one year later. forty years later.

Anul trecut am decis să-mi împart ziua cu tine. Nu mi-a fost ușor, știi doar, oropsita de mine, neiubita de mine, lipsita de respect de sine​ de mine credea că doar atunci are dreptul de a se simți importantă: de ziua ei. Mi-am dat seama de curînd de lucrul ăsta, de ce țineam eu cu dinții de ziua mia, de ce mi se părea așa de importantă, de ce eram așa de oribil de tristă în fiecare an, de ce aveam așteptările alea rupte grav de realitate. Fiindcă era singura zi în care îmi permiteam să simt că aș merita și eu ceva: flori, cadouri, atenție, iubire. Și fiind singura, proiectam pe ea tot ce mi-aș fi dorit, dar simțeam că nu merit, restul de 364 de zile din an. Anul ăsta nu mai simt asta. În mare parte, și datorită ție.

Nu mi-a fost ușor, însă sunt fericită că am făcut-o. Azi nu împlinesc doar 40 de ani, ci și un an de căsnicie cu tine. Cel mai greu și revelator și, pînă la urmă, frumos an din viața mea. Ziceam că știu, în ziua aia, cînd am spus da-ul ăla emoționat, că nu are cum fi ușor. Am descoperit tot de curînd, însă, că la vremea aia încă mai proiectam, încă mai aveam așteptări nerealiste, după cum știi, tu mereu știi. Încă mă așteptam la minuni, să fim bine fiecare dintre noi separat și împreună peste noapte, dacă s-ar fi putut.

Azi sunt recunoscătoare că a fost greu. Fiecare conflict dintre noi, fiecare ceartă, fiecare criză ne-au adus aici, unde suntem azi, conștienți fiecare de sine și unul de celălalt. Iubindu-ne pe bune unul pe celălalt, nu vreo proiecție din capetele noastre, destul de stricate, de altfel. Nu mai am mare lucru să-ți dezvălui, mă știi mai bine decît m-am știut chiar eu vreodată și mă iubești chiar și așa cum sunt eu, cum îți place să mă tachinezi. Mă iubești cu totul, fetiță, femeie, mamă, nevrotică, nedreaptă, compulsivă, obsedată de curățenie, furioasă, geloasă, rănită, nemachiată, cu două sau trei kilograme în plus sau în minus, mă iubești oricum, mă vezi cea mai frumoasă femeie din lume, perfectă pentru tine mă vezi, în ciuda faptul că mă cunoști atît de intim și știi cît de imperfectă sunt, de fapt. Nu am mai fost iubită niciodată așa. Ești, defitiniv, din cartea cu soți buni.

Îmi iubești fetele și le ești de zece ori mai tată decît cel al cărui nume îl poartă. Le asculți, le înțelegi, le ajuți, iar ele sunt, firesc, topite după tine. Habar nu ai cît te iubesc cînd te văd astfel. Cu tine, avem ce nu am avut niciodată: o familie adevărată. Așa imperfect cum ești tu, cu toate ale tale pe care le știu acum atît de bine. Ai cel mai bun suflet de om pe care l-am întîlnit vreodată. Și cel mai deștept creier.

Sunt foarte fericită că sunt soția ta. Îți mulțumesc.

S-a dus unul, probabil cel mai greu. Au mai rămas 49 din cei pe care ți i-am promis. Nu mă tem de nimic cîtă vreme luptăm unul lîngă altul.

Lma.