De cîte ori ajung în București și mă înțepenesc în trafic cu zecile de minute, mă ia cu panică. Am senzația fizică, palpabilă, că viața îmi aleargă pe lîngă, trece, în timp ce eu stau acolo, blocată, incapabilă să ajung din punctul A în punctul B. Nu aș putea trăi asta zi de zi. Cu cît înaintez în viață, cu atît țin mai mult la timpul meu, cu atît îl respect mai mult, cu atît îmi pare mai prețios. Nu îmi permit niciun minut pierdut. De asta, am mereu cu mine o carte, ca timpul pe care l-aș petrece așteptînd diverse chestii, să nu fie de uitat pe pereți. Pur și simplu am prea puțin ca să îl irosesc așa. Trăitul în București așa îmi pare, irosire de viață, slalom printre timpi morți, provincială cum sunt și venind dintr-un oraș extrem de bine sistematizat, unde nu există blocaje în trafic și în care, ajunsul dintr-o parte a alta a lui, ca să te vezi cu cineva, nu necesită mai mult de 15 minute.
La shootingul unde am fost, vă povestesc într-un episod viitor și dedicat unde și de ce, aproape toate femeile din capitală erau îmbrăcate în negru. Din cap pînă în picioare. Doar eu și Nedelea eram colorate, aia descinsă din Italia, eu de la țara mea. Băi, nu. Refuz să port negru de sus pînă jos, oricît de provincială m-ar face asta. În urma cu 16 ani, mi-am vopsit toate hainele în negru, după ce a murit ta-su fie-mii. Am purtat negru vreme de doi ani, un doliu obstinant, care aproape mi se impregnase în piele, devenind o epidermă nouă și funebră. Nu mai pot purta negru așa, îmi face rău fizic și cînd îl văd. Țăranca de mine poartă ghete verzi, galbene, roșii, vișinii, albastre, trenciuri în culori vii, vai de curul meu sunt, pe arătura trendului.
Am mai spus, Bucureștiul mă sperie. În mintea mea, nu poate compensa ce are negativ cu ce are mișto. Cu atît mai mult cu cît poți face scurte incursiuni, pentru lucrurile faine, să te bucuri de ele, iar apoi să te întorci într-un loc unde vezi pe geamuri așa ceva.
Uite, asta văd eu cînd mă trezesc. Nu mă dau mare, ci împărtășesc. Probabil că sunt bătrînă și prea zen, dacă nu mă și nu m-au atras niciodată gălăgia, agitația, viața de noapte și toate lucrurile alea în care abundă Bucureștiul și mă mulțumesc cu aerul meu curat și liniștea mea. Oh, da, sunt o provincială pînă în vîrful unghiilor și nu mă căiesc deloc pentru asta.