Chestia e că la aproape patruj de ani nu mai ai fluturi în stomac. Fluturii, eh, fluturii sunt în adolescență. Delicați, cu aripi moi și transparente ca pînza de păianjen. Fiecare zbatere e fior.
În prima tinerețe se transformă în lilieci, exasperant de mari și neîmblînziți. Ca niște cai sălbatici înaripați cărora nu le poți pune căpăstru. Au aripi rugoase cu care îți rănesc pîntecele. Fiecare zbatere e chin.
Apoi, în a doua tinerețe devin păsări de pradă, cu aripi ascuțite, de parcă ar avea sulițe în vîrf. Fiecare zbatere e sfîșiere. Te trezești ferfeniță, sîngerînd.
Mă aștept ca mai încolo să se schimbe în dragoni cu aripi de foc. Zbaterile să fie arderi. Să mă mistuie pînă la cenușă. Mă las calcinată de bună voie.
Uite. Vulturul ăsta din mine mă hărtănește toată.