bricolaj și profa de română

26

(tot către prietena mea, 2010)

 

Fă, tu îți dai seama că vorba try walking in my shoes (în românește e aia cu pielea, știi tu care) nu are cum să mi se aplice mie vreodată? Că trebuie trei să umple un singur pantof de-al meu?

 

Stau de două luni cu niște picturi soooperbe de-ale lu’ fie-mea rezemate așa, că dacă eu nu, atunci cine să bată un cui în casa asta? Și zic să mă duc să mă vântur printr-un magazin de bricolaj să îmi cumpăr un ciocan și două, poate chiar trei cuie. Și cum îmi făceam planul, așa, licăind o cafea, îmi zice aia mare că să mă duc la școală, că m-a chemat profa de română. Am o boală pe astea, nu există. O donșoară bătrână și coafată, afurisenia pământului. Anul trecut nu venea aproape deloc la ore, nu făcuseră copiii nici 3 ore pe semestru, erau pe dinafară cu materia și pentru că am cerut să o schimbe, acum se răzbună pe ăștia micii. Și tu o știi pe fie-mea, deșteaptă, talentată, cap tăiat mică-sa. Zic, perfect, mă duc, bricolez și la întoarcere intru pe la școală să-i iau hoaștii ăleia neamu în vorba aia, de la maimuță la pentium opt.

Și îmi trag pe mine, studiat neglijent, o pereche de pantaloni cu turul pe la gambe, așa și geaca de piele, da’ nu de doamnă, de rebelă. Și cu părul zburlit, cum mă știi. Că știam că aia se luase de pantalonii lu fie-mea, ăia la fel cu ai mei, că ce umblă așa, de parcă ar avea scutec. Îți dau io scutec, bolborosesc în timp ce trag pe mine pantalonii.

Și mă duc mai întîi la bricolaaaj, cu accent. Ciocanu’ ca ciocanu’, dar mă știi că am suflet sensibil, așa că înșfac mai întîi vreo două flori, că veni primăvară, să îmi bucur ochiu’ și terasa. Știam exact unde le pun, practic locul le cerea, nu am avut ce să fac, a trebuit să le iau. Și cum mă vânturam printre ciocane, bormașini, cuie și cuișoare, cu florile în brațe, mă gîndeam așa, că e complicat să fii a nimănui, să nu aibă cine face o pană, cine bate un cui. Mi-am adus aminte că nu am nici lichid de parbriz, că cine să îmi pună. Am luat. M-am uitat la ciocane, de parcă m-aș fi priceput. Am luat unu așa, cu capul potrivit, cum să îți zic. Trec unii, un cuplu. Ăla mă recunoaște, îi dă ăleia un ghiont, se uită și ea cu ochii maaaari. Am strîns ciocanu ăla mai tare în mînă, i-aș fi lipit ăleia privirea plată de eticheta unde scria UNELTE cu o lovitură bine aplicată. Da, cumpăr ciocane, de ce te holbezi de parcă ai văzut un hipopotam albastru? Am de atîrnat două tablouri. Și n-are cine. La casă, un domn în vârstă, cu o plasă mare de pământ. 3 lei, zice casiera. Pfeee, ce ieftin, face hîtru moșu, și se uită la mine și îmi face cu ochiu’, ăștia la biserică ne cer mai mult pe pămîntu’ sub care ne îngroapă. I-am zâmbit, deși mă ofticam că nu vream să mă dezenervez. Rahat, era simpatic moșul. Mă car până la mașină cu ghivece, ciocane, spălător de geamuri, lichid de parbriz și tot Dumnezeu’. Pun lichidu’, Paraziții și mă duc la școală. Mă re-enervasem deja, ca de fiecare dată cînd târăsc singură de plase, băga-ți-ai piciorul desculț în aproapele tău, mai precis în lipsa lui cînd ai nevoie, de două trei ori pe săptămînă, să care sacoșa. Care și pe aia pînă la urmă mi-o car singură, numa’ de-a dreac.

