cei care împroașcă cu veninul cel mai letal au nevoie de îmbrățișarea cea mai caldă. de dragostea cea mai mare. de compasiunea și înțelegerea celui scuipat. în spatele fiecărui gest urât e multă durere, frustrare, invidie, complexe, iar reacția duce la și mai mult venin, la și mai multă răutate. un cerc vicios, nesfârșit, de energii rele.
să întorci celălalt obraz înseamnă să nu întorci răul făcut, să nu îl perpetuezi. să-l oprești la tine. iubește-ți dușmanul, asemenea. întoarce un zâmbet haterului tău. o să-l descumpănești, căci nu se așteaptă. învață-l lecția iertării și a umilinței.
la un moment dat, conduceam un colectiv de oameni. eram șefă de o zi. mă apropiasem de niște fete nervoase. nu m-au văzut. una mă înjura cu foc, deși nu mă cunoștea, nu îi adresasem niciun cuvânt încă. când a ridicat ochii și m-a văzut, s-a înroșit, dar a rămas bățoasă, nu s-a scuzat, a preferat să mă sfideze. am coborât în birou, am sunat-o că o aștept să stăm de vorbă. venise pregătită să fie sancționată sau măcar săpunită. eu am întrebat-o sincer, cu blândețe și fără pic de ironie, cu ce am greșit deja să mă înjure, să-mi spună că nu vreau să începem pe un picior atât de greșit. a început să plângă, nu se aștepta la asta, aștepta consecințe dure. mai târziu, când am devenit prietene, mi-a spus că a fost una dintre lecțiile cele mai importante de viață.
oamenii nu sunt fundamentali buni, dar nici fundamentali răi. doar diferiți. înainte de a se urî, nu își dau răgaz să se cunoască, să afle fiecare ce poveste duce în spate, câtă durere a înmagazinat celălalt sau câtă frustrare.
eu una am stârnit mereu ură în semeni, de când mă știu. oamenii simt nevoia să mă desființeze. mai ales cei care nu mă cunosc prea bine sau deloc. cândva, asta mă afecta grav. așa e când centrul de echilibru nu se află în interiorul tău, ci în exterior, la ceilalți. criticile și dușmănia nu te pot ucide, dar te pot destabiliza.
e greu să ierți. iartă-l pe ăla care te jignește, te umilește, care te bârfește, care te lovește pe la spate, dacă poți. iartă-l pe violator, pe tatăl abuziv și violent, pe mama indiferentă, pe șeful despotic, pe prietenul care te trădează, pe partenerul care te înșală, pe haterul care te insultă fără să te cunoască. iartă-i pe toți, dacă te ține. iartă-te pe tine, mai întâi, că ai permis să ți se întâmple toate astea. iartă-te pentru ce ai greșit tu lor, fiecăruia în parte, și altora ca ei. iartă-te, dacă poți. dar iartă-i și iartă-te pe bune. vei ști că ai făcut-o atunci când nu vei mai simți ciupitura aia în stomac.
ce stârnești în oameni, mai ales atunci când nu li te adresezi în mod direct, este problema lor, nu a ta. jignirile, insultele, judecățile strâmbe de valoare despre ei vorbesc, nu despre tine.
iar asta nu e o lecție despre iertare. cine sunt eu să dau lecții?
nici eu nu mi-am cerut iertare întotdeauna. nici eu nu am recunoscut când am greșit, mereu. nici eu nu am știut să iert așa cum mi-aș fi dorit. să iert cu adevărat, până în plăsele, în vintre, până la iubire de aproapele dușmănos și greșitor.
e complicat să ierți. dar să ignori e bucățică de prăjitură.