.

nu mai știu să urlu. și cît simt nevoia. m-am decarnivorizat pînă la uitare de urlet la lună. florile nu știu zbiera, vezi bine. nici măcar nuferii amintiții, smintiții, smulși de prea mult alcalinizantă clorofilă din rărunchii unde se aciuaseră/înrădăcinaseră. nici măcar confuzia asta, bălmăjeală ermetică, nu se vrea...

punct

sunt dimineți cînd mă trezesc înfășurată în soare. primăvara, care a așteptat pe terasă, ascunsă în ghiveciul cu lavandă uscată, îmi izbucnește brusc. mi se așază în talpă și apoi în spatele genunchiului drept, cum stau tăvălită în pat. ca sărutul tău.și o să le calc în converșii moi. în...
mă gîndesc că nimic nu e de ajuns. lumea nu e de ajuns, viața asta nu îmi e de ajuns. stăteam uimite cu aia mică și ne uitam la patinatoarele alea superbe și grațioase și simțeam un impuls nebunesc să îmi pun niște patine în picioare și să nu...

uneori,

cînd mașina alunecă pe șosea și soarele ți se așază pe față prin parbriz ca o mîngîiere din vîrful degetelor, atunci poți crede că pleci oriunde. ești instalat confortabil în scaun, peisajul se derulează cu repeziciune, drumul se întinde în față, ți se așază sub pneuri cuminte, să îl...

arsuri

mă simt ca o față de masă pătată și arsă cu țigara. dar știi cum? peste tot. petele mi le-am făcut singură, că-s șleampătă. cu țigara m-au ars alții. stau așa, boțită- crîmpoțită și visez că sunt albă ca neaua.
mă sufoc sub frig, sub alb, sub gri. parfumul rece și amar al iernii îl simt pe piele, pe sub hainele groase. am nevoie organică de verde. am nevoie de lumină. am nevoie să fac fotosinteză, sunt ca un bulb de lalea înghețat în pămîntul neprietenos. echinocțiul îl aștept...