micul golf

13

Eu, după ce mă întorc din vacanțe, intru în depresie. Depresie adevărată, din aia de manual. Casa, oricît de mare, devine claustrofobică. Privirea, obișnuită să hălăduiască pînă departe, hăt, se izbește năucă de ziduri și munți. Rămîn agățată în locul pe care l-am părăsit. Acu’ sufletul meu stă într-un cui imaginar al unui cort din 2 mai. E seară în golf, turiștii de weekend au plecat și e atît de liniște că se aude clar țîrîitul greierilor. Și clipocitul redundant al valurilor leneșe, molcome, care nu contenesc să vină, ușurel. Marea e o baltă imensă, nevălurită, cu netezimi de oțel. deasupra, numai stele, puzderie de stele mari și stele mici, la care mă uit profană, fără să fiu în stare să reperez centura Orionului, ori Casiopeea sau măcar o Ursă acolo, mare-mică, dar fascinată și copleșită pînă la lacrimi. Stau pe plajă, în nisip, învelită în sacul de dormit și mă uit la cerul nesfîrșit, ca o plapumă înstelată, foarte aproape, apăsîndu-mă cu strălucirea lui lăptoasă. Sunt foarte mică, un fir de nisip pe un fund de ocean, și foarte conștientă de micimea mea. O stea cade și coada ei îmi arde o secundă privirea. Așa cădeau stelele și acu optișpe ani, cînd aveam fix optișpe ani și venisem prima dată singură la mare, după ce luasem bacul a patra din liceu, fără meditații, cum îi plăcea mamei să se laude. Stăteam cu el întinși pe dig și ne uitam la cer și așteptam să cadă stelele. Și ele cădeau, nu ne dezamăgeau. mureau dezinvolt, ni se ofereau fără regrete, noi le prindeam în ochi și din coada lor ne făceam scrînciob. Locul e același, eu nu mai sunt aceeași iar el nu mai e deloc. Fire de nisip.

Cînd mă voi sătura de stele și de cîntecul valurilor și ploapele vor protesta o să mă duc încet la cort, cu grijă să nu mă împiedic de sforile corturilor vecine. Aerul o să fie sărat și o să adorm un somn greu, la doar o pînză distanță de stelele mele lipsite de nume. Primele raze de soare mă vor trezi blînd. O să ies din cort și o să zîmbesc mării și văzduhului. O să mă spăl pe dinți cu apă ca gheața și o să mă instalez cu o cafea la o masă de lemn, cu cartea mea și cu liniștea dimineții, tovarăși. Marea o să fie calmă ca un lac, pescăruși mari vor pluti somnoroși și tăcuți. în corturi, oamenii vor începe să se dezmeticească. Soarele va fi de o jumătate de suliță pe cer.

Articolul precedentdisonanțe
Articolul următorsummer nights
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.

13
Lasă un mesaj

avatar
12 Discuții
1 Răspunsuri la discuții
0 Urmăritori
 
Comentariul cu cele mai multe reacții
Cele mai fierbinți discuții

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonează-te  
cele mai noi cele mai vechi cu cele mai multe voturi
Notificare pentru
Cata Mustata
Utilizator

Spre rusinea mea, n-am fost niciodata in locul asta. Da’ abia astept sa ajung si eu.

Lareine
Utilizator

eu nu m-am mai intors(mult timp te claustrofobeaza si din amintiri). tot regatul pentru o liniste.

liana
Utilizator
liana

…iar eu am rămas suspendată între două lumi …

Ramona
Utilizator
Ramona

….:)

Şi când mă gândesc că ce ai *debitat* e adevărat….M-am gândit adeseori să nu-mi mai iau vacanţe…Dar apoi m-am întrebat:Oare nu te pedepsesc alţii deajuns?Te mai pedepseşti şi tu?
Aşa că…

Laura
Utilizator
Laura

Ce dor mi-ai facut de cafeaua bauta la rasaritul soarelui, de linistea campingului inca netrezit, de marea linistita si fara valuri…Dor care doare, organic.Nu as fi zis ca avem atatea lucruri in comun.:))

thomas
Utilizator
thomas

e ceva magic in faleza aceea inalta din 2 mai

Minda Adrian
Utilizator
Minda Adrian

Marea …., eterna iubire si vesnica ispita !
La fel si eu ma regasesc in povestea ta, insa in alte golfuri, cu alte stele dar cu aceleasi valuri, cu aceeasi briza taioasa la rasarit de soare, cu nispul ud rautacios de dimineata devreme!
Mi-e dor de ea, mi-e tare dor … si poate totusi o sa ne vedem si anul asta … !

Madelaine
Utilizator
Madelaine

cum, cum poti scrie atat de fain? 🙂 m-ai transpus acolo, langa tine….

Laura
Utilizator
Laura

Imaginea asta si toate cuvintele tale insirate frumos, ca perlutele, m-au facut sa devin nostalgica…As vrea sa fiu acolo , diminetile alea sunt nepretuite..

Mihaela
Utilizator
Mihaela

Stiu ca am descoperit de curand blogul tau, dar fiind vorba de mare, nu ma pot abtine. Simt asa o tristete cand se sfarseste vacanta…sunt o norocoasa ca pot sta o luna si chiar mai mult…si merg obsesiv la Balcic si in Vama…Cand plec, imi iau la revedere de la Vama. Cand ne apropiem si vad marea alba si superba si albastra nu mi-o imaginez decat calda. Si in ultima zi e cea mai frumoasa mare si cel mai frumos soare…
si e Septembrie deja si trebuie sa plec acasa. Dar lasa ca la anul vin iar. La cea mai frumoasa.

O admiratoare
Utilizator
O admiratoare

imi tai rasuflarea cu frumusetile tale. ai un talent al cuvintelor incredibil. m-ai facut sa simt totul pe pielea mea si sa nu ma mai satur.