căsuța celor trei fetițe e aseptică, aidoma unui salon de nașteri. miroase a levănțică, în căsuță, și vag de tot a rufe proaspăt spălate. dimineața aerul se umple de stropi infimi de parfum care plutesc așa, din dormitor pînă la ușă și apoi în lift, prin parcarea subterană. hepi, sharpeiul vecinului de la 11 îi adulmecă și latră dement, de parcă i-ar certa.
noaptea, fetițele dorm iar trupurile li se aburesc de somn. cele mici, în cutiuțele lor de chibrituri de-o parte și de alta a camerei verde-măr-verde. își agață ușor de tot fricile de brațele candelabrului-anti-frică-de-la-ikea, să nu se rupă și să cadă în visele lor. în caz de cutremur, candelabrul e prevăzut cu un dispozitiv care împachetează rapid fricile și le încuie. altfel, dimineața fetițele le îmbracă la loc, peste pielea goală, ca să nu plece la școală nepregătite. numai cea mare doarme într-o cameră unde cresc lalele sidefii pe un perete vișiniu-vișină-putredă. doarme încolăcită, în poziție fetală și suspină. prin camera ei, printre lalele, se perindă, pe rînd, o ursoaică înfometată cu puii ei, un val uriaș, o pereche de aripi albe care știu să zboare, celelalte două fetițe, din nou ursoaica, ursoaica, ursoaica, un set de transpirații reci, unul de fierbinți, singurătatea înveșmîntată în gris-perle, o domnișoară inocentă, un text între somn și veghe, unu, doi programatori goi, un păpușar sau un DJ, căderi de zăpezi, turbioane de apă. și puțin soare – cam 23%. fetița cea mare doarme îmbrăcată cu fricile ei, nu are candelabru-anti-frică unde le agăța.
căsuța celor trei fetițe mai are o cameră albă, cu pereți pe care au înflorit lalele-stilizate-alb-roșu-alb-dalb și geamuri uriașe, cu levănțică, care cresc în pădure și o canapea albă-dalbă-care-are-memoria-tuturor-trupurilor-care-s-au-tolănit-în-ea. în camera albă nu doarme nimeni decît tăcerile fiecăreia.
(acest text face parte din volumul O să mă știi de undeva.)
mi-e si frica sa folosesc cuvintele dupa ce am citit povestea asta, si totusi o s-o fac: e minunat scrisa, e fantastica, e la alt nivel, e de…simtit, de mirosit, de auzit, de…exceptie, cred ca e campioana povestilor, povestea dupa care sultanul s-a hotarat sa se insoare cu Seherezada.
Iti multumesc ca te-am gasit.
Mi-am adus aminte de Aglaja Veteranyi cu postarea asta.
eu mulţumesc că îţi place. 🙂
Offf, m-am ghemuit langa canapeaua asta si nu-mi vine sa mai plec de-aici. I think i’ve been hit.
Atât de gingaș scris și descris încât, cine se va-ncumeta să apese clanșa ușii casei celor trei fetițe, e musai să aibă inima-fluture.
aș spune, dar mai bine tac.
A nu se citi fara acordul parintilor! Produce dependenta!
Ce frumos,din pacate pentru ca locuiesc in afara nu am putut citi cartiile tale!insa, cand ajung in Ro le voi cumpara!
frumos si intrigant. ceva ma face sa cred ca ai avut doua surori…si ca e un inceput unei povesti de groaza.