Pe Mihail Vakulovski nu îl cunoșteam, deși acum locuiește la Brașov. Îi citisem poeziile. I-am dat add cu tupeu, el mi-a dat accept cu bunăvoință. Într-o zi, a dat like la un post de al meu. Eu am transpirat instantaneu. Am zis că poate a dat like din greșeală. Apoi a mai dat un like. Și mi-a scris. M-a întrebat dacă nu vreau să-mi publice povestea tatuajului de pe mână, în revista lui literară, unde publică scriitori reputați, adică. M-am ciupit, nu adormisem cu capul pe tastatură, la muncă. Nu știu ce am răspuns, o prostie, cu siguranță. El a mai citit, mi-a mai cerut texte. Mi-a zis că scriu mișto. Azi, pentru prima dată în viața mea de pi#dă lirică, niște cuvinte înșiruite de mine stau într-o revistă literară citită de toată lumea bună. Știu, poate pare puțin lucru, dar pentru mine nu e. E foarte mare lucru. E începutul unui vis pe care l-am ținut ferecat în mine pentru că îmi părea imposibil de realizat. Mulțumesc Mihail pentru că ai avut încredere în mine. Azi ești Moșul meu. Sunt foarte fericită.
Ah, asta e o veste bună și pentru voi. Aveți gusturi selecte. 😀
cine ti-a facut poza de la al doilea link?
un coleg de serviciu.
Felicitari draga Petronela, meriti din plin! 🙂
multumesc mult!
Felicitari! Si da-i inainte, ca meriti mai mult.
Multumesc, presedinte de fan club care esti. 🙂 alaviutu.
Go, go, girl! 🙂
cu plecaciunile si multumirile de rigoare, domnule. 🙂
Pai nu e bine…oi fi publicat tu, nu zic, o fi vreo smecherie si asta, n-am de unde sa stiu, DACA NU NE SPUI SI NUMELE REVISTEI!!!
aoleo, e link acolo, cum nu am spus?
ah, gusturile mele selecte probabil sunt singura mea calitate reala, de aia si sunt atat de sigura, ca in tine am descoperit o comoara.
felicitari, Petro! meriti toate lucrurile bune, care ti se intampla. 🙂