Eu, după ce mă întorc din vacanțe, intru în depresie. Depresie adevărată, din aia de manual. Casa, oricît de mare, devine claustrofobică. Privirea, obișnuită să hălăduiască pînă departe, hăt, se izbește năucă de ziduri și munți. Rămîn agățată în locul pe care l-am părăsit. Acu’ sufletul meu stă într-un cui imaginar al unui cort din 2 mai. E seară în golf, turiștii de weekend au plecat și e atît de liniște că se aude clar țîrîitul greierilor. Și clipocitul redundant al valurilor leneșe, molcome, care nu contenesc să vină, ușurel. Marea e o baltă imensă, nevălurită, cu netezimi de oțel. deasupra, numai stele, puzderie de stele mari și stele mici, la care mă uit profană, fără să fiu în stare să reperez centura Orionului, ori Casiopeea sau măcar o Ursă acolo, mare-mică, dar fascinată și copleșită pînă la lacrimi. Stau pe plajă, în nisip, învelită în sacul de dormit și mă uit la cerul nesfîrșit, ca o plapumă înstelată, foarte aproape, apăsîndu-mă cu strălucirea lui lăptoasă. Sunt foarte mică, un fir de nisip pe un fund de ocean, și foarte conștientă de micimea mea. O stea cade și coada ei îmi arde o secundă privirea. Așa cădeau stelele și acu optișpe ani, cînd aveam fix optișpe ani și venisem prima dată singură la mare, după ce luasem bacul a patra din liceu, fără meditații, cum îi plăcea mamei să se laude. Stăteam cu el întinși pe dig și ne uitam la cer și așteptam să cadă stelele. Și ele cădeau, nu ne dezamăgeau. mureau dezinvolt, ni se ofereau fără regrete, noi le prindeam în ochi și din coada lor ne făceam scrînciob. Locul e același, eu nu mai sunt aceeași iar el nu mai e deloc. Fire de nisip.
Cînd mă voi sătura de stele și de cîntecul valurilor și ploapele vor protesta o să mă duc încet la cort, cu grijă să nu mă împiedic de sforile corturilor vecine. Aerul o să fie sărat și o să adorm un somn greu, la doar o pînză distanță de stelele mele lipsite de nume. Primele raze de soare mă vor trezi blînd. O să ies din cort și o să zîmbesc mării și văzduhului. O să mă spăl pe dinți cu apă ca gheața și o să mă instalez cu o cafea la o masă de lemn, cu cartea mea și cu liniștea dimineții, tovarăși. Marea o să fie calmă ca un lac, pescăruși mari vor pluti somnoroși și tăcuți. în corturi, oamenii vor începe să se dezmeticească. Soarele va fi de o jumătate de suliță pe cer.