biblioteca din hol

28

Divorțase în urmă cu cinci ani și de atunci trăia singură. Îi plăcea independența de după separare, dar nu renunțase la gîndul că va întîlni bărbatul care să-i înmoaie genunchii, pe care să-l placă pe de-a întregul și care s-o iubească pentru tot restul vieții. Prietenele, majoritatea prinse în căsnicii nefericite sau singure și ele de multă vreme, cu mai multe tentative eșuate la activ, o persiflau, dar ea continua să trăiască cu credința asta și cu atenție mărită la oameni, în jur. Nu știi de unde sare iepurele, spunea.

Uneori simțea că e foarte aproape de a-l întîlni. Un miros, un zîmbet, o fluturare de gene, o pereche de mîini frumoase și puternice, o făceau să tresară. Apoi observa ceva cu care nu ar fi putut trăi și renunța. Cîteodată se plimba pe străzile orașului unde trăia și îi plăcea să-și închipuie că într-o anume casă, bărbatul care avea să o iubească pe ea, fumează trabuc, bea coniac în pahare fierbinți și citește, fără să aibă habar că ea e așa de aproape. Altădată o îngrozea gîndul ăsta, că el poate fi oriunde, ascuns privirii și cunoștinței ei și că nu vor ajunge să se petreacă, să se privească în ochi, să se recunoască. În serile alea aproape că își pierdea speranța și mergea încet spre casa ei plină de cărți și viniluri, cu lacrimi în ochi. Acasă se cufunda în fotoliul cel mare, cu o carte groasă în brațe și un ceai cald și parfumat.

Era frumoasă și știa că e frumoasă. Se apropia de cincizeci de ani, dar avea silueta și apariția unei puștoaice. Se îmbrăca cochet, pe stradă întorceau și femeile capul după ea. Avea o coamă groasă de păr de culoarea castanei coapte și glezne subțiri, rasate. Iar în geanta mare purta mereu o carte.

De la un timp se înscrisese pe un site cvasimatrimonial. Fie ce-o fi, își zisese. Nu știi de unde sare iepurele. Așa l-a cunoscut pe Doru. Părea chipeș și înalt din poze și mai părea să aibă cuvintele la el tot timpul. Îi plăcea asta, ca un tip să aibă mereu replică. Și simțul umorului. Iar Doru părea a se încadra. Era mai tînăr ca ea, dar asta nu era nicio pagubă, își spunea. Dimpotrivă. Abia avea să fie mai viril decît unul de vîrsta ei, dacă s-ar fi pus problema vreodată. Au prins a vorbi la telefon, apoi pe internet, cu camerele pornite, să se vadă mai bine. Aproape că i se aprinseseră călcîiele, dar se reținea.

Ideea unei întîlniri ochi în ochi, în carne și oase, se înfiripa tot mai aievea. Desigur, el locuia în alt oraș. Apartamentul ei era mai primitor, iar ea nu avea chef să joace pe teren străin, așa că i-a strecurat o vorbă, ca o invitație. El a prins-o și a crescut-o și iată-l în tren, în drum spre ea, la ceas de seară tîrzie. L-a așteptat emoționată la gară, întrebîndu-se dacă el era cel pe care îl chemase în gînd în tot timpul acela. Dacă avea să îi placă cum miroase, cum e îmbrăcat, dacă are unghii și dantură îngrijite și lenjerie frumoasă. Dacă o să îi sărute mîna sau o s-o strîngă în brațe. Cînd a coborît din tren, i-a părut și mai frumos decît pînă atunci. Nu i-a sărutat mîna, ci a pupat-o, stingherit, pe obraz.

În mașină, în drum spre casă, au turuit verzi și uscate. A învîrtit cheia în ușă, s-au trezit înăuntru, în casa ei caldă, feminină. Doru a intrat, a privit de jur împrejur în holul tapetat cu cărți. Pereții, de jos pînă sus, erau ticsiți cu volume, sute, mii de cărți. Doamne, ce de cărți, a exclamat. Ce faci cu atîtea cărți?! Iar uimirea din glas a sunat genuină, netrucată. Apoi a cerut voie să meargă la baie. Ea a rămas în urmă-i scuturată de un fior de scîrbă. În clipa aia nu voia decît să-l vadă cît mai repede afară din casa ei, căptușită de cărțile acelea cărora el nu le vedea, sincer, rostul. Cărțile și vinilurile ei, la care ținea ca la ochii din cap. Îi păruse frumos, dar acum îl vedea schimonosit, rostind întrebarea aceea odioasă: ce faci cu atîtea cărți? Îi părea deodată doar o masă diformă, nedeslușită, de carne.

