Așa cred că a fost la lansarea de la Șt. O Iosif. Am fost leșinată de emoție? Am fost. Am vreo clipă senzația că toate astea sunt reale? Nu am. De fapt, venind spre muncă prin orașul lins de ploaie, mă gîndeam că poate m-am țicnit. Că poate sunt așa de nebună că mi-am fabricat o realitate personală, care rulează exclusiv în mintea mea, pe care am populat-o cu personaje din viața reală, în care sunt eu scriitoare pe care o citesc zeci de mii de oameni pe net, am scos și o carte despre care vorbesc minunat oameni cu scaun la cap și școli înalte, unde fac lansări la care vin zeci de oameni care stau la coadă pentru autograful meu. Vă rog eu, dacă citiți toate astea și nu e nimic adevărat, internați-mă. Am luat-o răznuța! Rău. Sedați-mă, legați-mă și faceți-mi dușuri reci. Și terapie cu șocuri electrice.
E ca atunci cînd ai fost sărac lipit toată viața și cîștigi la loto. Te țăcănești. Unii se sinucid.
Eu am fost săracă cu duhul toată viața. Am scris pentru mine, nu am crezut nici eu în mine și nici alții. Am fost dură cu mine, critică, m-am flagelat. La fel au fost și alții. Nu au dat doi bani pe mine. Nu mai demult de doi ani în urmă o damă care mă detesta deși nu mă cunoaște îi zicea despre scrisul meu unui om pe care îl iubeam că textele mele sunt ieftine și lipsite de consistență și valoare, îngrețoșează.
Nu e modestie, e onestitate. Eu sunt rățușca cea prostuță, nu doar rățușca cea urîtă (genul de frumusețe care excită doar măcelari, citez din aceeași damă). Cum să nu o iei razna și să ți se pară că te-ai trezit lebădă? De mine vorbesc oamenii ăștia acolo, în clip? Că scriu foarte bine? Vă puteți imagina cum e să te trezești din femeie nesigură, care scrie pentru sine, autor care scrie foarte bine, cică? Nu, clar, sunt schizofrenică, de fapt acum nici nu scriu asta ci oi fi legată de vreun pat alb, sedată, imaginîndu-mi că scriu despre mărețul meu succes.
Hai, lebădo, e vremea pentru injecții!