cererea în căsătorie

34

Bună, Petronela. O întrebare simplă: vrei să te căsătorești cu mine?

Nu. Întrebarea nu a apărut tam-nesam, din pămînt, din iarbă-verde. Nicidecum. Mai întîi mi-a dăruit o salbă de like-uri lucitoare și un buchet de comentarii, care mai de care mai îmbobocite, mai înflorite, iar unele fanate bine. Și un șirag de perle în mesaje private, care au rămas fără răspuns. Părea inofensiv, totuși.

Apoi, într-o zi la un ceai, prietena mea mi-a zis, crăcănată de rîs, vezi că e unul care vrea să te ia de nevastă. E ungur și m-a întrebat ce cred, are vreo șansă la tine? I-a zis no way, Jose, pe ungurește, adică, nem way Ionci, dar el a insistat să îi spună povestea vieții lui.

Mai întîi a vrut să îi dea cu flit, dar a rămas cu gura căscată, cam cum pățeam eu în urmă cu cîțiva ani cînd mai dădeam drumul la televizor și, zapînd, nimeream peste vreo nenorocire precum Măruță, Acces înrect, Capatos sau alte nore pentru mame, unde rămîneam hipnotizată, incapabilă să mai schimb canalul, cu falca picată de uimire, pe modelul: hai frate, că nu are cum!

Carevasăzică i-a narat și așa am aflat și eu și vă spui și domniilor voastre, că dacă n-ar fi fost nu s-ar mai fi povestit. Ei bine, Ionci al nostru (sub pseudonim) e un băiat extraordinar, dar complet lipsit de noroc de viață, că așa a apărut și zicala: băieții buni n-are noroc. Și după o relație de 5 ani cu o duduie, s-a lăsat prostit și i-a donat casa. Care a plecat și l-a lăsat în curul deznudat, fie-mi iertată licența. După ce și-a revenit din șoc, Ionci s-a gîndit ce ar fi mai bine pentru el de făcut. Și-a făcut planul de bătaie. El stă în gazdă și lucrează la stat, renumerație mică, după buget. Cel mai bine ar fi fost să se căsătorească cu o femeie de afaceri. Care să aibă casă, mașină și propria firmă. Unde să îl angajeze și pe el. Nu e pretențios, Doamne apără și păzește! Nu vrea vreun post de manager, poate lucra și ca subaltern. Nici mașină nu vrea de la viitoarea soție, e un tip modest, poate merge și cu bicicleta. Acum, în cazul fericit în care ea ar poseda deja două autovehicule, el, om cumpătat, care știe valoarea banului în ziua de azi, ar îndemna-o să o vîndă pe una dintre ele. Tot așa, dacă e o obișnuită a saloanelor de masaj, relaxare sau înfrumusețare, nu ar mai lăsa-o să se ducă să cheltuie banii, ar răsfăța-o el de nu ar mai fi nevoie de cheltuială! E drept că un pic de investiție tot ar necesita, că are niște probleme cu dantura, cîțiva dințișori lipsă, dar fericita mireasă ar scăpa ieftin, 1000-15000 de euro și ar fi ca nou.

Acum, din nefericire, eu nu sunt femeie de afaceri, așa cum spera el. Dar hai, să fim serioși, o jurnalistă și scriitoare cu succes la public, care are o carte în top best-selleruri, se pregătește să o scoată pe a doua și un blog citit, trebuie să fie înstărită, sigur face bani căcălău! Și din ce a citit pe la mine, parcă aș avea casă și mașină, ba chiar și bicicletă. Și nici nu îmi plac tipii cu bani, m-aș mulțumi și cu un bugetar, la nevoie, dacă e chipeș și tandru. Acum, nu e sigur dacă am pe cineva sau nu, iar dacă am, dacă asta e o chestiune insurmontabilă sau ar putea să îi ia fața presupusului iubit. Oricum, el se gîndește să îmi propună direct, fără ocolișuri, mariajul, ce părere are prietena mea, oare e bine cum s-a gîndit? Serioasă ca un drac, fata l-a sfătuit să nu încerce. Și vreme de cîteva săptămîni, Ionci al nostru i-a urmat sfatul. Timp în care, după ce îl ștersesem din lista de prieteni, m-a întrebat cu accent unguresc: mai eliminat cumva din greșeală?

