EKG-ul unei zile

18

(acest text face parte din volumul alive)

Zilele mele sunt toate tahicardice. Au pulsul mărit, 180 de bătăi pe minut. Mai demult, aveau și activitate cerebrală continuă. Așa mi-a zis medicul, studiind electroencefalograma cu un aer preocupat, nu mai produci unde alfa, ești în beta continuu, creierul tău nu se odihnește niciodată. Pe vremea aia nu prea dormeam, îmi vîjîia capul, zumzăia neîntrerupt, ca un stup la ceas de primăvară. Apoi am luat niște pastile care mi-au resetat creierul. Așa mi-a zis, ăstea o să îți reseteze creierul, o să vezi. Un an mai tîrziu, eram alfa și puteam dormi.

De ritmul ăsta nu scapi cu pastile, însă. Eventual cu o supradoză.

Ceasul sună la 6, țîîîîr. Mă ridic buimacă, pășesc prin casa care palpită de somn și întuneric și trezesc bigudiul mic. Mă asigur că se ridică și nu bagă cornul în pernă la loc, cum s-a mai întîmplat. Sunt zile în care se trezește singură, zile în care nu, așa că eu verific întotdeauna. Mă prăbușesc înapoi în pat. Uneori reușesc să adorm încă o oră. Alteori, eu mă zvîrcolesc între cearșafuri, iar gîndurile în cutia craniană. Sună ceasul din nou, țîîîîîr. Îl opresc, mă tîrăsc la bucătărie, nu înainte de a trezi bigudiul mare. Cu o mînă îmi fac cafeaua, cu una sucul de fructe sau verdețuri. Pun o mînă de migdale să fac lapte, din care îmi prepar apoi budinca de chia. Dau drumul wirelessului, deschid laptopul. Notificări, comentarii, mesaje. Beau cafeaua, răspund. Postez textul de dimineață. Fug la duș, îmi usuc părul, mă îmbrac, machiez, deja am întîrziat la serviciu. Apuc gunoiul de la ușă și ies val-vîrtej, mă arunc în mașină, centura piuie, opresc, arunc gunoiul, îmi pun centura, dau play la o piesă mișto, cînt în gura mare tot drumul pînă la muncă, parchez, intru în redacție, salut, nu mi se răspunde întotdeauna, aprind calculatorul.

Plec pe teren. Dacă nu am noroc, sfîrșesc în lungi și plicticoase conferințe. Dacă am noroc, ajung, ca ieri, în pădure, la ferma unui crescător de cai de rasă. E soare, deși răcoare, miroase pătrunzător a brad și grajd, a bălegar de cal, ca în copilărie. Inspir cu nesaț odorurile familiare. Mîngîi cu o mînă tremurată de teamă un grumaz alb și suplu de pur sînge arab. Nările îi freamătă nervos, fornăie neliniștit, îmi retrag mîna de pe gîtul puternic. Stăpînul îi eliberează în padoc, ei scapă ca din pușcă, sar, se tăvălesc în noroi, nechează, se ridică în două picioare, își scutură coama. Eu stau încremenită și îi privesc, îmi par desăvîrșiți, cu trupurile lor zvelte răsucite în aer, energie eliberată pură, sunt cele mai frumoase animale din lume, cai albi și negri și pătați, iar secundele alea sunt singurele secunde din ziuă care se preling încet, dense, cu puls încetinit. Nu mă uit la ceas, nu mă grăbesc nicăieri, nu pare să mă aștepte nimeni.

Și deși mi-a fost întotdeauna teamă de cai, de imprevizibilitatea lor, mă las aburcată în șaua unui frizian puternic și mătăhălos, cu pinteni țanțoși, care stă cuminte să îl strîng între genunchi. Merge la pas, îngrijitorul ne supraveghează îndeaproape, îi simt mușchii spatelui mișcîndu-se, mă simt săltînd în șa și sunt uimită, deci așa se simt amazoanele, mă gîndesc, și mă simt deopotrivă haiducă și domniță. Apoi calul se sperie de un cîine care se repede la el, zvîcnește sub mine, mă sperii, îngrijitorul îl apucă de căpăstru, eu strîng pulpele tare, îmi încleștez mîna de frîie, nu mă mai simt deloc în siguranță pe șa, mă și văd prăvălită în noroi, aruncată și călcată în picioare de copitele potcovite. Mă liniștesc și decid că voi veni regulat, pînă voi învăța mersul la trap și galop și voi putea struni calul singură pe poteci, ca străbunicele mele hune.

