unul mare, lăbărțat pe toată fața care azi nu îți mai pare atît de urîtă. nici părul nu îți mai stă așa de rău, nu te mai simți nici grasă, ba chiar ți-ai părut vag inteligentă cînd te-ai trezit.
cîinii se opriseră din lătrat, cum îți intra soarele pieziș în dormitor, să ți se strecoare între așternuturi, ca un amant îndelung așteptat
te poți îndrăgosti de tine, la o adică, atunci cînd vine primăvara.
cum zicea sean connery cu vocea lui care îți dă furnicături pe șira spinării [în playing by heart], ne îndrăgostim de noi de fapt atunci cînd ne oglindim în ochii unui om care ne iubește.
și îți vin idei, în timp ce cînți la semafor, cînți în soare și te gîndești că uite, lumea e plină de oameni și într-o zi un om din ăsta, un necunoscut complet sau un cunoscut parțial, ar putea apărea și te face să te îndrăgostești de tine iar. ba chiar ar putea să îți facă și micul dejun. omletă din ouă de prepeliță. și să îți care plasele de la carrefour. și să te mîngîie pe fese în timp ce gătești, nu, niciodată atunci cînd speli vase. fiindcă ai reparat mașina de spălat.
și da, poate că a fost o iarnă grea, una din iernile acelea ponosite, purtate la infinit, scămoșate la coate, murdare, îmbibate cu sudoarea rece a nopților de insomnie, cu izul înțepător al fricii, cu mirosul pestilențial al cadavrului unei iubiri în descompunere, cu odorul neplăcut al dez-amăgirii.
dar apoi vine o dimineață din asta, solară pînă la inconștiență, cînd deschizi în giratoriu portiera din dreapta și o arunci în plină stradă, îi dai brînci, îi faci vînt în aerul galben și plin de păsări care o ciugulesc cu repeziciune, îi vomită scamele ghem, așa cum își vomită pisicile părul
și o întîmpini zîmbind
o întîmpini zîmbind
cîntînd
cîntînd.