Folderele din mailul meu, unde mi-am scris eu, mie însămi, vreme de un deceniu, sunt doldora de chestii precum peșterile de pirați. Ce distracție o să fie pe cei care îmi vor supraviețui după ce dau colțul, nici nu vreau să mă gîndesc. Sau poate ar fi o idee să fac curat, vreodată. Între comorile ascunse acolo sunt și blogurile destul de anonime pe care le-am ucis și îngropat – unii dintre voi mă citiți de pe atunci – pînă am avut sfertul de cojon necesar să scriu naibiului asumat. Și am găsit textul ăsta și am rîs de mine tare și am zis să vedeți și voi ce proastă sunt, e păcat să rămînă secret.
(februarie 24, 2009)
Dragii mei (doi) cetitori. Vă propun azi o călătorie în jurul meu și prin mine.
De-a lungul vremii mi s-a reproșat:
a) că sunt prea cinică, mai ales în ceea ce mă privește
b) că sunt cam curvă, sau în orice caz am o abordare cam dură vizavi de subiect
Legați-vă bine centurile, că intrăm în zona de turbulențe.
Pe la șaișpe ani mi s-a pus prima dată etichetă de curvă. Pe vremea aceea, în mintea mea de fată de pension nu exista nici măcar conceptul de sex. Habar nu aveam, doamnelor și domnilor, că bărbații au o chestie urîtă care le atîrnă între picioare și care, ca la un semn, se poate transforma într-o mătărîngă învîrtoșată. Pasajele sexuale din cărțile pe care le citeam nu aveau nicio însemnătate pentru mine. Rămîneau agățate într-o buclă confuză și unsharf, ca să fie înțelese mai încolo. Tot în acea vreme eram în plină transformări fizice. Sapa, coasa, grebla, cățăratul și înotul își terminaseră de făcut treaba și eram un tsunami sexual, numa că eu nu știam asta și îmi plimbam nurii cu dezinvoltura fătucii de pension de care zic. Ba mai mult, mi-i ascundeam, fiindcă pe vremea mea, maică, se purtau donșoarele cu curul pufos și rotund și picioarele drepte, iar eu care arătam ca un crochiu, eram disprețuită de semenele mele pe motiv că eram prea băiețoasă. Așa că îmi era rușine și mă ascundeam cît puteam sub haine largi de hippioată care, din sloganul make love not war, nu înțelegea decît ultima parte. Ah. Dar sînii mei. De sînii mei eram foarte mîndră. Ca să înțelegeți ce zic, vă reproduc fidel o scenă întîmplată pe plaja de nudiști de la 2 Mai. Mai exact: dușul comun, unde mă spălam pe dinți deznudă, bronzată și leneșă în timp ce apa rece curgea peste mine cu indiferență. Un domn tînăr care se îndrepta spre dușul unisex rămăsese în contemplație, cu gura căscată la propriu. Apoi s-a smuls din nisip și a reapărut în cîteva zeci de secunde, dar nu singur, ci cu șleahta de handralăi cu care venise, probabil, la mare, cărora mă arăta cu un singur deget ațintit și le spunea, citez din memorie: v-am zis io mă că ăștia sunt cei mai mișto sîni pe care i-am văzut în viața mea? În timp ce ăia aprobau scuturînd din cap cu putere, cu o bală scurgîndu-li-se lejer în colțul gurii. Nu săriți încă, nu m-am bucurat prea mult de ei. La 21 de ani am facut un troc echitabil, am dat o pereche de sîni ireproșabili pe o bucată de boț de carne vie, 3 kilograme 700, cinci degete la fiecare membru, sex femimin. Fair enough.
Aici pilotul: încheiem loop-ul, revenim pe traiectorie.