Cînd descalec, revin vertiginos la ritmul meu, sincroane, cadre, alergat înapoi la redacție. Ascult bruturi, decupez, scriu. În paralel, comentarii, mesaje, notificări. O domnișoară fără identitate asumată îmi spune că scriu minunat și că sunt atît de frumoasă că par ireală, dar mă cam vînd puțin cîte puțin, jmaf. O întreb de ce ai face unui om un compliment ca apoi să îl jignești, dar nu răspunde, iar eu rîd și mă gîndesc ce bine ar fi să știu să mă vînd. Un domn încearcă să mă agațe, are o replică bună, îmi spune că mă citește și că am sinapse mai frumoase decît picioare, iar asta e greu, că am niște picioare foarte mișto, dar apoi folosește psihologia inversă în încercarea de a mă face să mă văd cu el și mă dezamăgește grav, începuse bine, ar fi putut avea respectul meu. E vina mea că sunt politicoasă și răspund tuturor, știu, dar îmi pare dezumanizant ca oamenii să îmi scrie și eu să fac pe niznaiul, mai ales că majoritatea sunt de bun-simț și îmi scriu o singură dată, lucruri frumoase, simțite. Mai sunt însă și cei care mă agresează cu propuneri, se dau amorezați, iar cînd văd că nu răspund deloc la ele, se desprietenesc și fug în alte zări virtuale, cu mai puțin ghinion amoros. Între timp, mai înregistrez o voce, mai dau cu o pensulă un fard, fug la jurnal, e 6 seara. Copiii îmi dictează ce nu mai e prin casă, intru la magazin, cumpăr, plătesc, car plase, parchez, urc 7 etaje pe scări. Uneori, tot ca ieri, acasă mă așteaptă o surpriză. Casa e bec, spălat pe jos, strîns totul, iar masa e pusă, bigudiurile au gătit, mă așteaptă să mîncăm, mi se pune un nod în gît cum stau așa, cu plasele în mînă, în dreptul ușii, ptiu ce copii mișto am crescut, bine faci, bine găsești, mă pupă, mîncăm, povestim, mă tot minunez ce deștepte sunt, ele strîng masa, eu plec la sală sau la vreo programare, ajung tîrziu acasă, ele se pregătesc de culcare, povestim, îmi fac un ceai, mă așez la calculator, e deja noapte. Altădată nu plec nicăieri, dar pun la spălat, gătesc, strîng, tot noapte se face cînd reușesc să mă liniștesc și să mă apuc de scris. Iar notificări, comentarii, mesaje, încerc să împac pe toată lumea și să mă așez la scris, e trecut de 11 jumate, dar dacă am în cap o poveste care mă scrie ea pe mine stau și o aștern, cîteodată se face 1 pînă termin, alteori abandonez căci nu văd bine ecranul. Scot din priză wirelessul, să nu ne radiem la cap și mai mult. Mă spăl, demachiez, cad în pat, aprind veioza și deschid o carte, oricît de obosită aș fi, trebuie să citesc măcar cîteva pagini zilnic. Închid cartea, mă uit la ceas, peste cîteva ore sună alarma. Mă scormonesc în cap, oare ce nu am făcut azi? Nu am vorbit cu prietena mea, nu se supără, mă iubește și știe, nu am sunat doctorul să îmi fac papanicolaul. Vreau să am timp să citesc și să scriu, nu am timp să citesc și să scriu, îți spun și tu zici știu, o să ai, zici. Îmi amintesc, cu ultimul colț treaz de minte, că un om îmi spusese că atîta zbucium n-a mai simțit din La vulturi, cum o chema pe aia, Agripina, da, așa îmi ziceau și niște prietene la mișto, fa, tu ești Agripina modernă, cum îl chema pe fi-su, Păunaș, parcă, Păunaș… Și alunec frîntă într-un somn adînc și fără vise. La 4 mă trezesc să merg la baie, mă așez la loc în pat, dar somnul mi-a sărit, iar textul neterminat începe să mi se întrupeze în minte, mînuța care scrie la mine în cap se pornește, scrie, scrie, eu încerc să o opresc dar nu mă ascultă. Se liniștește singură după vreo oră, socotesc că mai am o oră pînă sună ceasul, fac cîteva exerciții de respirație și relaxare, adorm la loc cu gîndul că mai am așa de puțin pînă mă trezesc. Sună alarma, țîîîîr.

O să mă odihnesc destul cînd o să mor, îmi spun. Și o iau de la capăt.

