Stau întinsă pe bucata asta de lemn, cu fiecare mușchi zvîcnind după efort. Mi-a lipsit să alerg prin pădurea mea. Deasupra, niciun petic albastru de cer, doar o pătura gri de nori cumulonimbus. Inspir-expir aerul ușor umid, de pămînt reavăn și ierburi amestecate. N-au înflorit încă teii și nici socul și totuși în aer stăruie un miros dulceag de floare trecută.
Am alergat încet întîi, cu atenție, apoi m-am lăsat purtată de poteci și șapca cachi și am alergat tare, cu bucurie. Am lăsat aminele să se reverse, să mă inunde. Am zîmbit copacilor bine-știuți și mierlelor și cintezoilor și tufelor de zmeură sălbatică.
Auzi cum foșnește umed pădurea deasupra mea, cum se ceartă și uguie păsările, unele ascuțit și strident, altele domol și cald, fiecare o altă vietate, alt destin.
De nicăieri nu se aude cucul.