Pentru mine, asta e una dintre zilele acelea importante: Ajută-mă să nu dispar a ieșit din tipar și pleacă spre primii cititori. Ai zice că te obișnuiești după a doua, treia, cincea, șaptea carte, dar nu, nu te obișnuiești. Mereu cea mai recentă ți se pare cea mai importantă, cea mai grea, cea mai fragilă. Întîmplător sau nu, pentru mine chiar a fost cartea cel mai greu de scris, o carte care s-a scris numai cum și cînd și unde a vrut, care a avut cereri speciale, ca o vedetă năzuroasă, căreia i-a luat cinci ani încheiați să se scrie.
Dar azi, iată, a pornit pe un drum de unde nu o mai am cum întoarce.
Către voi.
Primii o vor primi cei care au precomandat-o și cei care o vor comanda azi-mîine. Linkul pentru comandă este aici. Practic, dimineață cartea ajunge în depozitele celor de la Libris, care au avut exclusivitate pentru precomandă și primele exemplare vor pleca tot mîine către destinatari, deci poimîine vor ajunge. Nu vor avea autograf.
Ca de fiecare dată de cîteva cărți încoace, am comandat eu însămi două sute de exemplare de la editură pe care le voi trimite cu autograf, mai ales celor din străinătate care mă tot roagă și deja îmi scriu să mă întrebe, fiindcă la ei ajunge mult mai greu orice carte din țară. Primii veniți, primii serviți. Ca de fiecare dată, vă rog, trimiteți e-mail pe contact@petronelarotar.ro, o să vă rog să aveți răbdare două zile, sunt pe drumuri, conduc, nu am mereu semnal, abia de miercuri-joi mă pot așeza să răspund și să expediez colete. Știu că îmi va lua timp, va fi cu efort și înjurat Poșta Română, dar la final bucuria voastră șterge toate astea. Dacă vor fi mai mult de 200 de cereri, probabil că voi suplimenta, mai ales că nu pot răspunde la timp, așa că fără panică că nu vor ajunge cărțile, are editura destule, eu să am timp și nervi.
În librării și pe celelalte site-uri cu cărți va mai dura ceva, cîteva zile, o săptămînă, depinde de fiecare lanț în parte, dar va fi de găsit în curînd, în mai toate librăriile din țară.
Despre lansări, ce știu sigur este Brașovul, pe 25 octombrie, la Turnul Alb, la ora 18.00 (evenimentul aici), în cadrul Bienalei Albastre și cenaclului Tiuk!, dar și că voi fi la tîrgul de carte din noiembrie la București, undeva în jur de 23-25 noiembrie, voi anunța data exactă. Mai am în plan, pînă atunci, Iași și Cluj, sper să îmi iasă, de asemenea anunț cum știu ceva sigur. Firește, voi veni și la Timișoara, Oradea, Constanța, Tg. Mureș, Sibiu, însă nu pot ști acum exact cînd.
Cam asta ar fi. Eu o să mă întîlnesc cu ea abia miercuri, iar pînă atunci voi fi știind deja dacă vă place sau nu. Sunt căcată pe mine, mai căcată pe mine decît la oricare de pînă acum. Îl rugasem pe un prieten scriitor să nu-mi spună dacă nu-i place. Dar m-am răzgîndit. Dacă nu vă place, ziceți-mi, că poate mă las de scris.
Precomandata! Nu pot spune cât de curioasa sunt sa o citesc! Celelalte conțin adevărate pilule de terapie, dacă exista oameni dispuși sa inteleaga, sa accepte. Inspirație si spor in toate!
E mai grea frica asta acum, sau a fost mai grea frica cand ai scris-o, sau cand nu stiai daca o sa o termini sau nu? Intreb ptr un prieten:)))
toate :))
In nici un caz nu accept posibilitatea sa te lasi de scris. Precomandata de la primul contact cu aceasta posibilitate,sper sa o primesc zilele acestea.Te admir pentru tot ceea ce faci, succes.