Articolul anterior8 Martie mă sperie
Articolul următorMama mea
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.

18
Lasă un mesaj

avatar
10 Discuții
8 Răspunsuri la discuții
0 Urmăritori
 
Comentariul cu cele mai multe reacții
Cele mai fierbinți discuții

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonează-te  
cele mai noi cele mai vechi cu cele mai multe voturi
Notificare pentru
Narcisa
Utilizator

Facem pact: tu scrii, eu citesc. 🙂

Iar de dormit… cine mai are timp sa doarma cand sunt atatea de facut?

adelinailiescu
Utilizator

Mie mi-e teama ca n-o sa ne odihnim nici dupa ce murim; ni se da o pauza mica, cat o asistola si o apnee si suntem trimisi sa o luam de la capat… Viata ne fugareste, moartea ne fugareste… Dar ce minunat e cand gasim acasa o mica surpriza!

Laura
Utilizator
Laura

Am obosit numai citind…Si eu care ma vait ca nu am timp de nimic! Trebuie sa imi revizuiesc atitudine, clar! 🙂

victoria
Utilizator
victoria

cind aveam 35 de ani aproape imi ajungea timpul, aproape. erau multe pe lista: un job la o redactie, un job la o scoala, un job la o alta scoala, un pic de analiza politica, apoi un alt job de manager in alta parte cu obligatia de a veni acasa o data la citeva saptamini, naveta, accident de masina aproape grav si el, cumparaturi, polemici familiale, compromisuri familiale bine venite, o mama devenita copil si foarte bolnava, si cite si mai cite…dar era benzina in motor. acum, la 50 de ani lista e mai mare, scrisul mai labartat, tara e… Citește mai mult

mihai brad
Utilizator
mihai brad

Te citeste si cea mai buna prietena a mea(vorba vine, mi-e mai mult), care e geniala(la propriu)
Zic si eu, ca sa stii (te citeste un geniu, repet)
Si sa stie si ea ca ti-am zis, pt ca va citi(da, m-am gandit sa ii spun. De cand ai ras trantindu-mi ca m-ai intalnit comentac pe blogul ei , cautam un mod de a ma razbuna. Lewl)
In plus, am ajuns sa te (re)intalnesc tot datorita unei prietene (care acum e bosumflata). Si ea are minte brici.
Culmea: toti avand ca pct de plecare Bv (geniala e dusa, acum)
mna, chestii
jucam sotron?

d
Utilizator
d

nu sunt nici o geniala, dar stiu ca de mine zice. ma simt acum ca prinsa cu matza-n sac, citeam si eu ca omul blogul celei pe care o sa o stiu de undeva, si vad ca big brother urmareste! partea faina este ca mai devreme ma gandeam sa-i scriu lui petro, sa-i spun ca tu fata, in marea de comentarii si de oameni navalind (stiu, ca am trecut prin) nu-ti mai dai mereu seama care cum, si l-ai trecut pe unu in coloana aiurea, dar apoi mi-am adus aminte ca ea nu greseste niciodata pe viata ei, si daca… Citește mai mult

mihai brad
Utilizator
mihai brad

.. si uite asa se nascu sueta
mheh.

Adriana
Utilizator
Adriana

Mă faci să trec prin atâtea stări într-o perioadă așa de scurtă de timp. Îți mulțumesc că exiști și ne hrănești sufletele cu frumos.

Constantin
Utilizator

🙂 Esti un om ca toti oamenii. Asta e fain! Ca sa nu mai impaci pe nimeni decat pe tine, opreste comentariile.

maria
Utilizator
maria

asta cu „o sa ma odihnesc destul cand o sa mor” e fraza mea preferata, pentru ca mai am si locuinta vis-a-vis de cimitir, ce sa mai spun…….multumesc pentru transpunerea in cuvinte a sufletelor noastre……ar fi interesant , cred, pentru elevii mei sa cunoasca un jurnalist ca tine in carne si oase, sa le vorbesti, sa ii inspiri….au nevoie de modele ca tine, zic eu, si sper ca intr-un viitor apropiat sa ne putem vedea „live”, poate intr-un astfel de proiect, daca te intereseaza propunerea. multumiri din nou pentru blog-o idee minunata! mult spor in continuare si da, vesnicia sper… Citește mai mult

O admiratoare
Utilizator
O admiratoare

aoleu, ma sperii si ma incanti simultan! iar te banuiesc de extraterestrie. :)) vesnic tanara si nelinistita! :))