cartea asta

Lucrez la cartea asta de cinci ani, cu întreruperi lungi, firește, și nici acum nu știu dacă o voi termina vreodată. Sigur că i-am deturnat direcția de cîteva ori. I-am adăugat poveștii altă poveste.

Am abandonat manuscrisul.

M-am întors la el și apoi l-am abandonat iar.

Mi-am asumat public că scriu, ca să nu fiu tentată să îl părăsesc iar.

Din mai, dintr-o noapte în care m-am trezit și am văzut-o clar, în cap, scriu din nou la ea susținut. Nu m-a chinuit niciodată atît de tare o carte.

Cel mai greu e să scriu acasă, am nevoie să fiu singură să pot scrie, poate și pentru că trebuie să mă duc acolo, în personaj, iar acasă, cu familia în jurul meu, îmi e greu să alunec în pielea ei. Așa că mi-am pregătit o vară cu multă singurătate și locuri de scris, fără să știu măcar dacă voi reuși să o termin.

Se scrie ciudat, din mai multe părți deodată, fără vreo logică anume, aparent. Am sfîrșitul gata de ceva vreme, de exemplu.

Fiecare zi în care nu scriu deloc la ea mă apasă. Am nevoie să o scot, e ea sau eu, nu mai merge.

Poate că dacă zic despre ea, va fi mai blîndă cu mine.