cheală

53

Mi s-a făcut poftă să mă tund chilug. Iar. Încă nu știu dacă o voi și face. Am zis mereu că atunci cînd voi scăpa de teve, mă tund la loc cheală. Ani buni am fost tunsă cu mașina, numărul 1, într-o perioadă în care să fii tunsă așa părea un gest de sfidare pe care oamenii îl luau personal. Aveam 19 ani cînd am băgat prima oară mașina în păr, pînă la capăt. Mama a fost atît de supărată pe mine încît nu-mi permitea să vin acasă, în vizită – deja nu mai locuiam la ei – decît cu ceva pe cap, așa că îmi legam o bandană atunci cînd mergeam acolo, să nu o fac de rîs, pasămite. Pe stradă, oamenii întorceau capul, pufăiau disprețuitor sau strigau după mine. Mă mir că nu am luat niciodată bătaie, singură și cheală pe stradă în anii 90. Mă uitam zilele trecute la scena aia din The Danish Girl (must see, by the way) în care Eddie Redmayne iese îmbrăcat ciudat pe străzile din Paris și e urmărit și agresat doar pentru că e diferit și îmi aminteam că așa m-am simțit și eu în anii ăia, mereu, agresată încontinuu, vizual și verbal, de oamenii care pur și simplu nu suportă ca cineva să fie diferit de ei, care iau asta drept afront personal. Mi se striga: pușcărie, curvo, Sinead, eram înjurată, odată m-a și scuipat unul, la metrou în București, cu obidă și ură. Eram prea mică să știu atunci că reacțiile oamenilor sunt despre ei înșiși, nu despre mine, așa că mă umpleam de furie și durere, dar tot nu cedam, tot nu m-am conformat doar pentru că alții nu puteau înțelege și accepta alegerile mele.

După ce am născut-o pe fie-mea, am lăsat părul să îmi mai crească puțin, cam așa cum l-am purtat în toți anii ăștia din urmă, însă la moartea lui taică-su mi-am tăiat din nou, pînă la scalp, podoaba capilară. A fost un statement, mai mult decît orice altceva. Am rămas cheală toți anii de doliu. În 2003, cînd m-am angajat la Pro, eram încă tunsă periuță. În prima zi de muncă, șefa m-a trimis pe teren și mi-a zis să fac un stand-up. Habar nu aveam ce e ăla și, oricum, operatorul meu îmi spusese că așa fac cu toți nou angajații, îi pun să facă stand-up-uri ca să vadă cum dau pe cameră. Seara, m-au dat la teve, așa periuță cum eram, însă la televizor s-a văzut ca și cum aș avea părul prins undeva la spate. După aceea, nu am mai putut să mă tund cu mașina. A început epoca frezelor întreținute la coafor de două ori pe săptămînă, a tunsurilor scurte la hair-stylist, că așa funcționează treaba cînd apari zilnic la televizor. Prin 2004 sau 2005, venise în Pro un băiat responsabil cu imaginea prezentatoarelor și ne-am trezit că trebuie să fim toate blonde. Eu săream oricum din schema prezentatoarei obișnuite cu mecla și freza mea, însă blondă… O să arăți ca o țigancă oxigenată, mi-au prezis colegii, prăbușiți de rîs cînd au auzit că trebuie să devenim cu toatele blonde. Stilistul meu m-a liniștit, lasă dragă, facem să arăți ok, o luăm încet, ajungem și la blond. I-a luat șase luni să mă aducă la un blond nordic, aproape gri, care nu îmi stătea rău deloc, însă era oribil de greu de întreținut și venea la pachet cu păr ars, căci eu am pigmenți foarte puternici peste tot unde am pigmenți. Așa că am revenit la culoarea mea naturelă.

Dar tu păr lung nu ai avut niciodată?, sunt întrebată des. Mmm, nu. Am avut, de cîteva ori, cu chin mare, păr mediu-scurt. Cînd eram mică, alor mei le-a fost lene să spele și pieptene păr lung, așa că mă supuneau la niște freze tip lighean, pe care le executa, în curtea din spate, mătușă-mea. De vreo două ori m-am calificat și eu la freza Mireille Mathieu, care era rezervată soră-mii, că ea era frumoasa familiei, eu puteam să umblu și tunsă băiețește, nu era nicio pagubă. Nu am avut niciodată codițe, bucle, fundițe, clame etc. Cred că mi-ar fi plăcut, dar nu m-a întrebat nimeni. Primeam doar la fotograf.

