Cică fu cutremur, dar eu nu l-am simțit. În mine e de mai multe zile. Iar azi mai fu unul, în mijlocul celor veniți să fie acolo, cu mine. Sau poate mai mult un fior, un arc electric, din ochii celor veniți să mă întîlnească pînă la mine. Am scris mult, la vreo 2 ore după lansare nu mai erau cărți la stand, se cumpăraseră toate, am strîns mîini, îmbrățișat priviri, primit căldură, răspuns cu drag și recunoștință. Și a mai fost momentul ăla, cînd, cu Valentina, ne-am făcut mici între mari, ne-am așezat ciuci și am rîs și făcut poze. Și pentru cîteva minute am încetat să existăm, am fost invizibile, ca atunci cînd eram cu adevărat mici.
Și drumul cu trenul către casă.
Ok, ok, nu am dormit sau mîncat de cîteva zile. Poate că am băut și niște vin, ca niște lacrimi roșii-rubinii. Poate că m-am îmbătat cu priviri omenoase, calde. Poate că mi-e și puțin frig pe dinăuntru. Poate că am slăbit ca o gloabă. Dar.
Eu cînd vreau să rîd, rîd, chiar dacă îmi vine să urlu.
Aici sunt mai multe poze, în caz că aveți chef să vedeți, eu una nu mai am chef. Poze despre care habar nu am avut și pe care le-am primit ieri. Și aici știrea de la Neptun TV, despre lansare. Și aici o cronică foarte măgulitoare a domnului Cîntic. Da, domnul acela care a fost secretar de stat în Ministerul Culturii, istoric, director al Arhivelor Naționale, Filiala Iași.
Am fost și la Tiuk!, aici sunt pozele puse de Mihail Vakulovski. Mai am două hopuri, săptămîna asta, joi, la librăria Humanitas, lansarea oficială de Brașov și sîmbătă, spectacolul, ale cărui bilete au fost puse de azi în vînzare la casa de bilete a sălii Reduta.
foto: Marian Ovesea