Am aflat abia prin clasa a unșpea că toți straicării din liceul 80% muieresc pe care îl frecventam aproape zilnic se lăudaseră că mă au în palmares. O parte dintre ei aveau și o poveste cel puțin picantă despre cum și unde. Eram marcată cu un X roșu în rubrica „deja fu#ute” a excel-ului celor mai mulți dintre ei deși eu nici din planșa de anatomie nu mă prinsesem cum funcționează asta. Am aflat mai tîrziu că este prețul pe care îl plătești atunci cînd ești dezinhibată, nu te îngălbenești și leșini, cu un aaaah teatral, cînd auzi cuvintele pu#ă și pi#dă și spui cam tot ce îți trece prin cap. Tot mai tîrziu am aflat și că mironosițele de mai sus, despre care ai crede că frecventează mai des biserica decît mădularul, de cele mai multe ori sunt genul care fac sex în grup, înșală și își duc bărbații de mînă la un swing, da, da, cu fețele lor de proaspăt crucificate și martirizate.
Atunci aveam doar sa fiu uimită, însă asta e o poveste pe care nu v-o pot relata.
Vreme de 7-8 ani, cît am fost iubita lui Dragoș, am rămas curvă doar pentru mă-sa și ta-su și pentru tata, dar deja nu mă mai deranja la lingurică, îmi purtam eticheta cum își poartă maneliștii tricoul negru mulat pe care scrie Versace. Direct pe dermă.
Dar apoi. Centrifuga vieții m-a scuipat direct în spațiul public. The main picture arăta cam așa: văduvă, și mai apoi divorțată, cu un copil, recte doi, smintită binișor, fără prejudecăți și niciun fel de inhibiții la nivel de limbaj sau comportament, la care se atașează ceva nuri, toate exhibate într-o zonă de expunere publică. Păi?! Curvă clar! Care are vreun dubiu să stea jos, nota 2. Aaa, nu știti că mi-am tras-o cu primarul? Niște proști si neinformați, îmi faceți silă. Da’ de ăia doi miliardari din top 300, cu care am și fost văzută dansînd la un bal de caritate, nici de ăia nu știati? Văleleu, dar voi ce păziți, fraților? Păi nu v-a zis și prietenul lu’ văru Nelu care e coleg cu Titi, fratele lui Mimi, că a auzit el ca aia și-o trage cu toți numai cu el nu?! Și lasă… că e curvă, e curvă, da’ am auzit că e și proastă. Păi să o arzi tu cu toți miliardarii așea, cu toți scoșii, cu toți chiparoșii, și să nu ai măcar o mașină bengoasă sub cur? O vilă la marginea limitrofă a orașului? Un cont în bancă măcar?!?! Un blug dolceegabbana pe cur? O poșetuță Hermes pe braț, nimic?! AUUUD?! Să ți-o tragi tu cu toți ăia pe o cafea, simple, black, și să vii cu zahărul și laptele de acasă?! Păi unde o să ajungă lumea asta, domne? Deși io pun pariu că disimulează exact ca Vitoria Lipan în Baltagul și pînă la urmă tot se va dovedi că noi toți am avut dreptate!
But enough about me, let’s talk about… me.
Așadar, vă întreb retoric, nu vă obosiți să răspundeți că aveți mai jos la ce, cum ar trebui să gestionez eu această situație:
a) să organizez un miting la care sa participe minimum două dintre personalitățile mele, ca să justificăm ideea de miting, și să țip în fața prefecturii, de preferat la portavoce, să nu răgușesc: sunteți nedrepți cu mine, nu e adevărat că sunt o curvă, sunt un om bun? Și să și argumentez, ca să se aplice cine se scuză se acuză?
b) să ignor cu bună știință toată povestea și să ratez niște ocazii unice de mă distra copios pe seama mea?
c) să îmi asum eticheta de curvă, să o propovăduiesc cu cinism, că oricum, și dacă nu aș face-o, tot curva dracului aș fi?
Stimați călători, aici se încheie periplul nostru, puteți să vă desfaceți centurile de siguranță. Nu uitați, înainte de a vă face cecautu, să treceți pe la ghișeul nostru pentru a completa un formular unde să bifați cu sinceritate impresiile dumnevoastră. Căci: cititorul nostru, stăpînul nostru.
Aferim!