Apoi am crescut și, pe la începutul liceului, mi-am lăsat părul mai mare, era vai de el, însă aveam nevoie de pleată să o scutur pe metale. Nu a durat mult. Într-a unșpea m-am dus la coafor, cu bani strînși multă vreme și i-am spus coafezei să mă tundă ca pe o eroină din Dallas, nu îmi amintesc cum o chema, care avea o freză franțuzească scurtă, ciufulită. M-a tuns. Răposatul s-a declarat reîndrăgostit de mine cînd m-a văzut tunsă așa, și așa mi-a rămas numele, așa m-am tuns aproape pentru tot restul vieții, cu diferențe date de cel care mă tundea. Fiindcă, contrar a ce se crede, e muuuult mai greu să găsești pe cineva care să fie în stare să tundă bine păr scurt decît păr lung.

În anii din urmă, am mai cochetat cu a-mi lăsa lațele lungi, și, cu ajutor profesional, nu oricum, am atins performanța de a avea un bob scurt. Părul meu e extrem de fin, păr de pisică, nu are volum, cum crește începe să mă enerveze grav. Așa că, de cîte ori îmi vine ideea asta, mă ține maximum cîteva luni, apoi mă duc la Cătălin și îi spun, tunde-mă foarte scurt, iar el rîde și bagă foarfeca tare, iar eu plec mereu fericită, cu părul scurt-scurt. Fiindcă asta sunt eu, nu mă recunosc altfel, îmi par stranie și străină. De altfel, în aroganța mea, am pretenția că îmi stă cel mai bine așa. Uneori primesc mesaje și fotografii de la femei care îmi spun: uite, m-am dus cu poza ta la salon și m-am tuns ca tine, mi-am tăiat părul meu lung, am îndrăznit!, iar eu mă bucur, admit. Întotdeauna mi-au plăcut femeile tunse scurt.

Acum stau pe gînduri dacă să bag mașina sau nu în cap. Mi-e teamă că se vor vedea rădăcinile albe și mă voi deprima extrem. Fie-mea a zis să nu cumva, și așa sunt destul de excentrică, să termin cu ideile astea că mă renegă!

53
Lasă un mesaj

avatar
32 Discuții
21 Răspunsuri la discuții
0 Urmăritori
 
Comentariul cu cele mai multe reacții
Cele mai fierbinți discuții

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonează-te  
cele mai noi cele mai vechi cu cele mai multe voturi
Notificare pentru
Alina Popa
Utilizator
Alina Popa

Iti sedea tare bine blonda!

dojo
Utilizator

Creste la loc, deci tunde.
Am avut par pana la fund la 19 ani (de la 10 nu l-am mai tuns, doar intretinut). L-am tuns scurt. Am mai avut 2 tentative de lasat lung (ca mi-e lene sa merg la tuns), dar, in afara de coada de ‘cal’ nu stiu altceva. Asa ca ma tund scurt.
Tie iti sta foarte bine oricum, ai o fata frumoasa, eu nu am mutra asa misto, dar tot mi-e mai OK cu scurt 🙂

Olimpia
Utilizator
Olimpia

Iti stătea bine si blonda. Îmi aduc aminte cand m-am angajat eu la Pro TV Baia Mare si intr-o zi directorul ne-a anunțat ca a doua zi ne duce pe toate la coafor sa ne tundă Andreea Esca!! Si a doua zi am apărut tuns scurt periuța de au încremenit toți. L- am invitat sa ma tundă ca pe Esca… A fost mortal.

Marius
Utilizator

Confirm, și mie-mi plac femeile tunse scurt, au un aer… tineresc. Părul lung se potrivește celor mai coapte 🙂 Ca un chelios ce sunt, aș încerca așa un schimb de impresii: nu ți se pare că se face mai sensibilă pielea capului? Adică, după ce-ți tai antenele (pentru că se zice că firele de păr îs un fel de antene), începi să ai senzații la solul acela defrișat. Și dincolo de ce spunea Coco Channel, că o femeie care-și schimbă freza își schimbă viața, în literatura feminină mai circulă o vorbă, cum că nuanța părului vi se schimbă după dispoziția… Citește mai mult

Marius
Utilizator

Nu ziceam de schimbarea culorii, prin (de)colorarea intenționată, profesională. La nuanțe mă refer, nu mai știu cine spunea de legătura cu starea sufletească, Ileana Vulpescu?
Mezina mea Cătălina are un părul blond, cu mai multe nuanțe și reflexe – arămii, castanii. Și vrea să-l vopsească roșcat. Îi tot spun că nu se găsește vopsea în așa nuanțe frumoase cum are părul ei, și c-ar trebui să-l lase așa, dar am cu cine discuta? Noroc cu cea mare – Sânziana are un castaniu tot cu multe nuanțe, numai că ale ei, fiind mai închise, nu ies așa în evidență.

Andreea R
Utilizator
Andreea R

Vai ce bine iti statea cu bob, eu as vota sa ti-l lasi lungut dar nu cred ca ma calific in finala :)). Fa cum simti, parul creste la loc.

