Oricum nu par zdravănă, mi-a spus fata asta mișto pe care o cunoscusem la mare și îmi plăcuse extraordinar. Lasă dragă, i-am răspuns, că nici eu nu par. Și nici nu îți dorești să pari sau să fii. Oamenii mișto nu par zdraveni. Zdrăveneala e pentru conformiști, plicticoși și morți. Lasă-i pe ăia să fie așa.
Toți oamenii care mi-au plăcut mie nu au fost zdraveni. Rebeli. Au făcut și zis chestii ieșite din comun. Cînd eram mici, ăia nezdraveni eram exemplele negative, cei care ieșeau din norme, oile negre. Peste ani, tot ăia sunt(em) cei care au trăit, care și-au ocupat viața cu lucruri interesante, nu s-au conformat și încă sunt tineri, la spirit și minte.
Cei zdraveni au făcut o școală, s-au căsătorit, au făcut copii, au urmat o carieră, au devenit poate șefi, așa cum se face, și-au luat o mașină, apoi au schimbat-o cu alta mai bună, un apartament în rate, o vacanță în Bulgaria sau Turcia pe an, nu au divorțat cînd nu a mai mers, că nu se face, se chinuie și acum, sunt triști, obosiți, cenușii.
Cei nezdraveni, rebelii, au făcut sau nu parte din cele de mai sus, dar în felul lor propriu. Și-au ales meserii creative, că deh, nu erau zdraveni. Culori de păr sau freze șuchite, haine colorate, iubiți și iubite interesante. Au crescut copii altfel. Nu ar schimba nimic din ce au ales și sunt gata să o ia de capăt oricînd. Au schimbat, însă, în felul lor mic, lumea.
Mama și-a dorit mereu să fiu zdravănă. În rîndul lumii. S-a mîhnit că nu am fost în stare. Tare ar fi vrut să mă vadă înregimentată. I-a fost rușine cu mine, deseori. Cînd m-am tuns cheală, după moartea răposatului, mi-a interzis să apar așa acasă. Purtam mereu un batic pe cap cînd mergeam la ea. Deși aveam 22 de ani, mi-a interzis să îmi fac tatuajul pe care îl avea el, că tatuaje au doar pușcăriașii, doar nu sunt nezdravănă? Mi l-am făcut, oricum. Mi-a zis, ani la rînd, cît ar fi vrut să mă vadă și pe mine într-un costumaș, un deux-pieces, așa, ca femeile normale. Nu i se pare deloc în regulă că mă îmbrac ca o adolescentă. . Îmi lipsesc și bigudiurile – nu fetele, ci bigudiurile de coafor -, doar-doar ce o mai scoteam la un capăt cu niște bucle. Ce să mai zic de purtări, vorba mamii mari, nu am deloc purtări de femeie de aproape 40 de ani. Eu mă încăpățînez să o ard așa. Tinerește.
Sper să mă ție Mniezo nezdravănă încă ceva ani. Și cînd nu s-o mai putea, să mă ia la El, să îi dau de lucru mamei că nu am și eu un costumaș decent, din stofă, și pe lumea ailaltă.