mi-am alergat pegașii pe drumuri înnoptate, mi-am alergat fricile pe câmpuri tremurate, mi-am alergat dorul de tine, le-am fugărit pe toate în frigul care s-a lăsat peste lume și mine. nici nu știi că mie mi-e mereu frig și că cel mai mult îmi înghit lacrimile și vorbele atunci cînd nu mai rămîne nimic de verbalizat.
e seară albastră, hani, uite, asta îmi amintește de cartea aia pe care o furam din biblioteca unchiului Bobi și o citeam înfrigurată, dar eu numai asta făceam, nu-i așa, citeam înfrigurată… iar asta nu m-a ajutat la nimic, ie?
nu a topit serile albastre, nu le-a topit, nu le-a…
iar albastrul nu e culoarea mea preferată. decît atunci cînd vine cu ochii tăi.