Bat la ușa clasei. Repet: pantalonu’ atîrnînd, geacă de piele neagră, ciufulită. Bat și intru. Hoașca, chioară ca o cîrtiță nu bate până la ușă. Tu du-te la clasa ta, zice cu o voce ascuțită de scorpie regulată ultima oară de soldați în primul război mondial. Înaintez până în mijlocul clasei, imperturbabilă. Pe măsură ce mă apropiam, belea ochii tot mai mari. Se uita contrariată la nădragi, apoi la fața mea. Îi întind o mână, elegant, mă prezint. Madama, hipnotizată și pițigăiată: dar vă cunosc de la televizor. Admir ce faceți de multă vreme. Ba pe mă-ta, în gândul meu. Altfel, zâmbetul meu cel mai cuceritor, ăla cu dantura impecabilă la vedere, mă știi. Sunt mama elevei X, zic. M-ați chemat. Rânjeam, în continuare. Ea îmi rînjea înapoi, fariseic, de i se strepezeau dinții ăia îmbrăcați urît din față. De la atâta ipocrizie i se strepezeau. Fă, să fi fost una oarecare de pe stradă, muci mă făcea gheunoaia. Zdrențe. Îmi scuipa foc pe nări direct pe mufarină. Îmi explica de fie-mea că e element negativ, că uite ce ciufulită vine la școală și cu pantalonii atîrnînd. Zi, Cruella, scuipă tot. Da’ muma pădurii, mucles. Ce să-mi și zică acu’, doamnă, semănați cu fiica?! Și îmi explică, maștera, pe un ton prietenesc așea, de parcă ne băuserăm cafelele împreună de la 10 ani, că fie-mea e un copil foarte bun, dar poate ar fi bine pentru ea să își prindă părul, să nu i se agraveze acneea. Că uite, lucrează cu vopseluri… și că a mințit-o într-o zi cu tema, că nu are caietul, dar era în ghiozdan. Eu mă uitam amuzată la fie-mea, căreia îi străluceau ochii în cap de încântare. Fă, și îi explic că nu sunt modelul coercitiv, că fata e în preadolescență, că are verb, vocabular și gramatica la ea. Și ea dădea din cap înțelegătoooor, fă. Aproba ce ziceam eu. Și era așa de grețos drăguță că nu am putut să îi servesc nimic din ce îmi pregătisem să o spulber. Îmi amintea de ailalată nasoală, cu consecințe mult mai grave, doctorița care l-a nenorocit pe tata, când am intrat în birou peste ea. Vedeam aceeași frică, în ochii amândurora. Mi s-a făcut scîrbă și am plecat. Colegii fie-mii mă iubeau, jur, cu toții, în clipa aia.

Aseară, la masă, zice artista, revoltată cum numai la adolescență poți fi: mama, ce pupincuristă e profa de romă!!! Bleeeah. Cu toate mamele pe care le-a chemat a vorbit urît… și după ce ai plecat mi-a zîmbit scorpia toată oră și mi-a zis să o ascult pe mami. Pe mami, nu pe mă-ta, cum zice de obicei. Și cînd a venit dirigu, mi-a zis, dragă, aveam de gînd să te scot în fața clasei să te umilesc, da mi-a zis profesoara de română că te-ai îndreptat și te-a lăudat!!! Auzi, mama!!! Oricum, mersi că te-ai îmbrăcat așa, m-am prins că pentru mine ai făcut-o. Ăștia de la mine din clasă, după ce ai plecat îmi ziceau numai: ce tare!!!

I-am zis, mamă ce de salată o să speli pentru faza asta, știi nu?

