dialectica suferinței

11

Tu vezi că suferim tot mai inteligent de la o întîmplare la alta?, m-a întrebat prietenul meu care mă cunoaște de 25 de ani, aseară. Am rîs și am derulat un pic înapoi tragediile personale. Cum peste ultima am reușit să trec în două zile și jumătate, să fiu bine și să îmi văd de viață absolut normal, cu mici goluri în stomac absolut firești, m-am înspăimîntat că m-aș dezumaniza, cumva.

Self awareness se cheamă, proasto, a rîs el, așa cum ne alintăm noi. Că nu e ca și cum dacă zaci pe canapea și te dai de ceasul morții luni întregi dintr-o cauză care nu are legătură cu tine, asta te face mai uman.

Și da. Sufăr tot mai inteligent de la o întîmplare la alta. Sigur, poate e și vina lor, a întîmplărilor, că prea seamănă între ele ca melodiile românești, că nu mai găsești unul să te părăsească original, toți procedează identic, toți haterii se copiază unii pe alții, toți te lovesc în aceleași moduri complet lipsite de imaginație. Practic, cea mai originală lovitură am primit-o de la unul care a dispărut fără urmă, de parcă l-ar fi înghițit smîrcurile sau răpit extratereștrii cei haini. Iar în materie de hatereală, trofeul merge la o cucoană îmblănurită și pedantă care nu poate dormi de doi ani din cauza mea, deși nu mă cunoaște. Mă ia un rîs cu dureri de burtă cînd mă gîndesc cum stă ea în vila ei scumpă, cu șemineul ei scump și șampania ei scumpă și blănurile ei scumpe pe care le etalează peste tot și nu se poate bucura de viață fiindcă exist eu și scriu, cum se otrăvește singură, ca în bancul cu șerpișorii veninoși.

Au fost vremuri în care am suferit trei ani după un tip. După ăla mort am tras vreo zece cu totul, dintre care doi nu mi-i amintesc prea bine, așa de răi au fost. Dar suferință din aia de cărți, nu chestii supte din deget. Eram regina neîncoronată a suferințelor. Mama lor absolută, matca. Nu suferea nimeni cum puteam și îmi ieșea mie. Țîșnea durere din toți porii, o întrețineam, îmi plăcea de ea, era durerea mea, suferința mea, nu renunțam la ea. Adunam kile de durere, umpleam debaralele și apoi mă duceam să mai aduc măcar o găleată, să fie acolo, nu știi la ce-ți trebe. O iubeam. Era a mea, cîștigată greu. Suferință cinstită, muncită, asudată. Dacă, Doamne apără și păzește!, mă simțeam bine, eram fericită, mă simțeam vinovată că o trădam. Cum să nu sufăr? Deloc? Hai, frate, nici măcar un picuț, un piculeț?

În timp am înțeles, ca orice ființă culturală, că ea nu are decît un singur scop: evoluția și sublimarea (în artă). Că nu trebuie să mă confund cu suferința mea. Eu nu sunt ea. E doar un instrument de lucru, indispensabil scrisului, da, dar complet dispensabil trăitului. Că poate fi distilată în poezie, dar e complet stupid să o lași să îți năpădească, precum o buruiană rea, existența cotidiană. Că durerea e detașabilă. Că poți fi bine și nebine în același timp în mod inteligent, dacă folosești tristețea exclusiv pentru a construi și nu o lași să te deconstruiască ea pe tine.

(foto: Brian Day)

11
Lasă un mesaj

avatar
6 Discuții
5 Răspunsuri la discuții
0 Urmăritori
 
Comentariul cu cele mai multe reacții
Cele mai fierbinți discuții

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonează-te  
cele mai noi cele mai vechi cu cele mai multe voturi
Notificare pentru
Mona
Utilizator

Deci Self awareness se cheama!…:) eu ziceam ca incep sa ma maturizez acu, la o varsta…anume! 🙂 E bine sa te stiu asa, puternica si inteleapta, ca asa am si eu un reper sa ma tina in echilibru! 🙂

Mona
Utilizator

Eu is zuza, mare, mama lor chiar! 🙂 asa ca pt mine esti inteleapta, fara doar si poate! 🙂

Marius S.
Utilizator
Marius S.

sunt trist…deci exist:)

vreauultimulloc
Utilizator

Stii cum e, cand erai mai tanar radeai de 100 de ori pe zi, apoi nu. Asa si cu suferinta, sa fie un echilibru. Ne impresioneaza din ce in ce mai putine chestii ca repetitia e mama plictiselii.

myinnerparadise
Utilizator

Imi spun si eu parerea 🙂 Intamplarile care ne aduc suferinta ne atrag atentia asupra unui aspect din viata noastra, asupra unei credinte gresite, asupra unor conceptii care trebuie desfiintate etc. Suferinta in viata ne este data pentru a ne ajuta sa evoluam, dar noi..oamenii in general, alegem sa suferim al naibii de mult pana sa intelegem asta si sa ne gasim curajul sa vedem ca ceva gresim (ego-ul nostru nu prea vrea sa accepte cand greseste, asta la un nivel insesizabil pentru constiinta noastra). Pentru mine mintea este cea care alege sa sufere, nu inima, dar noi suntem atat… Citește mai mult

D. T.
Utilizator
D. T.

Din păcate există o anumită naivitate personală în modul în care vedem noi lumea și viața în general. Fiecare o vede din punctul lui/ei de vedere, în funcție de datul biologic și de experiențele trăite.
Citind despre tine, nici nu știu cum e mai bine, să ai o viață bogată, umplută cu suferință, sau să supraviețuiești tern, uzându-te continuu, trăind o viață din care alegi mici plăceri, ca să te agăți de ele, ca de niște cioturi în deplasarea printr-o mare de nămol.
Până la urmă, cred că tu ieși în avantaj.

dolores pradera
Utilizator
dolores pradera

ea e femeia din vis. pe cand strabateam
o zona alburie laptoasa prin anii mei mai tineri
carenta si pavaza intelepciunii carenta si pavaza.

si brusc s-a ivit. o gura de aer (ai fi zis)
sangele ei de pretutindeni si dintotdeauna. picioarele ei
ca doua lungi strigate ale mortii pe nisip.

si o precizie cu adevarat inspaimantatoare. pana si zambetul.