Îți scriu cum i-aș scrie iubitului meu, căci relația cu țara ta e o relație de iubire dar și de alegere. Pentru că am ales până acum să rămîn cu tine, când alții te-au părăsit și au găsit alta mai bună. Și mai cred că am ales să mă nasc aici și nu în altă parte, pentru că noi două aveam un destin de dus împreună.
Dar am ajuns într-un punct în care simt că relația noastră se destramă, țara mea dragă. O aud cum horcăie, cum își dă duhul. Iar pe tine te detectez indiferentă, în timp ce eu lupt să o salvez. Lupt în stradă pentru tine, România mea, copiii mei luptă în stradă pentru tine, prietenii mei luptă în stradă pentru tine, iar tu te uiți blazată la lupta noastră. Uneori, râzi de noi. Îmi spui, și atunci când o faci capeți vocea unor oameni din jurul meu, că locul meu, în particular și al femeilor, în general, e la cratiță. Că să fii în locul bărbatului meu, mi-ai arăta tu mie proteste. Că așa educație le dau copiilor mei, care mi-au moștenit combinația cromozomială și vor trăi într-o lume machistă. Păi, da. Așa educație le dau fetelor mele. Le învăț să nu se lase mințite, înșelate, batjocorite, prostite pe față, călcate în picioare. Să nu își tragă un văl de indiferență peste ochii pe care să îi închidă apoi la ce se întâmplă cu ele și cu viitorul lor. Să aibă principii și să le pese. Coloana vertebrală dreaptă, băț. Să lupte pentru ceea ce cred, chiar dacă lupta e grea și fără sorți de izbândă, chiar dacă luptă singure, chiar dacă lupta le e luată în derâdere de ignoranți și nepăsători și nesimțitori. Dacă vocea nu le e auzită din prima, să țipe mai tare și mai mult, până va fi atât de deranjantă încât nu va mai putea fi ignorată. Pentru că dacă se lasă batjocorite de cei pe care i-au ales să le reprezinte, să le conducă, se vor lăsa batjocorite și de cei pe care îi vor alege să le fie parteneri, șefi sau angajatori. Dacă ridică din umeri neputincioase la ce decid pentru viața și țara lor guvernanții, vor ridica și când soțul va decide să le bată sau să le înșele, de exemplu. Sau când angajatorul va face abuzuri. Vor spune, așa cum face restul, asta e, așa e în România, nu avem ce face. Vor tăcea și vor fi umile, pentru că așa face toată lumea doar, vor fi călcate în picioare, vor acumula furie și frustrare și neputință. Eu le învăț că ba da, avem ce face. Un soț sau un angajator abuzator pot fi părăsiți, însă nu înainte de a-ți juca toate cărțile, nu înainte de a lupta până la capăt. Iar când nu mai e nimic de făcut, când lupta devine zadarnică, când abuzul e prea mare, te poți ridica să pleci, să o iei de la capăt.
La fel și cu tine, țara mea dragă, care mă dori. Și tu ești părăsibilă, ți-au arătat-o milioane de români, doar. Uite, eu încă lupt. Lupt fiindcă te iubesc, deși nu ai fost întotdeauna dreaptă cu mine. De fapt, ce vorbesc, nu ai fost niciodată prea dreaptă cu mine. Erai rigidă și închisă când ți-am apărut pe lume, am crescut la coadă la pâine cu cartela în mână, învățând o istorie strâmbă. Când am mai crescut, deși te eliberaseși, pasămite, nu i-ai dat mare lucru femeii singure cu copii care eram. Un job prost-plătit – o meserie de care am vrut să fiu mândră dar de care azi mi-e aproape rușine, un sistem croit greșit și nedrept, cohorte de politicieni corupți și obraznici care să mă mintă în față, să mă fure, să mă calce în picioare, școli proaste pentru copiii mei, spitale mizere cu medici șpăgari care l-au lăsat pe tata cu atac cerebral să paralizeze fiindcă era duminică și eu eram departe și nu știam ce i se întîmplă ca să pot interveni.
Sigur, am avut și momente frumoase, noi două. În numele lor, încă lupt și încă sper. Încă mă înduioșezi, așa cum ieri, oamenii ăia de la Pungești, urmași ai răzeșilor lui Ștefan, când s-au așezat în genunchi în fața utilajelor, m-au făcut să plâng. Dar și să mă înfurii foarte, să mă doară cumplit, să simt o revoltă îngrozitoare, de neoprit. Și, naivă cum sunt, îi cred cu tot sufletul pe oamenii ăia săraci că au îngenunchiat din durere, din spaimă, din dragoste pentru pământul și copii lor, nu pentru că i-ar fi plătit cineva, cum mi se tot spune, tot așa cum eu și copiii mei și prietenii mei înghețăm și răgușim pe stradă din convingere și revoltă și pentru că nu mai suportăm, gata, ne-a ajuns. Iar dacă revolta, lupta noastră poate și este folosită în scopuri obscure, asta nu o face mai puțin dreaptă, nu vezi? Roșia Montană sau gazele de șist sunt doar spinele iritative, pretextele care ne-au făcut să spunem stop minciunii, manipulării grosolane, nedreptății, corupției, abuzurilor care se derulează pe repeat de 24 de ani încoace, fără pauză de schimbare a casetei măcar.
