Îți mulțumesc că mă citești. Poți susține petronelarotar.ro, făcând o donație aici
Am emoții mai mari ca la premieră. Poate pentru că în sală se vor afla oameni foarte dragi mie. Habar nu am. Ieri am trecut cu bine și de lansarea oficială, hai că mai e un pic și apoi pot să respir și eu.Am primit un mesaj de la...
Dat fiind că sunt prinsă cu lansarea de diseară de la Humanitas Brașov, cu spectacolul de sîmbătă de la Reduta, cu primirea musafirilor de tip gheu cum ar fi Teleșpan acasă și nu am dormit oricum mai mult de 5 ore de cînd eram mică, azi pun doar un...
Ieri am primit în dar două genți-plic de la o fată care le meșterește singură și tare bine îi iese. Sunt pur și simplu minunate, iar sîmbătă abia aștept să o port pe prima la teatru, merge la fix cu rochia pe care mi-am luat-o. Muiere frivolă, deh! M-am...
Cică fu cutremur, dar eu nu l-am simțit. În mine e de mai multe zile. Iar azi mai fu unul, în mijlocul celor veniți să fie acolo, cu mine. Sau poate mai mult un fior, un arc electric, din ochii celor veniți să mă întîlnească pînă la mine. Am...
nici azi nu m-am dus la muncă. am zăcut, catatonic, în patul din care ai plecat. nici azi nu am mîncat, nu am băut, nu am dormit. ești în doliu, mi-ar spune terapeutul meu, dacă aș mai avea unul. sunt în doliu, așa e. îmi vine bine negrul, l-am...
Mi-am ținut-o. Și față de voi, cei care ați sărit să întindeți o mînă de ajutor.Mai întîi i-am trimis mamei ei 2500 de lei, de cum i-am strîns. Venea frigul iar fetele aveau o sobă de tablă veche în casă, care se răcea foarte repede și un burlan distrus...