Iar ieri pe la prînzișor, pe nemachiatelea, neparfumatelea, nepregătitelea, m-am trezit cerută de nevastă, jmaf! Ce să fac, ce să fac?! Încă nu i-am dat un răspuns, am zis să vă întreb și pe voi. Acum, eu spusesem că nu mă mai mărit, dar parcă nu aș da cu piciorul unei asemenea partide. Unde mai găsesc eu așa băiat?

foto cover: Daniel Ceapă

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

34 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Pareri Razlete
17 septembrie 2014 13:44

Eu nu te inteleg! Cum poti sa dai cu piciorul la o asemenea oferta? Unde mai gasesti tu asa minune de baiat? Of, of ce o fi in capul tau nu inteleg :)))

Alexandra
Alexandra
17 septembrie 2014 13:54

„Căsătoria este ceva criminal, fiindcă ucide misterul. Întâlneşti o creatură fermecătoare, te însori cu ea şi, brusc, creatura fermecătoare s-a evaporat: a devenit nevasta ta. Nevasta Ta! Ce insultă, ce decădere pentru ea! De fapt, ceea ce ar trebui să cauţi toată viaţa, fără încetare, este o femeie care să nu-ţi aparţină niciodată!”
– Frederic Beigbeder –

ORSI
ORSI
17 septembrie 2014 16:03
Reply to  Alexandra

Dragostea dureaza trei ani 🙂

TOGAN PETRONICA
TOGAN PETRONICA
17 septembrie 2014 13:55

„mai” eliminat ????……Doamne fereste, Petronela !!! dupa cum scrie asa si este tipul !

ILUZIA
17 septembrie 2014 13:58

mereu am sustinut ca bugetarii sunt blamati de toata lumea pe nedrept si ca nu-s chiar eu cei mai incuiati si rai oameni din circuitul economic in natura dar de data asta….ma-nclin.

VreauUltimulLoc
17 septembrie 2014 14:00

vorba lu Vexxatu Vexx
„….L-ati lua, l-ati lua „

Ramona Tanase
Ramona Tanase
17 septembrie 2014 14:19

In tarisoara noastra draga, mai bine ramai nemaritata…Ori, daca e musai sa ai grija de cineva (in afara de fete si flori), ia-ti un catel/pisica (daca nu ai inca, nu mai retin acest aspect). Apropo de „dat de pomana”, prefer sa fac o „donatie” din tot sufletul unei batrane care sta umila (de cele mai multe ori, umilita) intr-un colt, cu privirea plecata si cu sufletul obidit, nicidecum unui cersetor tupeist cu acte in regula. Asa si in situatia de fata. Noua, femeilor, nu ne plac in mod necesar barbatii cu bani, ci aceia care demonstreaza ca sunt capabili in… Citește mai mult

Lorin
Lorin
17 septembrie 2014 17:40
Reply to  Ramona Tanase

Păi și Ionci are placă; „decât că”… nevoie și că-i dentară.
Ooof, ce oameni răi.

cara
cara
17 septembrie 2014 14:41

Acuma, nah, daca ” lai eliminat” poate ca nai sa te ma-i miri deloc ca a-i sa ramai ne maritata pur tujur, caci o astfel de sansa nu se respinge in mod atat de inconstient, pur si sinplu autodistructiv! Ce-ai sa te faaaci??? Nu te invidiez, sa sti. Plus ca, gandestete umpic: omu avea si el planurile lui, bine puse la punct, ca nui lucru usor sa parazitezi viata altuia, este necesara o strategie dibace, un curs long distance learning cu Putin Vladimir. Ceva de genu. Uah, nu mias fi inchipuit asha ceva despre tine. Shame on you! Sa nu… Citește mai mult

Ribanna
Ribanna
17 septembrie 2014 14:51

Mai, io zic ca asa tip sincer nu mai gasesti in ziua de azi! Ca la inceput toti iti promit marea cu sarea si dupa aia…da’ asta dom’le ti-a spus de la inceput tot ce doreste si tot ce-ti va oferi, si-ti dai seama ce economii substantiale ai face daca nu te-ai mai duce pe la spa-uri, hammam-uri si alte destinatii de gen, te-ar lucra el la domiciliu, poate te-ar scuti si de shopping la o adica, ai putea sa-i dai tu o lista cu ce vrei si el s-ar duce la cumparaturi,binenteles dupa ce ar da delete la toate… Citește mai mult

Mihaela Suciu
Mihaela Suciu
17 septembrie 2014 14:59

Propune-i sa ramana autonom.

