Am executat donațiile, așa cum am promis, cele 16 cărți vor ajunge în scurt timp la destinatarii lor, cu autograf și tot Dumnezeul. M-a luat gaia scriind și lipind, dar a meritat, am făcut o bucurie unor oameni. Iar asta am văzut cu ochiul liber și emoționat, cînd am decis să livrez personal una dintre cărți singurului cîștigător brașovean, o cîștigătoare mai exact. Reacția ei m-a umplut de o bucurie fără seamăn. Am luat-o prin surprindere, iar cînd m-a văzut în ușa biroului și m-a recunoscut, s-a înroșit profund, a sărit de pe scaun cu o fîstîceală de copil prins copiind la teză. Apoi m-a îmbrățișat cu ochii plini de lacrimi de bucurie. Am purtat bucuria ei, devenită bucuria mea, în suflet toată ziua, să îmi țină de cald pe dinăuntru.
Am fost însă uimită, apoi, să primesc nenumărate mesaje de la cititori care îmi cereau sau mă somau să le trimit cartea cu autograf. Și m-am întristat puțin. Așa că reamintesc celor care au făcut asta sau intenționează să o facă, că donațiile au făcut parte dintr-o provocare cu cărți inițiată de poetul Iulian Tănase, pe care am acceptat-o cu drag. 10 dintre cărți au fost dăruite de un cititor de-al meu, care a dorit să rămînă anonim, și care, de drag pentru cititorii mei de pe blog, a cumpărat și donat, prin mine, cele 10 exemplare. Celelalte au fost cărțile pe care le mai aveam eu, ultimele, mai exact.
Spunea cineva la un moment dat că autorii morți se împrumută, iar cei contemporani se cumpără. E semn de respect și apreciere pentru un om pe care îl citești zilnic, gratis, atunci cînd publică o carte să i-o cumperi. Mai ales că, de obicei, costul cărții depășește cu cîțiva lei prețul unui pachet de țigări. Asta dacă te interesează, desigur. Că poate la fel de bine să nu te intereseze.
Am să explic, pe scurt, mersul lucrurilor în ceea ce privește autorii contemporani și publicatul cărților, pentru că zilnic mă lovesc de oameni care cred că ne îmbogățim din scris.
Tu scrii o carte. Dacă ai noroc, o editură te publică pe banii ei. Adică scoate un tiraj de X exemplare , al căror cost îl suportă, sperînd că o să se vîndă, ca să își recupereze investiția. Dacă nu se vinde, ghinion, paguba editorului. Dacă se vinde, va susține și o altă carte, care nu s-a vîndut. Onorariul unui autor în România, procentul din vînzarea unei cărți adică, se situează între 0% și 10% din costul ei, în funcție de editură, de cine e autorul, etc. Unele nu plătesc un sfanț, altele plătesc mai bine. Nu e un secret, scrie și pe google. Librăria, ca să te vîndă, ia între 40 și 60 din prețul cărții. Carevasăzică maximum 10% din prețul cărții revine autorului. Adică cîțiva lei, sub 5, căci puțin cărți depășesc prețul de 30 de lei. Acum, dacă ești Cărtărescu și vinzi 80.000 de exemplare, te-ai scos. Dar de obicei vinzi cîteva sute, hai, cîteva mii, dacă ești bestseller. Asta în general, fiecare autor are propriul contract confidențial cu editura, însă limitele sunt cele expuse mai sus, de obicei.
În aceste condiții, repet, mi se pare o dovadă de respect să nu ceri cărți moca autorului – care primește și el cîteva, de la editură, pentru promovare – ci să le cumperi. Oricine ai fi. Nu ca să îl îmbogățești, ci ca semn de susținere și apreciere.
Îmi zicea Alina Nedelea (autoarea Șoselei Cățelu), care e actriță și trăiește în Italia: amica, aici noi plătim bilete și la spectacolele fraților, cumpărăm și cărțile mamelor, nimeni nu vrea nimic moca, toți ne susținem între noi, e dovadă de respect. De respect, da. De respect.
Așa că dacă vrei să citești o carte a unui autor în viață, cumpăr-o. Nu o să plece în Bahamas de banii ăia, dar o să simtă că are cititori care îl respectă, îi respectă munca și așa extrem de prost plătită.
(foto de la Cadouri Fistichii)