Bianca
Utilizator
Bianca

Ești un om tare fain, Petronela! Să știi că ești și o mare norocoasă! Ai avut șansa să rămâi tu însăți. Și, crede-mă, e cea mai mare realizare(evident, după fete).

Monica
Utilizator
Monica

Iti statea bine rau si cu parul mai lung, asa ca in penultima poza. Erai fistichie rau de tot. Eu i-as mai da o sansa parului lung.

Bianca
Utilizator
Bianca

E o alegere când tu îți placi, când nu….

Mona
Utilizator

Ce imi place bobul tau! Parca erai o copilita! 🙂 dar asa cum esti tu, parul scurt iti vine super! 🙂

Mona
Utilizator

Mno, l-am intrebat si pe Vlad si dupa un „uooooou ce faina e!” a zis ca bobul ar fi rebel pt tine! 🙂

Antonia
Utilizator
Antonia

Dap! Ma vad 100% in articolul asta :). Singura diferenta e ca eu am avut de 2 ori parul lung: in liceu si cand m-am maritat (sa pot sa-mi prind valul de mireasa ca doar nu era sa-l prind in pioneze :)).

Alice
Utilizator
Alice

Cand am implinit 30 de ani mi-am facut singura un cadou usor intarziat de ziua mea – am bagat pentru prima oara masina in par, numarul 1. Aveam parul lung si blond, deci toti cunoscutii/familia au fost socati. Acum a crescut la loc, dar senzatia de eliberare a fost atat de profunda incat ma gandesc sa mai repet figura. Am aceeasi problema cu radacinile albe, insa, ceea ce ma tine pe loc. De cate ori te citesc, imi vine dorul de par scurt, asa ca probabil o sa o fac din nou – it’s just hair anyway.

Ania
Utilizator
Ania

:)))) Imi aduc aminte de perioada blonda a Pro ului!
Eu lucram la un salon de coafura unde s- au intamplat multe din aceste transformari dictate de stilistul adus cu surle si trambite din Germania! Era in tip ff cool! Dar avea o idee fixa: toata lumea sa fie blonda! Chiar si cele nascute sa fie brunete! Deveneau blonde cu forta!
Imi amintesc cum a venit Olivia Steer sa se faca bruneta la loc!!a rezistat doar vreo 3 zile blonda!
Si ea nu e singurul caz! Chiar daca erau penalizate , tot nu respectau indicatia blonda a stilistului!

Raluca Brezoi
Utilizator
Raluca Brezoi

Cand,la 16 ani, am decis sa ma rad in cap (in Craiova anilor 1996 nu era chiar o moda), a venit asa, ca si cum s-ar fi trezit un instinct de supravietuire…pe care habar n-aveam ca il posed. Simteam ca trebuie sa fac asta. Asta si nu altceva. De putine lucruri am mai fost asa sigura, pana si de atunci incoace. A fost o eliberare. Am inteles brusc ca asta-i pielea mea,ca pana acolo ma intind; tot ce creste mult peste fie nu imi apartine, fie imi face rau. Certitudinea asta nu m-a parasit nici azi. Da, am luat si… Citește mai mult

thea
Utilizator
thea

Daaa, si eu am fost tunsa ca Shelly din Dallas :). Ce bucuroasă am fost când am plecat de la coafor cu parul scurt si ciufulit! Și asa am continuat pana in zilele noastre, spre marea disperare a iubitului meu :).
Votez, deci, pentru păr scurt!

Liana
Utilizator
Liana

Michelle se numea personajul din Dallas, era blonda si misto si se iubea cu J.R. 🙂 Stiu ptr ca in clasa a 9-a si eu m-am tuns ca ea, dar a fost un esec total (combinatie de coafeza comunista si par ondulat). 🙂

zenobia
Utilizator
zenobia

Eu ma simt bine cu el pana la umeri. Am doi ani de cand sunt blonda si abia vre-o doua luni de cand nu mai sunt surprinsa cand ma vad in oglinda, pt ca toata viata mea am avut parul negru. Am facut schimbarea treptat si cu toate astea aveam zilnic , la oglinda, senzatia ca nu sunt eu…intr-un fel si acum o mai am, dar nu ca pe o surpriza ci ca pe o realitate care incepe sa-mi placa.

Denisa
Utilizator
Denisa

Si eu am fost tunsa cu masina prin ’96-2000… nu se uita nimeni urat si nu faceau comentarii stupide… de curand ma batea gandul si acum, ca am citit ce ai scris, ma bate si mai tare 🙂

Anca
Utilizator
Anca

Cum se face ca daca parintii ne tund scurt cand suntem mici (pentru ca vorbesc si despre mine aici, ca si mama avea aceeasi boala), cand crestem si aparem tunse la fel se crucesc si se uita chioras? Culmea e ca pana sa citesc acest post, nu mi-am pus intrebarea asta. Eu cred ca tunsoarea nu e asa de importanta. Cred ca mult mai importanta e culoarea, desi daca treci de la par lung pana la fund la periuta e un impact puternic, dar eu cand vad o fata ca isi schimba culoarea peste noapte am aceeasi reactie. Doamne si… Citește mai mult

Tweety
Utilizator
Tweety

Eu zic sa supunem la vot: mie imi place mult penultima poza cu coafura aferenta 🙂

Raj
Utilizator
Raj

Sa nucarercumva, dna Petronela ! Vai de mine si de mine, Doamne apara si pazeste-ne, ce-o zice mamaia dv. ?

