jurnal, mai 2010
nu pot scrie. nu pot nici respira încă bine.
un singur gînd, se roteşte încetişor, enervant, bîzîitor, ca o muscă pe care o tot alungi şi nu se lasă păgubaşă.
nu ştiu ce sunt. cine.
sunt ca insula din Lucia y el sexo. nu am rădăcini. poate de asta ameţesc, aşa, uneori. pentru că plutesc pe ape nesigure, fără să mă pot ancora în nimic. dedesubt, doar caverne. mii de caverne. forate de fiecare om care mi-a trecut prin viaţă, bărbat sau femeie şi a lăsat un gol, pe care nu l-am mai putut umple apoi niciodată. nu sunt goală, sunt o mulţime de goluri.
încerc în gol, ca o bicicletă căreia i-a sărit lanţul iar eu pedalez, pedalez, ard energie, transpir, dar în gol, în gol, în gol.
le-am spus:
trebuie să mă uitaţi. sunt ca o boală. o ciumă. o boală cumplită, letală. asta înseamnă femeie letală.
să fii o boală care ucide şi să nu te poţi opri. imaginează-ţi că ciuma ar avea conştiinţă. nu, nu ciuma, căci ciuma e urîtă. cancerul. el te mănîncă doar din interior. imaginează-ţi că ar şti că dacă te cuprinde în braţe, te va ucide. nu pe loc. ci lent, chinuitor. să ştie şi să nu vrea, dar să nu se poată abţine.
mai există femei. le iubeşti, le regulezi, le uiţi. dar cu mine e ceva. poate că vulva mea emană venin, care apoi se răspîndeşte în corpurile bărbaţilor şi îi paralizează. poate că nu sunt umană. poate că ceva, drăcesc sau îngeresc, mă animă. sunt îngrozită. mă uit în oglindă. poate ceva malefic să se ascundă sub privirea asta? ce sunt, ce ascund şi nici eu nu înţeleg?
20 mai 2014
cu regret vă anunţăm că, anul acesta, ziua de 21 mai se suspendă, din pricina unei erori cosmice. numele acestei erori va fi trecut, deocamdată, din motive de securitate, sub tăcere. vă mulţumim. ne auzim pe 22 mai.