insula din ziua de ieri

16

stăteam lungită fără niciun chef pe șezlongul ăla în Orient Bay cînd l-am văzut. era trecut de 60 de ani, poate. traversa golful zîmbind – un zîmbet Duchenne, desigur. avea în mînă o pungă cu pîine și în jur zeci de pești, care îl urmau, de parcă ar fi fost dresați. angel fish, mi-a zis, cînd m-am apropiat să-l pozez. I don’t eat ‘em, I feed ‘em. they’re ma pets. îi lua în mînă. peștii-îngerași se lăsau prinși. îi pupa în bot, îi mîngîia. come babies, come. și babies îl urmau, așa, prin apă. se plimba cu bancul de peștișori după el de-a lungul falezei. era fericit.

în fiecare seară trecea pe la terasele de pe plajă. aduna pîinea rămasă. nu o mînca. nu cred că el mînca așa de bine pe cît își hrănea peștii. m-a lăsat și pe mine să îi hrănesc. îngerașii s-au apropiat, au ciugulit și au fugit înapoi, la el, la negrul cu peștii. omul fericit cu atît de puțin. m-am întors pe șezlong. mi-era rușine.

***

***
poate trebuie să fii negru ca să te mulțumești cu atît de puțin. în seara aia, pe o stradă din centrul insulei i-am văzut dansînd capoeira. m-am așezat în cur. mi se umeziseră ochii. auzisem de dansul sclavilor, dar nu mă așteptasem la asta. sunetele brutale ale instrumentelor. trupurile răsucindu-se în aer. ritmul ăla sălbatic, păgîn. incantațiile. nu era spectacol pentru bani. nu erau atenți la cei din jur, ca mine, care se uitau cu gura căscată. exersau, doar. dansau pentru propria lor bucurie. le străluceau ochii în cap și pielea le strălucea și dinții ăia neverosimil de albi. trupuri suple, arcuindu-se în aer. din nou incantațiile.

***

***
Kelly stătea la umbra unui cocotier pe o străduță din Philipsburg. afară era cald și umed, iar el avea pe cap o căciulă groasă, de sub care se ițea părul sîrmos și albit. un antilez bătrîn și înțelept. desena cu o bucată de cărbune și zâmbea. bolborosea cuvinte nedeslușite, în dialect. se certa pe el, poate. m-am așezat ciuci lîngă el, să îl privesc mai de aproape. să îi fotografiez fața senină, să nu uit că așa arată fericirea simplă, fără pretenții. I live here, on da island, for ova’ 70 years. since I was a little boy. no woman, no cry, like ma brotha’ used to say. never got married. woman only bring trouble, I tell ya. only wanna spend ma money. Jah is good, don’t let me eva‘. always lived rastalife. always drawing. always been happy.

poate că moșul era fumat extraordinar. poate că nu fusese niciodată altfel decît fumat. sigur nu avea nevoie de mai mult decît de o bucată de cărbune, cîteva foi, umbra unui cocotier și pe cineva căruia să îi povestească sau să îi deseneze.

***

***

acolo fusese drumul sclavilor. un port mic unde erau aduși spre vînzare. când am simțit pișcătura nisipului fierbinte pe tălpile goale m-am cutremurat. în urechi îmi vuia vaietul femeilor cu lanțuri la picioare, al copiilor. acum era doar o plajă părăsită. vegetație crescută la întîmplare, năpădind ce altădată obișnuise să fie portul durerii. m-am plimbat cu pași mici. am fumat o țigară. am intrat puțin în apă. m-am mai plimbat un pic. fără grabă, așa. din stînga, dinspre Jamaica, cădea un crepuscul auriu-roșiatic, greu, ca o cortină. cam de-acolo de unde veneau vasele cu sclavi, altădată. m-am gîndit că poate trebuie să fi avut sufletul în lanțuri cîndva ca să te poți bucura de libertate. de puțin. de aproape nimic și totuși atît de mult. de un apus pe o plajă pustie, undeva în mări îndepărtate și înfricoșătoare aldat.