Cînd a ieșit de la baie, a găsit-o schimbată, rece, cu privirea oțelită. I-a spus scurt: uite, pot să-ți par nebună, trebuie că și sunt, dar chestia asta nu merge, nu are cum merge. Poți alege să pleci cu următorul tren sau poți rămîne la un hotel, pe cheltuiala mea, nu e nicio problemă, dar aici nu mai poți rămîne. Nu i-a explicat ce anume i-a declanșat declicul. Era convinsă că nu ar fi înțeles. El s-a mirat și mai tare, dar a acceptat să plece cu următorul tren, care era peste patruzeci de minute. L-a condus la gară, iar cînd a încercat să o îmbrățișeze, s-a dat instinctiv un pas înapoi. Nu mai putea să îl vadă în ochi. Nu s-a uitat cum se urcă în tren, s-a dus întins acasă, unde a luat cu două degete prosopul pe care se ștersese el și l-a pus într-o pungă, într-atîta de silă îi era. A aruncat punga, a aruncat pînă și sulul de hîrtie igienică pe care bănuia că îl folosise. A dezinfectat chiuveta și weceul. Cînd orice urmă a trecerii lui pe acolo a fost ștearsă, s-a dus în holul ei plin de cărți și le-a mîngîiat cotoarele. Încet, cu tandrețe. Apoi s-a prăbușit în pat, plîngînd.

 

(acest text face parte din cartea Alive, pe care o puteți găsi cu reducere aici)

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

28 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Bogdan Fottescu
Bogdan Fottescu
8 septembrie 2014 11:10

Mda, dar e vina ei exclusiva; daca de-a lungul conversatiilor avute, n-au vorbit si despre pasiunea ei pt. carti, atunci….

Stefania Puscalau
Stefania Puscalau
8 septembrie 2014 11:54

Te citesc cu mare drag, uneori cu dor, că sunt și zile în care n-apuc să mă bucur de lectură, din păcate.
În textul de față m-am regăsit, mi-am imaginat holul acela cu cărți și le-am mângâiat și eu cu privirea.

calin iaru
calin iaru
8 septembrie 2014 12:07

Hmm, am citit o speculatie scrisa de o autoare norvegiana – „Iubire”. Sensibilitatea eroinei ducea atunci la o intrebare deschisa, pusa in final: oare fiul ei ingheata de frig fiindca se multumeste sa nu o trezeasca pe ea? Ea tocmai se despartise de un tip pe care il asteptase citind cu fervoare…

3.14...
3.14...
8 septembrie 2014 14:41

Captivant.
Noroc ca n-a vazut si vinilurile. Nici cu napalm nu-i parea suficient de curatat spatiul „infectat”…

alia
alia
8 septembrie 2014 20:16

Atât de multe cărţi şi atât de puţină toleranţă…aş fi pus aceiaşi întrebare puţin mai nuanţată „la ce folos atâtea cărţi ?”

Mircea Banu
9 septembrie 2014 00:18

Doru avea o firma de arhivare digitală. El transfera toate lucrurile scrise pe hârtie în format digital. Administra şi cel mai mare site de ebook-uri din ţară. Afacerile îi mergeau bine. Când avea doar 4 ani tatăl lui i-a arătat cum să planteze un copac. S-au dus în grădină lângă stejarul bătrân: – E un lăstar de cireş sălbatic, îi place umbra. Tu eşti lăstarul ăsta.. – Şi tu eşti stejarul bătrân? – Da… şi buturuga aia, buturuga aia a fost bunicul tău. – Ce s-a întâmplat cu el? – L-au tăiat… – Pe bunicu’? Cine? – Nu, pe bunicu’,… Citește mai mult

alexandra
alexandra
9 septembrie 2014 12:00
Reply to  Mircea Banu

=)))

Lori
Lori
9 septembrie 2015 07:45
Reply to  Mircea Banu

Da, fiecare om cu bagajul lui…

Narcisa - Maria
9 septembrie 2015 14:38
Reply to  Mircea Banu

Da, frumos fragment. Posibil chiar adevărat. Mai există și astfel de oameni. Dar să nu-i fi spus el de suferința aceasta atât de subtilă în toată această perioadă de tatonare…

Constantin Constantinescu
Constantin Constantinescu
9 septembrie 2014 12:54

Aici?

