Peste tot unde te uiți, numai oameni care înțeleg scurtimea vieții și importanța trăirii clipei. Mor după teoreticieni, cum le și își zice bărbatu-meu, păcat că numărul lor sufocă practicienii. Oamenii trăiesc aproape permanent în disonanțe cognitive. Eu fiind una dintre ei.
#
Mi-e tot mai greu să interacționez cu oamenii. Lumea mi se par tot mai urîtă. Și, mai ales, lipsită de conștiență de sine. Îi ziceam deunăzi terapeutei mele că văz enorm și simț monstruos de cînd cu scotocirea în sine, văd numai patologii peste tot, lumea îmi arată chipul ei hîd la tot pasul și eu nu pot să sar să le zic oamenilor ce li se întîmplă, de fapt, că nu e treaba mea. Conversațiile, textele, comentariile, toate mi se par grav desprinse de realitate, realitatea aia pe care o vezi după ce dai cu nasul de mecanismele tale interne și reușești să le vezi apoi și pe cele ale celorlalți. Ar trebui să te bucuri de claritate, îmi zicea ea, însă pe mine claritatea mă sperie și mă întristează profund. Văd numai buba peste tot.
#
Nu mai pot scrie mai nimic, sunt complet sleită de roman. Și cu totul în festival, care e pus bine pe șină, stă să înceapă. Altă chestiune care mă întristează: faci un festival de 8 zile cu un program cultural cu nume mari, totul moca, pui practic sub nas omului muzică, spectacole de teatru, carte, spectacole de stradă, tot ce trebuie să facă e să show-up, iar cînd vorbesc despre asta interesul se limitează la cîteva like-uri. Dacă mi-ar plăcea pisicile și aș pune o poză cu o pisică, aș face 1k. Or, mie îmi plac cărțile, concertele, teatrul… O soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are. În caz că interesează pe careva, totuși, găsiți program complet și toate detaliile pe www.cartfest.ro.
#
Toată lumea pare să fie în concediu, trebuie că suntem singurii de pe planetă care muncesc. Mă gîndesc să fug cîteva zile, să-mi așez gîndurile înapoi în cap. Sunt obosită. Și cu curu-n sus, cum zicea mama-mare.