Din categoria: ce-i lipsește chelului/tichie de mărgăritar, spre final de octombrie (mai exact pe 23) mă duc să mă fac de rahat la Conferința anului viitor. Cînd am fost invitată și am văzut cine sunt ceilalți vorbitori, m-am simțit onorată și am zis ok, încerc, dar acum am intrat în panică.
De curînd, Alex Zamfir, organizatorul conferinței, scria undeva că sunt invitate 40 de personalități, iar pe mine m-a umflat rîsul, căci singurul caz în care m-aș putea numi personalitate ar fi cel de diagnostic psihiatric – personalitate de tip borderline, de exemplu, cum mi-a zis un… domn, odată, descoperind dintr-un articol pe internet ce nu au reușit psihiatrii mei.
Așa. Care e treaba cu Conferința anului viitor unde participă 39 de personalități și eu? Vreme de două zile, patruj de oameni din diverse domenii, (vedeți aici care, cu clicku’), vor vorbi cîte cinșpe minute și vor face previziuni despre anul viitor, în domeniile în care activează sau altele, după cum vrea mușchii fiecăruia. Dintre scriitori vor fi Teleșpan și Iulian Tănase. La final, publicul votează cele mai mișto trei discursuri, care apoi vor fi premiate. Anul trecut a cîștigat Codin Pop, tipul care face Robotzi, premiul întîi. Premiul doi a fost luat de Chris Simion care nu a făcut absolut nicio previziune, a vorbit doar despre ea și proiectele ei. Eu nu pot face nici asta fără să mă iau la mișto. Mă mai gîndisem că aș fi avut vreo șansă la vreun premiu în cazul în care aș fi avut țîțe mari. Dar nu am. Și am și trac de vorbit în public. Și nu mai zic, că acuș dezertez.
Nu spun despre ce o să vorbesc, na! Că se ia Teleșpan după mine.
Care aveți chef să veniți să ne vedeți, biletele se găsesc deja de vînzare. Da, e cu bilet de intrare, știu, nouă ne place să fie totul moca.
Sigur că aș avea nevoie de niște susținători.