Aseară, alive s-a întors în Tipografie. Locul ăla mișto, din Brașov, nu tipografia care a scos-o. A fost prima oară cînd a scos nasul în lume. Și a fost tare fain.
Tipografia s-a umplut cu aproape o oră mai devreme. Ocazie cu care mi-am forțat mîna să scrie, săraca, și așa era obosită de la scris avize pentru poștă. Căci am aflat și eu că, dacă vrei să trimiți un colet cu ramburs, tre să scrii la avize și mandate cît de o proză scurtă. Cu mîna. Iar eu m-am cam dezobișnuit să scriu de mînă, drept care îmi obosește rapid și scoate litere aproape ilizibile.
Am primit un tort care arăta exact precum cartea, de la doi oameni minunați, soț și soție, amîndoi cititori, atît de frumos era că m-a durut inima să îl tai. Apoi m-am bucurat că am făcut-o, că era delicios și l-am împărțit cu cei care au rămas acolo, după ce evenimentul a luat sfîrșit.
Am avut, desigur, emoții. Am citit cîteva texte, cu tot cu soundtrackul aferent, ba chiar și textul ăsta, despre care îmi scriseseră niște doamne că ar vrea să-l audă citit, dacă am curaj. Ei, am avut și am citit despre caca, na!
A fost o seară foarte frumoasă. Discuția cu Caius Dobrescu, cu ale cărui poezii am crescut dar și cu fotbalistul care a venit la final, să nu deranjeze, să cumpere cărțile și să stea de vorbă cu mine, au fost două surprize extrem de plăcute. Ultimul mi-a spus ceva de un bun-simț și modestie rar întîlnite deși joacă în liga întîi, cînd am fost uimită și am exclamat că e fotbalist. Că nu e fotbalist, ci doar un modest jucător, Messi e fotbalist.
Au fost oamenii foarte dragi mie, fetele mele, iubitul meu, Viforel, fostul meu soț, prietena mea care face cele mai frumoase buchete și aranjamente din lume, Daniel, fotograful cel talentat, oameni pe care îi știu doar din virtual, oameni pe care i-am cunoscut doar acum. Fostul meu coleg de liceu, acum profesor la universitate, Cristian Pralea, care a vorbit despre cartea mea. Tuturor vreau să le mulțumesc din inimă, cu toată emoția și bucuria de care sunt eu în stare.
Mai multe fotografii de aseară sunt aici.