și eu am avut sufletul în lanțuri. pe cele mai multe, eu mi le-am pus. pe restul, i-am lăsat pe alții să le strîngă. a trebuit să mă duc la mama dracu’ ca să mi se reveleze un adevăr așa de la îndemînă că a devenit truism. și, ca în cazul oricărui truism, nimeni nu mai trece de suprafața lui alunecoasă și prea evidentă.

0 0 vote
Article Rating
Articolul anteriordoisprezece
Articolul următorIgnatul
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.
Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

16 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
VreauUltimulLoc
11 decembrie 2013 14:22

no woman, no child 😉

blue
blue
18 martie 2014 01:03

Frumos spus :). Da, lucrurile simple sunt cele care contează, si care te fac cel/ cea mai fericit/a. Doar ca noi,oamenii, trebuie cumva sa evoluam, sa gustam din toate, pentru a reveni apoi la cele simple, la natura, la locuri neaglomerate, la păduri, apa pura, verdeata. Si contează cat de devreme/ târziu revenim, pentru a simti cu adevărat bucuria :).

Constantin Constantinescu
Constantin Constantinescu
14 septembrie 2014 10:34

Platon: Simplitatea adevarata uneste bunatatea cu frumusetea . O zi frumoasa!

Moi
14 septembrie 2014 12:43

every man is an island for you`re yesterday 🙂

marilena i.
marilena i.
14 septembrie 2014 22:01

Ce energie împrăștii…facilitezi teleportarea….! Îți mulțumesc, zeiță născută din spuma mării <3

Alina
Alina
16 septembrie 2014 11:16

Buna dimineata, te admir mult si demult, dar.. de ce a trebuit sa spui „”poate trebuie sa fii negru ca sa te multumesti cu atat de putin””, serios, chiar culoarea pielii face unii oameni sa „se multumeasca cu putin””?. Sper sa fi inteles gresit.

Alina
Alina
16 septembrie 2014 17:16
Reply to  Petronela

Da sa traiti! 🙂 atunci te iubesc in continuare si imi cer scuze.
Note to self: nu citi inainte de cafea!

Mihai
Mihai
16 septembrie 2014 14:38

Da, citind asta si ducandu-mi mintea in trecut ,nu pot sa nu ma gandesc la oceanul de suferinta in care s-a tot zbatut omul de-a lungul timpului.Cat de putini erau cei cu o viata cat de cat decenta si cat de multi cei chinuiti.
Omul a evoluat in cele din urma din multe puncte de vedere, ar trebui sa fie mult mai multi cei fericiti , dar oare e asa?Suntem mai fericiti decat cei de acum 500-1000 de ani?Nu cred, … omul nu a eliminat inca cauzele care l-au facut nefericit de-a lungul timpului

jo
jo
20 martie 2015 13:41

Mi-a placut mult…
(Am o scena lipita de creier dintr-un film pe care l-am vazut acu’vreo 15 ani… cu niste sclavi inlantuiti si aruncati in mare … exact in marea aia albastra … E cumplit ce isi pot face oamenii unii altora..)

Chircu Victor
20 martie 2015 23:12

Mă gândesc cât adevăr este în a spune că poți găsi bucurie nemăsurată în lucrurile mici ale vieții. În a hrăni zi de zi un banc de pești sau în a povesti celor cărora le desenezi fețele pe bucăți de hârtie, de exemplu. Și mă mai gândesc la ce spune tatăl meu, un optimist extraordinar, care se bucură de orice lucru, indiferent cât de mărunt este: „Tată, deschid ochii dimineața. Mă uit pe geam, afară. Deschid geamul și trag aer în piept. Văd soarele ăla cum se uită la mine și eu mă uit la el. Cum să nu fii,… Citește mai mult

O admiratoare
O admiratoare
25 februarie 2018 01:39

cat il iubesc pe omul ala cu pesti, pe care ii hranea, in loc sa ii manance, n-am cuvinte! mi-ai luminat noaptea! 😀