Ram
Ram
18 septembrie 2014 11:56
Reply to  Mihaela Suciu

ireala replica :)))

Kramer
Kramer
17 septembrie 2014 15:00

Taleb ne explica destul de frumos (The Black Swan) ca diferenta intre el si Brad Pitt = pure luck 🙂

http://www.bbc.com/future/story/20131125-why-the-stupid-say-theyre-smart

G3ordan
G3ordan
17 septembrie 2014 15:18

Daca-i place de Brancusi, inseamna ca nu e dracul chiar atat de negru.. 🙂

Mihai
Mihai
17 septembrie 2014 16:05

Citisem la profilul tau de pe feisbuc ca esti intr-o relatie si primul gand a fost, „gata tipul a cerut-o, uite cum au unii noroc :DDD”
Apoi am zis sa citesc textul sa vada si ochiul meu cum trebuie sa arate tipu ala meserias care ar face-o pe Petra sa se razgandeasca cu privire la maritis.
Cand colo, ce sa vezi, teapa.Am ramas tot in ceata.

Cristian
Cristian
17 septembrie 2014 16:18

… 🙂

calin
calin
17 septembrie 2014 16:46

pentru trei-patru dinti acolo, zau nu merita sa dai cu piciorul… ii recuperezi intr-un an de bicla.

miki
miki
17 septembrie 2014 18:58

da-i o sansa…unde mai gaseste el fata ca tine?

carina
carina
17 septembrie 2014 19:58

… remuneratie…

carina
carina
18 septembrie 2014 11:31
Reply to  Petronela

da,sigur. scuzati, va rog, domnisoara Petronela! a fost o scapare nefericita. o sa recitesc „O scrisoare pierduta”. scuze inca o data!

Adriana
Adriana
17 septembrie 2014 22:08
Greendorfyn Green
Greendorfyn Green
17 septembrie 2014 23:12

Ia-l. Poti scrie despre el, tot restul vietii.

mariusenache
mariusenache
18 septembrie 2014 02:54

….eu nu cred ca trebuia pedepsit asa baiatul…e oribil pentru el si nesanatos pentru karma fiecaruia dintre noi. poti sa-i spui personal ce e de spus dar facindu-l personaj de blog, si, inca ce personaj, e ca si cum l-ai omorit. puteai sa fii indulgenta si ferma dar ai fost ferma si rautacioasa. cu sau fara dinti ar putea sa fie bun, statornic si sa invete de la tine ceea ce lipseste. intelegi, in absolut. cei care aveau dinti, de vreme ce nu mai sunt linga tine, nu aveau, in ecuatia mea, o parte mai importanta. oricum, de cite ori… Citește mai mult

matussa
matussa
18 septembrie 2014 04:18

fiecare cu sans-dents al lui. deci Hollande nu e singur. comunicat de maxima importanta pentru…clanta: francezi, tine-ti-va bine, stam cu ochiul pe voi! si, nu va mincati ficatii, avem si noi fara. un fel de: pelicanul sau babita dar mult mai de pe fundul baltii! Bonne continuation et A+…ah, ar merge si: sans-dents de partout vous êtes dans le cul! asa e rima…n’importe quoi!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

3.14...
3.14...
19 septembrie 2014 21:21

mai gandestete, era o simpla intrebare. si mai ales sincera. nu mai zic directa, fara vrajeli… bűn!

Herbert
Herbert
26 septembrie 2014 12:48
Reply to  3.14...

daca a citit aici, trebuia sa fi mirosit sithul/stilul. Daca nu, ghinion!

Herbert
Herbert
26 septembrie 2014 12:49
Reply to  Herbert

stihul

Emil
Emil
29 mai 2015 19:57

He..He… poza de profil cu COLOANA INFINITULUI face toti banii ….

O admiratoare
O admiratoare
18 martie 2018 23:41

:))))

„ba chiar şi bicicletă” =)) mooor!

buna rau povestea