Se încălzește. Cuiva îi e dor de frig și pleacă la schi. Altcuiva i-au rebegit oasele de la atîta ger și pleacă într-o călătorie romantică în Filipine. Atcineva rămîne în urmă, visînd. Se încălzește. Te gîndești că mai e timp pentru toate. E a cîta toamnă din viața ta? A multa. Trăiești convins că vor mai urma cel puțin tot pe atîtea… Nici nu îți trece prin cap că ar putea să nu fie așa.
În ultima vreme deadline-urile, termenele, scadențele mă fac să zîmbesc. Oamenii își dau, îngăduitori unii cu alții, dar mai ales cu ei înșiși, termene. Peste 2 luni, peste 1 an, la vară, la toamnă, cînd ies la pensie. Peste tot în jurul meu, numai oameni ancorați în propria lor imortalitate. Inconștienții care își calculează propriile deadline-uri în funcție de media speranței de viață plus cîțiva ani. Toți au timp, e timp destul pentru toate. Se vinde la toate supermarketurile, frumos ambalat, la preț de nimic, nu trebuie să ne facem griji că rămînem fără, oricînd putem da o fugă sa luăm cîțiva ani extra, să fie acolo, nu știi niciodată la ce îți trebuie. Chiar daca ziarele sunt pline de anunțuri mortuare, sunt toți numai tipi care au ajuns după închidere, noi suntem prevăzători și nu o să pățim asta.
Așa că ne permitem să amînăm totul. La vară, peste 1 an, cînd o să ieșim la pensie sau chiar cîțiva ani după. Suntem încă tineri. Și mai avem timp. Este atîta timp, atîtaaa timp…
(2008)