Nu ai fi zis. Ce meserie mai e și asta. Apari la televizor. Așa. Te duci cu o oră înainte de jurnal, nu? Te machiază cineva, te piaptănă altcineva, citești un prompter și mergi acasă, nu? Nu. Te machiezi singură, într-o bucătărie micuță. Uneori, de cinci ori pe zi. Ba că intri de mai multe ori, ba că îți strică lacrimile machiajul. La 6 dimineața, în frig de minus douăj de grade. Stai așa, îngheți la cadru, poate li se face milă și te bagă și scapi. Ca să te poți duce pe teren. Să numeri morții cu care apoi te culci în pat seara.
Acum și pe catchy, textul ăsta.
e bine si asa rau nu ? cand nu o va ma fi gasesti ceva mai bun de facut 😉
Imi place place! Dar cum fac sa te vad si eu la tv ;;) Nu sunt din Bv. Iti citesc cu nesat scriiturile. Abia astept cartea!
eu sper să nu mă mai văd la teve… :)))
Eu te vedeam la stiri, cand eram la facultate in Brasov. Nu ti stiam poveastea personala, nu stiam despre tine. Acum ai aparut iar la tv, cu cartea publicata, te am gasit si pe blog… Si te vad in continuare, mi e drag, imi faci bine :)) Continua asa cum simti si cum poti!
🙂
promter?
cu cata placere te-am recitit, n-ai idee! scrii prea misto pentru lumea asta. iar pentru asta si pentru cate ai indurat meriti o statuie (desi sunt mai mult fana chestiilor vii si relevante, da’ na, asa e vorba). 😀