Andrei
Utilizator
Andrei

Sunteti tare frumoasa, dna Petronela, tunsa bob, cu parul dat dupa ureche, intr-o parte. Ca dvoastra aveti si ochisori foarte draguti si va sade de minune!

Mihaela Maluselu
Utilizator
Mihaela Maluselu

Petronela Rotar, imi esti foarte, foarte draga!

Silvia Seman
Utilizator
Silvia Seman

Ma lupt cu decizia de a-mi tunde parul foarte scurt! Este necesar si obligatoriu. Totusi ma lupt… Nu am avut par scurt niciodata. Nu sunt sigura ca va mai creste. Multumesc pentru articol. Mi- a deschis inima. Sunt, cu sa fara par, femeie! Dumneavoastra va-ti facut o imagine „debarasandu-va” de el. Trebuie insa mult curaj.

Carmen
Utilizator

Eu fac schimbari radicale ale tunsorii, coafurii sau culorii parului atunci cand vreau sa imi schimb starea de spirit:). E ca si cand – pt ca imi tund parul, mi-l ondulez, mi-l indrept, mi-l vopsesc dramatic diferit de culoarea de dinainte -as fi o alta „eu”. In anii in care am orbecait fara speranta in ceva ce incercam sa ma iluzionez ca e iubire, mi-am schimbat culoarea parului de nenumarate ori si m-am tuns in tot felul de moduri. Am fost si eu Andreea Esca, desi mie nu imi cerea nimeni:). Si am fost si Sandra Bullock, si – uneori,… Citește mai mult

Raj
Utilizator
Raj

Matz strigat, dna Petronella ? Icesa is, in fata calculatorului, sarumana si scalpu ? Siameza dracu sa interpus intre mine si monitor, pentru ca so bag in seama. Nu se da dusa nici dadracu si iar trebuie pentru ca so ucid cu sange rece. Acest mod de ucidere consta in faptu ca am oprit oleaca de sange cand am sacrificat porcu si lam introdus la congelator si il voi da matzei pe tot si asfel va face rosu in gat si va crapa. Deja are rosu in cur, penca are emoroism, caci a stat cu curu gol pe gresia din… Citește mai mult

Raj
Utilizator
Raj

Am uitat sa pui o virgula, dna Petronella. Se mi poate face ceva. Catiodata le mai pui si intre subicat si predicat, dar sa stiti ca nu din cauza incluturii din capu meu, ci creca mia facut una fermece, o tiitoare dea mea din anii tineretii cu care ma babardeam sub clar de luna, asta datorita poate si firii mele poetice. Creca o sa sp

Raj
Utilizator
Raj

Creca o sa sparg o vitrina ca sa ma bage astia la zdup ca sa sciu vio 12 carti…

Eva
Utilizator
Eva

Te reneagă cred că ai vrut să scrii, dar ţi-a scăpat vocala „a”, aşa e corect la pers.III singular, nu tunde gramatica!

Raj
Utilizator
Raj

Tund ce voiu io, dra Eva. Gazonu, paru depe spate, nas si urechi si cel de pe gramatik lb. romane, sarumana si melesteul ! Dna Petronella, pt. ca ati lucrat la Proteve, natz putea interveni pe langa dnu Fl. Busuioc sa nu mai mintza in halu asta prind starea vremii, cauia ii transmit inca de pe acuma LMA cu bucu, sana si bani caci de Florii nam acces la calculator ? A anuntat ca viscolu va bate dinspre est si cum soacramea locuieste in partea de vest a urbii, am imbracat izmana albastra cu slitzu la cur pentru a proteja… Citește mai mult

Valentina
Utilizator

Ai mai vrea sa terazi pe cap periuta in vara asta ? Si sa pui o poza ori sa te filmezi in timp ce te tunzi ?
Astept un raspuns multumesc. ^_^

Sinziana
Utilizator
Sinziana

Raj e bestial!

Raoul
Utilizator
Raoul

Daca-ti place se te tunzi la chelie, si ai mai fost, eu zic sa o faci. Tu esti o fata frumoasa si-ti sta bine oricum. Daca te ingrijoreaza ca s-ar vedea niste fire albe, poti sa folosesti masina cu numarul zero, eventual pe urma si cu lama de ras.