Constantin Constantinescu
Constantin Constantinescu
9 septembrie 2014 12:59

Sunt un fost bun prieten al unei bune prietene de-a ta. Semanati! Ea imprumuta stilul tau sau tu pe al ei, sau va completati. Citindu-te , adaug amintiri si o revad. Citesc in fiecare zi ce postezi. E deosebit. Am si eu biblioteca des vizitata. Te felicit, Petronela! O singura intrebare, retorica: feminista sau feminina sau amandoua? Au fost 2 intrebari? Succes! Astept mainele!

Raj
Raj
9 septembrie 2014 13:23

Cum adica sa gaseasca barbatu care sai inmoaie gionuchii ? Acuma barbatu nu mai da la gioale, la cotoaie. Direct in plina figura. ..

Raj
Raj
9 septembrie 2014 13:29

Io am citit intro carte, singura de fapt pe care am citito, ca multe femei adora barbatii grobieni. Io miam gasit jumatatea, am gasit femeea despre care am citit in cartea aia. Cititi cartea care trebue, nu asa alandala…

Raj
Raj
9 septembrie 2014 13:31

Am acasa o blibioteca mare. Am asezato strategic sa se vada din strada si inca de la intrare pe usa. Mai am de procurat 1 metru liniar de carti si gata, am umpluto…

Raj
Raj
9 septembrie 2014 13:34

Dna Petronela, natz gasit si dv. o poza cu carti noi ? Alea is vechi, ponosite, rupte. Ale mele din blibioteca is noi noute. Am chiar sio carte cu poezii de Eminescu. Da bine…

Raj
Raj
9 septembrie 2014 13:38

Io miam cunoscut nevasta, la thomberon, cand duceam gunoiul. Cum ghena era asezata deanpulea, naveam de unde sti cand ducea viitoarea nevasta gunoiul. Am fost nevoit ca vio juma de an sa ma fac ca duc gunoiul de vio 7 ori pe zi. Acuma na, de unde atata gunoi ? Ma duceam noaptea pe ascuns si furam gunoi din tomberon ca sa am pentru a doua zi…

Raj
Raj
9 septembrie 2014 13:40

Dna Petronela, daca doriti sa va umplu cititorii de nervi, io pot pentru ca sa mai dau peicea pe la dv.

Raj
Raj
9 septembrie 2014 13:43

Asara am cumparat de la marchet o bere la pet de 2,5 l, dan aea mai eftina, am desertato pe toata in doze goale de bere si am bauto pe veranda ca sal umplu de draci pe vecinu. Mai am vio 15 doze goale de hainechen si vio 10 de tuborg….

Raj
Raj
9 septembrie 2014 13:45

Sambata oi face 1 gratar cand o bate vantu spre ograda lu vecinu…

Mircea Banu
9 septembrie 2014 17:26
Reply to  Raj

Ai scris vecinu cu un singur u…

Monica Crucianu
Monica Crucianu
9 septembrie 2015 11:50
Reply to  Raj

deci esti casatorit 🙁

nemotoujours
23 octombrie 2014 20:21

La naiba !
E tampita si burlacita !
Da, poate si eu as fi pus o asemenea intrebare!
Am o biblioteca mare, din care am citit tot, sute de viniluri,casete, benzi, cd-uri,albume, tablouri pe pereti, samovar din 1892,ceramica de Hurez dar si de Kuthaya…si tot as fi pus acea intrebare !
De ce?
Simplu:DE AIA !
Ca asemenea intrebari pun si oamenii cultivati si ciobanii !
Daca esti prost si nu stii sa rapunzi la o atare intrebare, tu pierzi de fapt meciul!
Pentru mine, madama a pierdut meciul, nu el !

ivanhoe
ivanhoe
22 martie 2015 14:52

„Nu cărțile cresc oameni, ci mamele.” (August Strindberg)

Ion Abrașu
Ion Abrașu
8 septembrie 2015 22:28

La anu o să vă aducă aminte FB-ul povestea cu Pleșu.

O admiratoare
O admiratoare
18 martie 2018 19:03

🙂