Utilizator
Raj

Acuma na, cine ma opreste s-o visez pe dna Petronela in sanii goi si cu coronita aia de flori pe cap ? Nu poate nimenea, banii mei, internetu meu…

Dan
Utilizator
Dan

Raj cu siguranta ai gandit
„Cand o vezi asa frumoasa
iti vine sa fugi de acasa
cand o vezi asa isteata
parca ai lua-o de soata
cand o vezi asa sexoasa
parca n-ai iesi din casa”

Raj
Utilizator
Raj

Inthocmai dnule Dan…

Raj
Utilizator
Raj

Ma intreb ce merita scarbele alea din Vaslui care au violata fata aia de 18 ani. Si nici n-au nici 1 regret. Cio fi oare cu Vasluiul asta de se intampla atatea nenorociri ? Nu contest ca aceast judet sarman a dat si multe valori. Cert este 1 lucru: acolo unii tati isi iubesc atat de mult fetele, incat le si babardesc…

Oana Blythe
Utilizator
Oana Blythe

Scarbele merita muuuult „sex-surpriza” la puscarie

Raj
Utilizator
Raj

Sper sa nu supar viun vasluian. Si la mine in Bc. se intampla multe. La Bv. nu, caci vegheaza dna Petronela pe care io o iubi platonic si platanic, caci voiu so tzuc sub platani, in fapt de zi, caci seara vine iubi al dansei si ne rupe oasele apartind scheletelor noastre. Aveti bani la cec, dna Petronela ?

Raj
Utilizator
Raj

Dna Petronela, sarumana la dv. si la dna Elisabeth III de Garana ! Credeti ca cainele meu a lesinat dela canicula s-au din cauza ca mam descaltat langa cusca lui ? Ca am numa ciorapi de nilon, ca acestia luceste simi place. Seara cand ma descultz, ii rezam de soba. Mie dor de siameza, nu trebuia so ucid saptamana trecuta. Ma duc so dezgrop ca sami mai treca doru…

Raj
Utilizator
Raj

Imi place mult fusta aia verde a dv., dna Petronela. Una la fel, dar de alta culoare si cu multe flori, dar mai creatza are si bunica lu Lambada o tiganca dela noi. Se pishe din picioare….

Oana Blythe
Utilizator
Oana Blythe

Raj, esti mortal…te rog sa nu te opresti din scris

Raj
Utilizator
Raj

Nu ma opresc, dra/dna Oana, ca io scriu numa in stare de betie. Ar insemna sa ma las de baut si nu cred ca i-ar conveni neveste-mi, caci io la bautura ii dau banii pe care ii ascund de ea. Cu alte cuvinte is cam narod la bautura. Cand ma trezesc , citesc ce-am scris si ma crucesc si eu, dar deja e prea tarziu. Presupunand ca sunteti o doamna frumoasa, la vio 35- 38 de ani, satena si maritata cu 1 domn irlandez caruia ii faceti sarmale, va gasesc si pe Dumneavoastra o femeie mortala. Sluga !

Oana Blythe
Utilizator
Oana Blythe

Raj, nu-i irlandez da’ tot rasa aia…numa’ de la Antipozi. Asa ca acum stam toata ziua cu capul in jos si picioarele in sus. Sarmale nu-i fac ca zice ca mancarea romaneasca ii cade greu la stomac. Si ma vede ca ma rad citind pe blog si vrea sa-i traduc si lui de ce rad, da’ nu pot.

Raj
Utilizator
Raj

Eu cu Vasile nu mai merg in viata mea la pescuit. Alantaeri am fost cu barca sa pescuim pesti mari si a uitat maciuca de dat in cap la pestii mari ca sa-i calmeze. Cum prindea cate 1 mare, pac 1 cap in gura ! A prins 1 somn de vio 19 kile, pac 1 cap in gura pestelui. In afara de asta ma scoate din minti ca mananca cu capu in punga. Tot alantaeri dupa ce a terminat de mancat, ca io nu terminasem, sa dus dracului in celanalt capat al barcii, la prova si a inceput sa se… Citește mai mult

Raj
Utilizator
Raj

Dna Petronela, sarumana, credeti ca postarea de mai sus la compromis iremediabil pe Vasile in ochii cititorilor dv. ? Asa-i trebe…

angel
Utilizator
angel

uite, tu scrii frumos si cand spun asta nu ma rezum la efectul plastic al cuvintelor; scrierile tale nasc emotii, trairi. multi dintre cei ce intra si gasesc energia postarii unor randuri cheltuiesc din putinul lor convinsi ca restul il vor primi de la tine cu varf si indesat; esti precum izbavirea data in alte ocazii prin aplecarea sub un patrafir sau cu aceea pe care o gasesti in oricare alt moment magic oferit in aceasta lume; cu totii inclinam sa picam in trivial, pt ca multe din jur ne incurajeaza, insa ….scurtand cumva si facand raport la o oarecare… Citește mai mult