și nici Crăciunul nu mă dă prea tare pe spate. Am tot zis, eu sunt agorafobă. Aglomerările îmi dau amețeli și începuturi de atac de panică. Ocolesc supermarketurile și în restul anului, dar acum nici în minimarketuri nu mai pot intra, că am senzația că se sfîrșește pământul și toți ceilalți au fost anunțați, numai eu nu. Altfel, de ce cumpără toți, tot, dacă nu au o informație beton și își fac provizii pentru întreg 2014? Rafturile sunt goale și devastate, coșurile gem cu năduf, vînzătorii la fel, iar oamenii cumpără, cumpără, cumpără, nu se mai opresc din cumpărat. Pe stradă, orice drum durează dublu, că toate mașinile sunt pe șosea, tot la cumpărături, evident. Magazinele vor fi închise o singură zi și uite ce face din om o zi fără locuri unde să-și cheltuiască banii.
Mă tot întreb dacă stomacurile tuturor oamenilor, mai puțin al meu, se triplează în perioada asta. Poate se fac maaaari și încăpătoare, să poată arunca tot omul înăuntru ce vrea, ca într-o genune. Ciosvîrte, caltaboși, cozonaci, farfurii întregi de salată beuf, piftie și neapărat friptură, tone de friptură. Mie nu îmi iese. Eu de sărbători mănânc mai puțin decât într-o zi obișnuită, fiindcă mi se face greață numai cînd văd atîta mîncare. La alții, că frigiderul meu nu arată deosebit de altă zi din an. Îmi face mama sarmale, să am și eu, să fiu în rînd cu lumea, cică, dar eu nu mănînc carne. Mai mănâncă copiii, dar nici ei nu se dau în vânt. Și niște cozonaci bestiali. Anul trecut am făcut niște sarmale veggie cu nuci și ciuperci care au avut trecere mai mare decît cele ale mamei. În rest, nimic special, gătesc cum gătesc în mod normal. Așa că nu reușesc să înțeleg tămbălăul ăsta și îmi pare că îi fură Crăciunului farmecul. Refuz să fac parte din hei-rup-ul ăsta consumerist, fiindcă eu nu cred că despre asta e Crăciunul.
Cît despre moș Gerilă, un trist. Când eram mică, Moșul era o babă, am povestit aici. Apoi s-a fofilat scîrbavnicul și m-a tot ocolit. Acum îmi rîde de pe o reclamă a unei companii ale cărei produse le detest, că el crede în mine. Eu nu cred în tine, fariseule. Te desfid. Nu ai dat pe aici atîția ani, să nu te prind acu, că îți rup mopul pe spinare. Ți-am cîntat atîția ani I will survive că am sfîrșit prin a fi bine cu adevărat și fără tine. Am deja tot ce îmi trebuie. Copiii sunt sănătoși și bine, eu la fel, cel mai bine din toată viața mea. Avem acoperiș deasupra capului și ce mînca și îmbrăca. Restul sunt fițe și nu am cu adevărat nevoie de ele.
Și oricum nu-ți permiți tu ce vreau eu, netrebnicule. Fiindcă eu sunt cea care trebuie să își permită.