nu mai fi egoistă, mi-ai spus,
frumusețea asta a ta trebuie împărtășită
nu o poți ține doar pentru tine, nu simți?
și cu un singur gest mi-ai dat foc hainelor
ele ardeau sfîrîit, sutienul de dantelă neagră mi se răsucea în foc
am întins mîna să-l salvez dintre limbile ascuțile ale flăcărilor
m-ai oprit
let it go, sînii tăi sunt mai frumoși liberi, mi-ai spus
și m-ai trimis să deschid goală băiatului care livrează pizza
și tot goală să mă plimb pe Aviatorilor pînă în piața Victoriei
și tot goală apoi, mai departe, înspre Drumul Taberei
goală la metrou, goală pe bicicletă, goală pe jos
goală, goală, goală
expusă, atît de vulnerabilă
la metrou oamenii și-au frecat hainele jegoase de pielea mea nudă
pe scările rulante și-au frecat privirile, lubric, de trupul meu dezgolit
în parc un bătrînel s-a ridicat de pe o bancă de la soare
și mi-a făcut loc să mă încălzesc
aveam tălpile zdrelite de atîta umblet și murdare
cît o să mă mai lași așa dezbrăcată, ți-am strigat
nu am unde îmi ține banii și cheile, o să rătăcesc flămîndă, neadăpostită
și nici nu cunosc prea bine orașul acesta imund
mă vor hăitui cîinii lui toți
vor rupe hălci de carne neprotejată din mine
tu nu ai zis nimic
ai continuat, imperturbabil,
să întreții focul cu ultima mea pereche
de superstari
* acest text face parte din volumul Efectul pervers.
