mă gîndesc că nimic nu e de ajuns. lumea nu e de ajuns, viața asta nu îmi e de ajuns. stăteam uimite cu aia mică și ne uitam la patinatoarele alea superbe și grațioase și simțeam un impuls nebunesc să îmi pun niște patine în picioare și să nu mă ridic de pe gheața aia pînă nu voi patina așa. și totuși, în viața asta nu voi ajunge să fac vreo piruetă pe gheață. nu voi ajunge să dansez tango așa cum îmi doresc – ultima oară cînd am fost la dansuri a trebuit să renunț fiindcă eram singura fără partener și nu aveam cu cine dansa. nu voi ajunge să fiu antropolog, să străbat mările, să fiu înotătoare de competiție, alpinistă, să ajung în toate orașele în care vreau să ajung, pe toate plajele, pe toți munții. mi-s prea mici lumea asta, viața asta, mi-ar trebui cîteva zeci. să fiu tot, să simt tot, să mă purific îndeajuns. și pe tine, uite, te-am cunoscut prea tîrziu, prea imposibil, mi-ar trebui încă o viață, să te știu de la grădi, uneori mi se pare că sunt atît de bătrînă și e atît de tîrziu și nimic nu e de ajuns. poate doar durerea. da, asta a fost cam de-ajuns.
https://youtu.be/8C5NLfYdZaE