0 0 vote
Article Rating
Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

26 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Gigi
27 iunie 2014 10:06

Banuiesc ca pina la urma lipseste un barbat in viatza ta…:) sau macar un fel de timplar…sau ce o fii ala ce se ocupa cu chestiile astea cu agatzatul…yablourilor sau a altor obiecte de gen…nu te gindii la alte vagatzari te rog…asa cum iti e stilul…sau pare…:)
Pe de alta parte…profele de Romina…mereu mi-au parut accesibile…din punct de vedere al dialogului…zic…:)
Ce zici de cele de mate…??? Pe Corneanu ti-o amintesti…? Ce o mai fi de ea…? Cu vidanjorii ei cu tot…:)

ade
ade
7 iunie 2015 13:48
Reply to  Gigi

Nu pot sa cred ce coincidenta!!!!! La madam Corneanu ma gandeam si eu. Si am avut parte si in liceu de alta si mai si- la chimie!!! Oare ar mai face la fel cu liceenii de azi!?!?!?!?!?

Andreea
Andreea
27 iunie 2014 10:18

🙂 Mi-as dori sa fiu o mama ca si tine cand o sa creasca fiica mea!

Anca
Anca
27 iunie 2014 10:19

,,Ce tare !”zic si eu:)Orice copil,adolescent mai ales,isi doreste o mama care sa il inteleaga asa cum o faci tu:*

Diana
27 iunie 2014 12:24

Al meu băiet, că încă nu ne-am luat, zice că rolul lui e să împingă căruciorul la kaufland și să scoată cardul. Și vă jur că nu l-am educat eu așa. Aș fi vrut să am și eu o mamă așa, în școală. La mine venea și urla la toate cele, de o știa toată cancelaria. Când venea la școală fugeau toți. Bine și asta într-un anumit fel. Dar tot în capul meu se spărgeau toate după :)). Mi-ai făcut ziua mai frumoasă :)) Mi-am imaginat fiecare scenă și zău că ești tare, vorba colegilor!

Ariadna
Ariadna
27 iunie 2014 12:53

Foooarte tare! Eu m-as fi dus la 4 ace cu acelasi gen de text.. Si mai tare era daca te duceai cu ciocanu’ n clasa… Aia ar fi fost liric (asa traduc eu „Epic!”)

Maria
Maria
27 iunie 2014 13:14

No comment! Sunteti extraordinara, iar atitudinea si sinceritatea dumneavoastra este de admirat!

mihai brad
mihai brad
27 iunie 2014 13:40

daca in 2010 puteai fi/erai asta, acum inseamna ca esti mai dihai cat ceri pt a fi seco(u)ndant in situatiile de genu’ ?:) (sau ce? dau un gem de visine facut de mine) al meu are 4 ani si juma’ fix si deja am avut o chestiuta cu o personaja ce se credea educatoare. a fost singura data in viata cand am simtit ca pot pocni o femeie FARA sa clipesc(am o educatie teutonica, respect femeia cum nu se prea exista in spatiul mioritic. dar). de fapt vizualizam scene de genul ea cu capul de perete in mod repetat poc… Citește mai mult

mihai brad
mihai brad
27 iunie 2014 13:42
Reply to  mihai brad

uitat : exista si varianta homeschooling, stiu
o sa cuget:)

Mihaela Mulesiu
Mihaela Mulesiu
27 iunie 2014 15:43

Doamne ce mama tare esti!!! Fetele tale sunt norocoase ca au asa o mama de gasca.
P.S ti-am descoperit blogul de doua zile si sunt fascinata, il citesc pe nerasuflate. Esti o tipa super! frumoasa , puternica, scrii atat de bine………nu-i corect!……glumeam.
Ce sa mai te admir, te citesc (imi iau cartea promit), te felicit.

bogdan
bogdan
27 iunie 2014 17:01

hai fa ca esti simpatica 🙂

3.14...
3.14...
27 iunie 2014 20:18

Cam rebela… data viitoare sa mergi la clasa ta!

catalin cantea
catalin cantea
27 iunie 2014 23:03

🙂 Nu comentez fazele scolare ca’z puiandru la cap inca si nu stiu daca ranjesc de placere de stilul tau de mama(foarte tare,fireste) cat imi imaginez golanii aceiea,colegii bigudiului aleia mari,dandu-si coate si mandri ca la un film de Oscar sa provoace in pauza de dupa, pamflete.Si ce ziceai?Ca’z toti topiti dupa tine?Cum dracu nu??Iti dai seama cam ce le(ne)trece prin cap?? 🙂 Intrasem de fapt sa-ti zambesc asa, ca un feedback la ce-am citit din blogul tau sa-ti spun ca-mi place,ca m-a prins,c-am ras am zambit,mi-a dat de gandit si am avut ocazional.. mici probleme oculare.Praf ceva sau,de la… Citește mai mult

