Azi voi fi pe drum iarăși. De data asta pînă la Gărîna, iar cînd se va termina festivalul de jazz, la Timișoara și la Socolari, unde am privilegiul să fiu invitată să îmi lansez cartea, alături de Ana, de minunata Elisabeth Ochsenfeld.
Mă gîndeam că anul ăsta am străbătut țara asta în lung și lat, am umblat fără răgaz, ah, și ce tare mi-a mai plăcut. De fapt, asta e una dintre părțile cele mai frumoase ale vieții mele de acum: umbletul. După o vreme, nicio distanță nu mai pare mare, te urci în mașină și pleci și ajungi și asta e tot. Nu te mai sperie că orașul în care trebuie să ajungi e la capătul celălalt al țării. Totul e să pornești înspre acolo.
În continuare nu îmi place să fac și să desfac bagaje. Am promis că o să ajung să îmi placă dacă o să mă plimb îndeajuns, poate nu e încă vremea și mă așteaptă și mai multe drumuri și mai îndepărtate. Căci, Doamne, ce îmi mai place să plec. Ce voluptăți nebănuite găsesc în a ajunge într-un loc unde nu am mai fost – așa cum e acum, la Gărîna, sau într-unul unde am mai fost și mi-a plăcut dar nu am apucat să îl văd cum trebuie – cum va fi Timișoara. Și cît de mult iubesc călătoria, la volan sau în dreapta, prăvălită pe o banchetă de tren cu o carte în mînă sau, fie, chiar și în cilindrul ăla metalic care te ridică la 10.000 de metri în aer.
E drept că nu am primit un job din ăsta, să călătoresc și să scriu, cum îmi doream și scriam aici, dar cumva sunt foarte aproape, mă duc în locuri unde sunt invitată și e tot aia și asta e o altă parte foarte mișto a vieții mele de acum.
Căci, da, sunt tot mai dependentă de a pleca. De a călători. De a explora locuri, de a îmi bucura retina și sufletul cu lumea asta frumoasă, plină de culori și forme și ființe felurite. Nu am alte dependențe, nu am nevoie de alcool, țigări sau droguri ca să scriu, însă am nevoie să plec, să ajung și apoi să mă întorc, să metabolizez și apoi să închei experiențele scriind despre ele. Și iubesc dependența asta a mea. Mă las să curg în fiecare experiență, respir fiecare loc, mă bucur dement.
Așadar, plec(ăm) iar. Ce bine, ce bine!