Românie, asta e ultima mea luptă. Dacă nu mă mai încapi, dacă nu te oprești din a mă călca în picioare, dacă vei continua să mă abuzezi, te părăsesc. O să te mai iubesc, desigur, dar de departe, de unde nu o să-mi mai poți face rău.
Pe gustul meu
N-ai idee in ce acord sunt cu ce ai zis aici.
am sperat in 1989…de ma durea inima de bucurie ce mai tara o sa avem !!!! auuuu ce-am patit de atunci!! sunt doctor si spun de 20 de ani ca nu-mi pot ierta TARA ca m-a lasat sa ma umilesc primind „atentii” de la oameni mai saraci decat mine(economic sau spiritual)!! eu PLEC!! as fi facut-o mai din 2000 de cind nu mai sper in bine dar….am mai ..SPERAT!!! acum gata ramaneti voi …si daca veti schimba ceva ma inclin in fata voastra!! dar ma indoiesc 99,99% !! ceea ce ai scris aici este ceea ce multi romani de bun… Citește mai mult
Multumesc pt vorbele frumoase. Inca mai luptam putin, asa cum spuneam. Iar daca veti ramane, veti afla si continuarea. Cu drag.
Nina, cu tot respectul pentru ceea ce a inseamnat cariera si viata ta de dupa revolutie si pana azi, nimeni nu ne poate obliga sau lasa sa ne umilim primind atentii. Nimeni nu ne poate umili fara permisiunea noastra, pentru ca totul depinde de modul in care noi raspundem sau alegem sa actionam/reactionam. Puteai sa pleci atunci. Puteai sa nu primesti atentii. Puteai sa le primesti intr-un mod ce exprima recunostinta, nu obligatia, si astfel sa nu te simti umilita. Tara asta e vinovata pentru un singur lucru: ca ne-a facut sa credem si sa simtim ca suntem VICTIME. Dar,… Citește mai mult
iunia, daca m-ai facut cu un singur comentariu sa caut profilul tau pe fb pt a mai intalni si altele din tine, inseamna ca.
namaste.
🙂
Ieri am avut impulsul de a ma urca in tren si a ma opri la Pungesti. Acelasi impuls care ma indeamna spre protestele din Piata Universitatii. Oamenii aia saraci si tratati cu aroganta ne-au dat o lectie:cand n-au mai avut ce pierde si-au castigat demnitatea! pentru ei pare ultima frontiera dincolo de care viata lor nu va mai fi la fel; unii zic ca le va fi mult mai bine, altii ca s-ar putea sa piarda si putinul spre nimicul pe care il mai au…Incep sa cred ca mai avem o sansa, ca redescoperim solidaritatea! Incepe sa ne pese si… Citește mai mult
eu sunt o mare optimista,eu sunt o luptatoare…dar ceea ce simt de 7-10 ani este ca „am pierdut” lupta cu EI !! nu dam satisfactie ,oricum cei „de acolo” au o nesimtire de neegalat…dar ne acordam,plecand, respectul de sine pe care …putem sa-l piedem daca stam condusi de „nimicuri”!!
Mi-a soptit un prieten: ,,Uite, Ovidiu, am citit și parcă te văd pe tine… ” Am zâmbit. Acel zâmbet amarui…
MULTUMESC!
Nu tara e de vina, ea nu te poate dezamagi. Vina e a noastra ca ne comportam ca niste victime. Am trait multi ani in strainatate si observ cu stupoare cum pana si media ii face pe oameni sa creada ca nu e nimic de facut, ca iarba e mai verde in alta parte. Pacat, avem o tara frumoasa si bogata, trebuie doar sa credem in noi insine.
Textul dumneavoastra imi aduce aminte de rolul Luminitei Gheorghiu din „Pozitia copilului”. Dumneavoastra sunteti in rolul ei, iar România, tara mea si a dumneavoastra, este interpretata de Bogdan Dumitrache. Eu, ca spectator care nu pot interveni in relatia dumneavoastra cu România va conjur sa o lasati in pace si sa plecati. Departe, va promit ca va voi iubi si eu. Multumesc din suflet si drum bun.
Pentru dumneavoastra si cei ca dvs, am scris ultimul text, ceci n’est pas un lecon. Vi-l daruiesc, alaturi de o imbratisare calda. Asa inteleg sa raspund insultei dvs bine camuflate. Si va mai spun ca, daca din sutele, poate miile de oameni care au citit acest text, sunteti doar extrem de putini care ati reactionat asa, inseamna ca exista speranta pentru tara mea.
