Sunt sfîșietor de fericită. Și nu e o figură de stil. E adevărul nud, dezbrăcat de metafore. Așa mă simt: sfîșiată, ruptă în bucăți dureros de vii. Bucățile alea au devenit pagini de hîrtie mirosind a cerneală. Azi. O bucată de mine s-a dat peste cap de 9 ori...

Ne-am iubit, a murit, eu trăiesc. De la el am un copil și un tatuaj. Ăsta.Povestea, acum și aici.

A mai rămas foarte puțin pînă va ieși cartea. Mihail Vakulovski a pus pe Tiuk! prefața, aici - așa cum era înainte de a opera o mică modificare a părților, dar și câteva texte din carte, anume cele care au fost citite la lectura publică din februarie.Linkul către texte...

Nu o spun eu, ci scriitorul Alexandru Petria, care a scris deja prima cronică a cărții căreia tocmai i-am dat bun de tipar.Cronica e aici, ştiți voi, click să citiți!Iar coperta e aici. În rest, o să reîncep să respir. Acum sunt în apnee.

Nu ai fi zis. Ce meserie mai e și asta. Apari la televizor. Așa. Te duci cu o oră înainte de jurnal, nu? Te machiază cineva, te piaptănă altcineva, citești un prompter și mergi acasă, nu? Nu. Te machiezi singură, într-o bucătărie micuță. Uneori, de cinci ori pe zi....

Noaptea, singură, alunec pe străzi fără foșnet, fără zgomot de frîne sau accelerație. Orașul strălucește sub mine, palpită încet. Mâinile mi se încleștează pe volan și schimbător, muzica țîșnește și mi se așază, din scăriță și nicovală până în sfinctere.Muzică și cîrlige în timp.Undeva, în noaptea asta, altundeva, oameni...