E foarte bine acasă. De fapt, orice fel de privațiune te face să reînțelegi ce bună e normalitatea, aia pe care nu o mai apreciezi cînd te obișnuiești cu ea. Ca în bancul meu preferat cu Ițic, care era nefericit cu felul în care locuia, cu mulți copii, nevastă, spațiu mic și cere sfat rabinului, care îl îndeamnă să bage capra în casă. Trece o săptămînă, Ițic și mai nefericit. Rabinul îi poruncește să bage și porcul, și tot așa, ce orătănii mai are prin bătătură. Cînd răbdarea și suportabilitatea lui Ițic ajung la limită, rabinul îi spune să scoată animalele din casă. Întors la vechiul cotidian, Ițic e nebun de fericire , iar spațiul i se pare enorm, odată dată afară capra din casă. E un sfat de care încerc mereu să țin cont. Cînd mă iau pandaliile, bag o capră (generic) în casă.
E foarte bine acasă. Cald, miroase frumos. Afară ninge, s-a zaharisit peisajul. Sunet de bormașină, brrrrrrm, brrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrm, lovituri, poc-poc, sunet de flex, vuuuum, vuuuuuuuuum. Vecinul își dărîmă apartamentul. La propriu. Vecinul ăsta e un caz. Clinic, dacă mă întrebi pe mine. Renovează apartamentul nou-nouț pe care și l-a luat de vreo 3 ani. În ultimul, mai intens, așa. Nu locuiește aici, ci în capitală. Deși a semnat în contract că nu poate aduce nicio modificare fațadei clădirii, a simțit că are un moț extra față de noi ăștilalți și a dărîmat complet zidurile exterioare ale apartamentului și a închis terasa cu termopan, să își lărgească spațiul locativ, și așa super generos. Terasa asta e o binecuvîntare pentru orice om cu mintea la locul ei, în cap, adică, are ea însăși dimensiunile unui mic apartament, e de jur împrejur, oferă o perspectivă excelentă asupra muntelui și pădurii, iar vara e ca o mică curte. Unii s-au simțit atît de la curte că au încins și grătarele, de au sunat vecinii la poliție și pompieri. Ei, acest domn a simțit că aerul curat, de munte, îl amețește, așa că dă-i și dărîmă, închide cu termopan, pînă a demolat complet casa aia care e în șantier de cînd știu eu. Pe nervii mei, desigur. A făcut ceva și ușii metalice, că acum poți băga palma printre zid și ușă. Acum nu am mai rezistat și m-am dus să întreb cît mă bormașinează, că eu sunt convalescentă, trebuie să mă odihnesc. Cînd am deschis ușa, un munte de moloz peste tot și niciun perete, doar niște stîlpi de ici-colo, am făcut ochii cît cepele. Muncitorii m-au asigurat că nu mai au decît peretele ăsta de dărîmat, termină într-o oră. Mi-e teamă să nu se apuce vecinul apoi de zidul dintre mine și el, poate vrea să lărgească apartamentul și cu al meu, ce dacă e ilegal, plătește amenda, așa cum a făcut și cînd l-a reclamat asociația că nu a respectat contractul. Și odată intrat la mine în sufragerie, să vedem cine îl mai oprește să îmi dărîme și mie zidurile și să facă un mare living din casele noastre, dimpreună. Tre să fiu vigilentă.
Altfel, nu îmi e dat să stau prea mult în dulcea liniște a căminului, mîine, joi adică, mă duc la Sibiu la Humanitas, lansare stabilită încă de pe vremea cînd eram verde, așa că moartă, coaptă, răscoaptă, pe varză sau pat de legume, cum am zis, mă voi afla la 18.00 la Sibiu, cu sau fără branulă în braț, neesențial, voi fi acolo, am zis. Nu mă face pe mine o toxiinfecție alimentară, dăăăă.
V-aș mai anunța de încheiere, că tot vorbeam de lansare și cărți, că editura are pachet promoțional de sărbători la cărțile mele și livrare gratuită toată luna decembrie, ambele cărți 39 de lei și moca transportul acasă, comenzile se pot face aici. Că nu e cadou mai frumos decît o carte.
Și pentru că îmi tot scrie lumea și mă întreabă, da, mai am și eu cărți de trimis, tocmai am mai comandat de la editură că am avut cereri, le pot trimite oriunde în lume, editura livrează doar în țară, da, cu autograf, dar nu la prețul pe care îl oferă ei pe site, promoția aceea e valabilă doar pe siteul lor și nici cu transport gratuit. Mie îmi puteți scrie pe contact@petronelarotar.ro pentru comenzi.