Nu am încercat să camuflez o insultă, căci sunt omul care își asumă acțiunile, mai ales cele foarte periculoase, cum este insulta. Ideea mea era să vă amintesc să faceți ceea ce doar promiteți că veți face, anume de a părăsi țara. Nu stați pe loc, mergeți mai departe pe drumul vieții dumneavoastră. Totul e să nu stați pe loc. România e prea bolnavă ca să o puteți suporta. Plecați. Îmi va fi mai ușor și mie, darămite dumneavoastră.
eu m-am indragostit de casa natala..casa pe care o vroiau toti..adica primarul, viceprimarul, directorul de banca, vecinii..si inca multi altii.casa imi era siguranta ca-mi pot creste copiii..acu nu mai cred.. -tot ce am facut a fost copiata si dusa mai departe de oameni de bine, cu rude, membrii de partid.. – prima mea scoala superioara, s-a dovedit un basm frumos..toata industria s-a distrus..si nimeni nu a fost pedepsit.. ba din contra..daca ridicai problema , te mai alegeai si cu dusmani.. -m-am dus inca la o facultate,drept, am descoperit ca o viata intreaga am avut doar obligatii, drepturi de a plati..eventual… Citește mai mult
sunt in aceeasi situatie cu a ta, se pare. Lucrez de peste 35 de ani, plus o groaza de scoala si doar pierd, 4 case, platesc de-mi sar ochii…legi, cadastre, etc, mii de euro pt cine? Pentru o tara de „intelectuali” care doar iti vara mana in buzunar sa-ti ia bruma de castig. Daca iei atitudine esti considerat drept nemultumit si stii cum zice romanul „nemultumitului i se ia darul” si-atunci, iei calea pribegiei…
Felicitări!
da, este una din crucile noastre zilnice, aceasta frumoasa casnicie (pt ca este cu acte in regula) cu organul suprem… deunazi, am trait o dilema, care m-a facut sa zambesc… in momentele mele de rabufnire impotriva ‘sistemului’, consider cu oarecare rautate, ca o catastrofa aviatica cu politicieni, nu e chiar o catastrofa… 🙂 ei, vineri, ma aflam intr-un avion, intorcandu-ma in (frumoasa si minunata, de altfel) tara, calatorind impreuna cu un manunchi de ‘alesi’ pentru a raspunde de soarta noastra… si, brusc, nu mai stiam, daca imi mai doresc, ca acel avion sa cada… presupun ca intelegi metafora… da, din… Citește mai mult
Sunt 10 sau 11 ani de cand sunt/suntem pe meleaguri straine mancand cacat cu tona (dar fericiti). Tara mea, pe care o iubesc nespus de mult, cu 12 ani in urma cand un litru de lapte era 5 mii de lei si sticlele erau numai de 2 L .Cucoana taranca nu a putut vinde doar un litru, aveam doar 5 mii de lei nu mai mult sa-mi hranesc odrasla. Am plans tot drumul pana acasa, satula de tara mea. Eram studenti cu chirie, faceam lucrari de diploma noptiile sa cumparam scutece la bucata si lapte la copil. Urasc parizerul cu… Citește mai mult
Dumneavoastra aveti cuvintele.Eu am gandurile. Multumesc ca mi le-ati transpus atat de trist ,dureros si adevarat.
Inca putin si vom afla ca TARA este de partea ta 🙂
Ma bucur ca sunt contemporan cu dvs. dragi romani, care inca mai vibrati la astfel de ganduri triste si amare. De prea mult timp Romania nu ne mai apartine, a fost acaparata de o gasca de politicieni machiavelici si cinici. Multi am pierdut razboiul cu ei si am ales deja un alt drum, dificil pe alocuri dar pastrandu-ne demnitatea. Va revine dvs. datoria de a continua lupta pt. recucerirea identitatii nationale si a respectului de sine. Este un lung drum al crucii, cu politicieni si politruci lovindu-ne repetat si apasat. Dar va veni un timp, cand toate pacatele vor fi… Citește mai mult
Petronela, parca ai transpus gandurile mele ( si eu sunt jurnalista si aproape in situatia ta- un copil), din pacate sper de ani de zile sa se intample lucruri mai bune si in tarisoara noastra, dar hotii si cocalarii sunt la toate colturile (institutiilor) si dupa ani de zile de munca in tara asta (35) si dupa 2 facultati si ale zeci de cursuri, nevoia pt cele zilnice si teama ca voi iesi la pensie cu 3-400 de lei, m-a facut sa iau calea pribegiei, asta-i ultima umilinta pe care mi-au facut-o cei ce au o farama de putere in… Citește mai mult
te simt