bărbatului nesăbuit,
ianuarie, 2010, Brașov
ți-am zis. am scris de cînd mă știu. cele 9 caiete de jurnal ale adolescenței le-am pierdut într-una din desele mutări. oricum sunt neglijentă cu lucrurile mele, știi doar. nu sunt legată de nimic material. uneori am regrete că nu sunt. azi mi-ar prinde bine caietele alea. azi, cînd mă uit în mine și descopăr femeile care am fost la fiecare vîrstă. le descopăr triste și masochiste. vinete pe dinăuntru. de frig și autoflagelări. dar foarte vii. în ultima vreme nu le-am simțit așa: o fi o formă de maturizare, să simți totul ca prin vată. estompat și neclar.
numai din noroc mai am tot ce mi-am scris mie atîția ani. în mail-ul personal. îți amintești, pe mînuța din capul meu, lirică pînă la inconștiență, patetică și proastă ca o lavetă uzată, nu o pot opri. și atunci trebuie să îmi asum că mînuța sunt eu.
uneori mă uit în foldere. ne uităm amândoi, tu cu ochiul critic, eu ușor condescendent. căutăm texte, ne plîngem mie de milă. tu știai pînă acum cît de incoerent tristă poate fi o femeiușcă de douăjșiceva de ani, ani la rînd, toamnă după vară după primăvară? schimbînd dureri așa cum își schimbă zecile de pantofi, botine, bocanci, balerini, cizmulițe. probînd isteric dezamăgiri, fără să i se potrivească perfect numai una, pe care să o încalțe definitiv. urlînd că mai vrea, mai dați-i o iubire second-hand, o soție sau iubită crizată, un bărbat foarte puțin însurat sau aproape divorțat, fiindcă vezi tu, la vîrsta noastră nu mai există bărbați liberi pe piață, iar dacă sunt liberi ceva e în neregulă cu ei. (așa mi-ai zis cîndva: chiar e penurie de bărbați decenți în lume, iar imediat după, ai dat bir cu fugiții). dați-i cîteva coituri de neuitat, două-trei promisiuni de commitment, love, tenderness & care, niciodată ținute. și cînd nu mai poate, dați-i some more. și cînd o să o vedeți prăbușindu-se, loviți-o cu bocancul. o să vă fie recunoscătoare. cred că asta vrea.
acum te las să îmi intri iar în foldere și suflet. închide ochii și pipăie diacriticele. și mai ales taci.