Se stinge vara, ușurel. Ultimele două nopți m-am culcat, iar, afară pe terasă, în țîrîit lichid de greier, sub stele și o lună umflată ca o veste rea. Și a fost cald peste noapte, cald ca de miez de iulie, aproape că nu am avut nevoie să mă acopăr, dar dimineața, cînd zorile se crăpau rozaliu peste munte, cerul era blurat și soarele prea blînd ca să mai ardă. Tomnatec.
Am ascultat sunetele nopții cum se dau mai încet, de la oră la oră, cum obosesc și adorm păsările în pădure și greierii în iarba uscată de sfîrșit de august, iarba cu miros de copt pe care am respirat-o și zilele astea afară, iarba asta care numai acum miroase așa, prevestitor.
A fost o vară umblată, cu mult dormit în cort sau sub cerul liber, pe dealuri sau la mare, o vară în natură așa cum am visat dintodeauna că ar putea fi dar nu a fost, din care mi-au rămas șiraguri de imagini verzi și albastre și locuri și oameni pentru oamenar. O vară în care am cîștigat și am pierdut, am învins și am fost învinsă dar mai ales o vară în care am învățat cît pentru trei ani la un loc. Despre mine, mai ales.
În care am umblat pe plaje pustii, dealuri, munți și în peșteri, m-am cățărat și am înotat, am stat în soare și am citit, am ascultat muzică, oameni și sunet de valuri, am rîs enorm, am plîns, m-am bucurat de fiecare stare în parte, am îmbrățișat copaci cu haină verde și moale de mușchi, am ținut în brațe oameni mai mult decît oricînd, am dat la o parte măști în spatele cărora era nimeni, am scris, am metabolizat dureri și frici de netrecut pînă acum. Am crescut.
A fost o vară ludică, plină de rîs și aventuri și forțări de limite personale, în care am lăsat copilul din mine să fie, în care m-am simțit mai tînără decît oricînd, mai vie. O vară așa cum visam cînd eram mică și citeam Cireșarii, afară, complet conectată la prezent și natură și ființe. A fost cea mai frumoasă vară din viața mea.
La capătul ei, îmi mai promit măcar încă două nopți în care să ascult vuiet de valuri, ture de bicicletă prin sate săsești, cățărări repetate prin copaci la 20 de metri înălțime care să mă facă să îmi simt întreg corpul dureros a doua zi (așa ca acum).
Și o toamnă caldă, fără dureri de suflet.