Dan Popescu
Dan Popescu
28 iunie 2014 00:07

Am ras cu lacrimi la acest articol,vedeam cu ochiul mintii faza.Abia astept sa ma cheme cumva cineva.Au mai fost incercari dar ies cam tesmeliti dupa intalniri.Vorba lui Badea pot injura si eu cateva ore fara sa ma repet si am si cadenta buna.Azi incercase o tuta la telefon sa ma traga de urechi ca i-am facut probleme.Fica-mea a dat un concurs la Arhimede a luat locul doi dar la noi a ajuns doar diploma nu si premiul.Si soc pe ei ca m-am dus dupa premiu,credeau ca daca scoala s-a terminat uitam si il trecem pe pierdere.Nu era vorba nici o… Citește mai mult

Mihaela Suciu
Mihaela Suciu
28 iunie 2014 10:14

Copilului trebuie să-i deschizi o cale, altfel, cu ce se deosebește dragostea ta de dragostea unei vaci față de vițelul ei?- cam așa ceva citisem în caietul tatei și-mi plăcu. Mă bucur c-am un autograf de la tine, că n-a plouat la lansare și sala era plină. Unii au făcut din evenimentul tău, lansarea propriilor creații și alte umpluturi, mi-ar fi plăcut doar fond muzical și vocea ta. Ce-i prea mult strică; am vizitat parcul din jur și am revenit la sfârșit. N-am fost singura care a procedat așa, majoritatea veniseră doar pentru tine. Și fiindcă veni vorba de oamenii… Citește mai mult

Ana
Ana
8 iulie 2014 13:14

Era sa incep cu „Fa!” :)), dar o sa reformulez (in gand) si zic: Draga doamna,
Citesc de vreo 3 ore pe blog-ul asta si mi-e ca ma dau astia afara! Ca nu sunt platita sa citesc bloguri…Dar e prea tare! Am ras copios, am lacrimat, ai zvac…si parca-mi regasesc ganduri pe aici…..Am inceput sa te iubesc! O sa mai aud de tine!

Ana
Ana
8 iulie 2014 14:18
Reply to  Petronela

ok, atunci o sa fie un „fa, doamna!” pentru inceput :)) Intre timp, am tot citit….si citit…

Simona
Simona
28 iulie 2014 01:44

Doaaaaamneeee, în ce hal am râs…O şi vedeam pe „mumi”” cum face feţe-feţe :))) Apropo de nădragi: începuse nebunia cu jeansii tociţi….stii, partea de jos, la nivelul tivului. Bunica-mea s-a oferit să-mi cadoriseasca o pereche…una nouă! Nu vezi că umbli cu ăia zdreliţi pe tine? Cum umbli aşa, neterminată, nu ai bani sa îţi iei alţii, nu cred! :)) Precizez că buni este o puştoaică de vreo 80 si ceva de anişori, s-ar găsi de-o scuză…Mi-am propus să nu ma prezint cu ăia rupti, tăiaţi, sper să apuce 90….:)

Vali
Vali
28 mai 2015 11:59

draga-mi esti!

luminita
luminita
28 mai 2015 15:18

no , amu m-am raaaas. ce tare esti duamna! multamnim!!!

AdreeaZ
AdreeaZ
25 februarie 2017 08:11

Esti prea tare!…ce n-as fi dat sa stea si mama asa pt mine in fata acriturilor de la scoala care ne umileau si batjocoreau constant …esti modelul meu de mama bear! …love u!

O admiratoare
O admiratoare
15 martie 2018 23:25

=))

Raluca
Raluca
10 mai 2018 11:36

Am ras mult la textul asta. Multumesc! 🙂